Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

Adevărata obârşie a poporului român: Cu Românizarea părerilor sale, Lucian Boia, istoricul, ne fură Istoria, ajutat de Gabriel Liicianu, editorul. Adevăraţi istorici, naţionaliştii, apără România, Grădina Maicii Domnului

Oprea Ion [320x200]Primit pentru publicare: 04 iul.2015
Autor: Ion N. OPREA
Publicat: 04 iul.2015

Adevărata obârşie a poporului român

Cu Românizarea părerilor sale, Lucian Boia, istoricul, ne fură Istoria, ajutat de Gabriel Liicianu, editorul. Adevăraţi istorici, naţionaliştii, apără România, Grădina Maicii Domnului

 

„Nu sunt de acord să fiu împuşcat”, citesc în scrisoarea deschisă adresată de Gabriel  Liicianu domnului acad. Ionel Valentin Vlad, preşedintele Academiei Române la 1 iunie 2015, urmare a aflării că în urmă cu mai bine  o săptămână în Instituţia respectivă la o şedinţă  a secţiei de Filologie şi Literatură un membru al Academiei, Nicolae Breban, a argumentat şi a cerut ca pentru vorbe nepotrivite la adresa lui Mihai Eminescu, Horia Patapievici şi Cabriel  Liiceanu să fie împuşcaţi..

Ulterior, am citit în presă declaraţia acad. Eugen Simion că o asemenea problemă nu s-ar fi discutat, iar acad. Nicolae Breban a dat o altă nuanţă, cu scuze, vorbelor colportate…

La păreri despre păreri, uneori cu consecinţe nefaste, am să mă refer  şi eu, cerând responsabilitate matură în exprimarea lor mai ales scrisă.

Pe 24 aprilie 2014, la Librăria Humanitas, Cişmigiu, s-a lansat volumul „Primul Război Mondial. Convorbiri, paradoxuri, reinterpretări” de Lucian Boia, în care autorul scrie: „Transilvania… Nu aparţinuse niciodată României sau vreuneia dintre principatele care formaseră România la 1859. De la începuturile sale statale fusese înglobată în Ungaria şi, chiar când Ungaria dispăruse, continuase,  prin elita sa conducătoare şi prin organizarea de stat, să se înfăţişeze   ca parte a vechiului regat, ungar. Românii puteau invoca, fireşte, cum au şi făcut, un drept etnic asupra Transilvaniei (populaţia românească fiind majoritară), dar nu şi vreun drept istoric. Puteau să-i  acuze pe unguri că îi asupreau sau îi discriminau pe români, dar nu-i puteau acuza că “răpiseră” vreodată Transilvania”.

Într-alt  loc istoricul vorbeşte de o stăpânire la 1859 a ungurilor asupra Ardealului de peste 1000 de ani…

La reproşurile argumentate asupra acestui fals, venite din public, atât  autorul, Lucian Boia, cât şi editorul, Gabriel Liiceanu, prezent la eveniment, au răspuns că lucrarea este un eseu, nu istorie, este o părere personală a lui Boia, ceea ce, după subsemnatul, înseamnă altă gafă intelectuală, istoria ţării nu înseamnă doar părerile cuiva!

Dar, într-un alt caz,  cartea  “De ce este România alftel?”suntem martorii altor neadevăruri ale lui Lucian Boia: spune că românii sunt o rasă inferioară, needucabilă; însăşi România este un stat artificial care nici nu ar trebui să existe; locuitorii meleagurilor noastre suferă de retard istoric, cultural, educaţional, imposibil de surmontat, că România a fost neguvernabilă încă de la începutul începuturilor ei, romanii prin Traian au făcut o mare greşeală când au cucerit Dacia, noroc este că eroarea a reparat-o  în secolul următor Aurelian care s-a retras din Dacia; limba română este cel mai puţin latină dintre toate limbile romanice; că ţările române sunt ultimele apărute în Europa în secolul al XIV-lea deabia, întârziere care şi explică faptul  că suntem azi în coada continentului din toate punctele de vedere, parcă SUA, Canada sau Australia care au devenit independente mult mai târziu nu şi-ar avea alte explicaţii; iar dacă am progresat, cât de cât, totul datorăm străinilor,  regelui Carol I,  fiind doar un exemplu, regina Maria – altul; că românii s-ar fi lăsat  convertiţi la comunism fără să se fi opus în vreun fel, nici chiar în anii 1970-1980 nu s-a protestat deşi Securitatea devenise mult mai blândă…

Asemenea păreri, total alături cu adevărul istoric, fac rău ţării şi românilor, dar mult bine adversarilor noştri, chiar istoricilor.

