Încet, ironic, parcă agresiv se mistuie vara. O simt galopând în fiece respiraţie a frunzei, în fiece dans al libelulei, în fâlfâitul descătuşant al cocorilor. Sunt aici, eterni, şi totuşi tainice chemări încep să crească pe drum…
Nu-mi propun să alunec în emoţia verii, uzând de siropuri ori languroase erupţii sentimentale. Vreau doar să elucidez sensul vacanţei, în care, nesăţioşi, ne cufundăm vara. Am aşteptat-o un an întreg. Efort, încrâncenare, consum fizic şi nervos, frustrări, dezamăgiri şi victorii – la un loc, toate au creat uzură, deposedându-ne...