De când gândurile au început să îţi fie picurate printre neuroni, ştii că eşti doar o apă curgătoare în întunericul profund, bezna fiindu-ţi singurul amic existent. Simţi şi observi în tot şi în toate că apa este tulbure, murdară, dar nu realizezi în profunzime acest lucru, nu vezi, fiindcă bezna îţi îngrădeşte vederea. Dar, de când o crâmpeie de lumină a străpuns pâcla din cubul tău, ai început să te vezi. O apă plină de particule de felurite forme dansează în văzul tău, sluţenia momentului te înspăimântă, iar la fund… o suprafaţă râncedă... 

De când gândurile au început să îţi fie picurate printre neuroni, ştii că eşti doar o apă curgătoare în întunericul profund, bezna fiindu-ţi singurul amic existent. Simţi şi observi în tot şi în toate că apa este tulbure, murdară, dar nu realizezi în profunzime acest lucru, nu vezi, fiindcă bezna îţi îngrădeşte vederea. Dar, de când o crâmpeie de lumină a străpuns pâcla din cubul tău, ai început să te vezi. O apă plină de particule de felurite forme dansează în văzul tău, sluţenia momentului te înspăimântă, iar la fund… o suprafaţă râncedă... 

Ce eşti tu când cu ochii tăi străvezii şi egoişti te  uiţi în sfintele cărţi şi citeşti nişte litere mici ce-ţi par mai mult furnici?  Armonia şi semantica literelor luate ca un întreg unitar, ţi se scurge prea  repede printre sinapsele blocate din ţeasta-ţi fragilă şi zâmbeşti anorexic ca  un naiv profesionist la multitudinea de cuvinte ce par a fi înşirate pentru a-ţi  pierde timpul prea puţin preţios. Când nici foaia nu-ţi mai este de folos, dai  uitării şi ultima speranţă a noastră. Ce îmbinare magică de litere timide te-ar  putea defini(i) pe tine,... 

Ce eşti tu când cu ochii tăi străvezii şi egoişti te  uiţi în sfintele cărţi şi citeşti nişte litere mici ce-ţi par mai mult furnici?  Armonia şi semantica literelor luate ca un întreg unitar, ţi se scurge prea  repede printre sinapsele blocate din ţeasta-ţi fragilă şi zâmbeşti anorexic ca  un naiv profesionist la multitudinea de cuvinte ce par a fi înşirate pentru a-ţi  pierde timpul prea puţin preţios. Când nici foaia nu-ţi mai este de folos, dai  uitării şi ultima speranţă a noastră. Ce îmbinare magică de litere timide te-ar  putea defini(i) pe tine,... 

Alb. Totul e alb. Alb e cerul, albă e scoarţa terestră. Văzduhul întreg s-a îmbrăcat într-o mantie albă, imaculată. Nourii albi au plâns cu lacrimi de cristal. Lacrimi reci imaculate. Alb vremelnic. Numai tu, roşu, pătezi albul. Dâre roşii, în timp, şi riduri subţiri laşi printre mărgăritarele reci şi albe. Negru, e negru în sufletul tău. E un negru ce înghite totul. Singur, roşu în albul orbitor te afli. Sau, e un trandafir alb, pur?   Marius Şucan