În „Certitudinea”  din 4 mai 2015, vorbind despre „Istoria poporului român de la Rosler la Lucian Boia”, un autor maghiar, Dini G. Jonas, în articolul  „Adevăr istoric contra mitologiei naţionale” scrie demonstrând prin aceasta cât rău face scrisul nedocumentat:  „Unul dintre miturile cele mai înrădăcinate  ale românilor, ridicate până şi la nivel de sărbătoare naţională, este cel al unirii de la 1 decembrie 1918. Aceasta ar fi un act entuziast al întregului popor ardelean.

Care este însă adevărul istoric? Ni-l spune chiar reputatul istoric român, domnul profesor Lucian Boia, în cartea sa, „Primul Război Mondial”, apărută anul trecut la Editura Humanitas. Cu obiectivitate şi moderaţie, eminentul istoric „arată” cum un grup de intelectuali români, întruniţi la Alba Iulia, au decis Unirea, fără să ţină seama de celelalte naţionalităţi ardelene. Care ar fi fost însă dorinţa lor reală? Probabil, influenţaţi de cultura maghiară, care înregistrase în ultimii ani progrese repezi printre ei, ar fi preferat să rămână în graniţele Ungariei, cu o largă autonomie, la egalitate cu celelalte naţionalităţi conlocuitoare (sârbi, croaţi, slovaci etc.).

De altfel, aceşti intelectuali nu reprezentau, conform obiectivului recensământului maghiar din 1940, decât aproximativ o treime din populaţia oraşelor. Ceilalţi români, care trăiau la ţară, nici nu se gândeau la unire. Autorul stabileşte apoi o serie de adevăruri istorice. El arată cum imperialistul  Brătianu a cerut, pentru a intra în război, teritoriul până la Tisa. Apoi, cum catastrofala armată română a intrat repede (probabil în câteva zile)  în derută, în contrast cu puternica armată austro-ungară, în care multiplele naţionalităţi au arătat atâta entuziasm. În sfârşit, cum injustul Tratat de la Trianon a răpit Ungariei şirul de trei oraşe din apropiere de frontiere, ca, de exemplu, cel denumit de localnici Sătmar, în maghiară Szamar (nu denumirea oficială românească actuală Satu Mare). Ce importanţă avea că zona înconjurătoare era pur românească, dacă oraşul principal era majoritatea maghiar.

Lucrarea domnului Boia ar trebui cât mai repede tradusă în limbile de circulaţie internaţională, ca şi în maghiară”.

Semnează, Dini G. Jonas,  8 aprilie 2015.

Da, să fie repede tradusă şi folosită împotriva românilor, a adevărului istoric ocultat, fără să se ţină seama cum au declarat în particular autorul şi editorul că nu-i istorie, ci un simplu eseu care relatează nişte păreri, luat însă cui îi convine drept o serie de adevăruri istorice, dar noi românii nu-i facem scrisoare deschisă domnului Liiceanu, şi rău facem că nu-l luăm la întrebări.

Direct şi  patriotic, faţă de asemenea păreri, iată ce am citit scris de reputatul, – într-adevăr cu obiectivitate şi moderaţie, –  istoric Ioan Scurtu, profesor universitar, ca şi Lucian Boia:  “Câţiva intelectuali, europroclamaţi ai societăţii civile, au acoperit mass-media (presa-scrisă, TV,  Edituri, radio) desfăşurând o campanie intensă şi insistentă de denigrare a poporului român. Unul dintre aceştia, Horia Roman Patapievici, scria. „În toată istoria, mereu peste noi a urinat  cine a vrut”. Cu alte cuvinte, românii au fost pe post de closet public. Ca urmare, să-i scoatem din conştiinţa naţională pe Decebal, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, pe Dimitrie Cantemir şi Alexandru Ioan Cuza.

Cine îndrăzneşte să-i evoce este un naţionalist, demn de dispreţul Europei şi al societăţii civile. România însăşi este prezentată ca o ţară demnă de scârbă şi dispreţ. Să nu se mai spună că avem o ţară frumoasă, cu imense bogăţii, care merită să fie cunoscută şi preţuită (aşa cum făcuse Papa Ioan Paul al II- lea, care a numit-o Grădina Maicii Domnului). Foarte activ şi mediatizat este Lucian Boia, care şi-a modificat  radical discursul de dinainte de 1989, apreciind că istoria românilor  nu este decât o succesiune de mituri. În opinia sa, românii nu au fost decât nişte anexe ale marilor imperii, incapabili să-şi construiască o istorie reală.

Nici vorbă de vechime, continuitate, unitate, luptă pentru independenţă, şi de alte asemenea „mituri”.

