Lenea ca stare naturală.

Orice obiect tinde, datorită forţei de gravitaţie, să-şi găsească punctul de echilibru, de repaos. Dacă pui o bilă pe o ridicătură, o ia la vale şi nu se opreşte decât în punctul cel mai de jos. Dar odată ajunsă aici, se linişteşte. Calul trage la căruţa numai dacă-l înhami şi-i dai cu biciul, eu n-am văzut nici un cal să-şi pună singur zăbala şi tot harnaşamentul, să se agaţe de căruţă, să-şi autoflageleze curul şi să tragă din răsputeri. Pot zice că lui i-ar plăcea mai mult să stea, să mănânce orz sau ovăz şi să necheze. La fel şi pisica, dacă-i cu burta plină, nu prinde şoareci. E adevărat că pisica este leneşă, aşa de la natură, dar Dumnezeu nu a făcut pisica aşa, ca să fie harnica. La fel şi cu grâul sau cu mărul. Întâi a fost grâul şi după pâinea, scopul graului a devenit pâinea din cauza unuia căruia îi era foame şi pot să zic, şi asta cu siguranţă, ca graul stătea bine mersi şi în forma lui naturală, nu a avut niciodată ambiţii de pâine. Mărul, ce să mai vorbim, l-am îngrăşat aşa, ca pe un porc şi l-am tot corcit până a devenit golden – îmi aduc foarte bine aminte că bunica mea avea câţiva pomi, câţiva meri, în grădină, care erau buni numai de umbră, erau meri aşa cum ia lăsat Dumnezeu, nealtoiţi, naturali. Aşi zice că rolul mărului nu era să ne umple burta, ci aşa, ca să fie.

Enumerând ce şi cum de mai sus, adică, bila care stă linistita, calul care nu pleacă singur, mâţa cu burta plină, graul care ura pâinea şi mărul căruia îi plăcea să fie acru, o concluzie vine trasă, cam toţi sunt leneşi, nimeni nu face treabă din capul lui.

[…]

Articol complet la http://agata.ro/lenea-ca-stare-naturala