Cei care susţin contrariul – A.D. Xenopol, Dimitrie Onciul, Nicolae Iorga, Constantin C. Giurescu,  etc., etc. – sunt nişte naţionalişti, demni de tot dispreţul europenilor. Obiectivul lui Boia şi al înstrăinătorilor săi este clar: „Marile decizii pe care trebuie să le ia astăzi societatea românească reprezintă o ruptură faţă de trecut, faţă de orice trecut”.  Cu alte cuvinte, românii să nu se inspire din faptele de demnitate naţională ale unui Ion I. C. Brătianu sau Nicolae Titulescu, ci să accepte tot ce li se cere. Poporul român are  un trecut incert, a venit de nici ieri şi se îndreaptă spre niciunde. Doar duşi de mână, ca  orbeţii, românii ar putea ieşi la liman şi, ca urmare, ei trebuie să accepte cu recunoştinţă tot ce li se cere de afară. Guvernanţii au acţionat în acest spirit. Au înstrăinat principalele bogăţii naturale, au încheiat contracte dezastroase, au pus în operă privatizări scandaloase în favoarea străinilor. Românii au fost  practic eliminaţi de guvernanţii de după 1989 din reconstrucţia economiei naţionale”.

„Românizarea înseamnă, spune Boia, o închidere a românilor în ei înşişi şi o construcţie a unei identităţi culturale şi naţionale reduse la mijloacele proprii, în prezent  fiind încă mulţi, prea mulţi români care   nu gândesc  în termeni europeni, în termenii zilei  de azi”.

Luată punctual, teoria lui Eduard Robert Rosler  şi părerile lui Lucian Boia, nu seamănă între ele, dar  merge în aceeaşi direcţie şi urmează acelaşi scop, spun şi demonstrează adevăraţii istorici: estomparea sau anularea identităţii istorice a poporului român. Acesta, conform lui Rosler, s-ar fi format la sud de Dunăre, de unde ar fi emigrat la nord  de fluviu. Teoria nu a fost iniţiată de el, însă îi poartă numele, ca urmare a publicării în 1871 a cărţii sale „Romanische studien”. Lucian Boia merge mai departe şi consideră că istoria românilor nu este decât o succesiune de mituri. Rezultatul este acelaşi iar articolul lui Dini G. Jonas îl ilustrează, istoricul Boia ne fură Istoria!

Cum s-a românizat România
Participă: Lucian Boia, Gabriel Liiceanu, sună publicitatea:

“O nouă carte a lui Lucian Boia. Şi, ca de fiecare dată, un subiect nou şi o privire altfel. Noutatea demersului explică interesul din ce în ce mai mare pe care îl stârnesc lucrările sale, şi nu numai printre cititorii români, ci şi în afara României – dovadă stând numeroasele traduceri în engleză, franceză şi germană, ca şi în maghiară, polonă sau bulgară. Recent, la Universitatea din Jena i s-a acordat de către Südosteuropa-Gesellschaft medalia „Konstantin Jireček“ pentru merite deosebite în domeniul cercetării istorice. „Lucian Boia a abordat în cărţile lui teme noi, pornind pe urma unor mituri rar supuse dezbaterii“, se spune în Laudatio rostită cu acest prilej.”

Interesant ni se pare şi faptul că la editura d-lui Liiceanu unde Lucian Boia publică susţinînd că istoria este o succesiune de mituri, un alt autor, Dan Alexe publică cărţi în care spune că “orice mitologie este o rătăcire”, intitulându-şi lucrarea “Dacomania şi alte rătăciri româneşti”, 2015, în care neagă dacismul, continuitatea poporului român, limba latină a dacilor, însuşi pe Eminescu ca meteorit în istoria creaţiei literare, chiar deprindera românilor de aş cinsti eroii, voievozii, statuile, literatura şi propria istorie. Ba, curios lucru, lasă să se înţeleagă, de către neştiutori,  că ungurii ar fi fost un imperiu, p. 285 din cartea citată, nu ţară ataşată la  imperiul austro-ungar, cu aceleaşi dorinţe de independenţă ca şi Transilvania.

 

 



1 comentariu la acestă însemnare

  1. Vasile Andru spune:

    Excelent eseul Dlui Ioan N.OPREA.
    Chiar în părțile sale devenite legendă,
    istoria noastră rămâne adevărată.
    Metafora „grădina Maicii Domnului” este
    excesivă, dar tonică pentru un segment bun
    de populație. Despre nationalism,
    trebuie să amintim un aforism al lui
    Vasile Ghica: „Naționalismul este, ca și
    colesterolul, de două feluri: bun si rău…”
    Lucian Boia e harnic si polimorf, debordant. Citește mult,
    prelucrează rapid conspectele. Despre colesterolul său… voyons!
    Cu Transilvania, este șovăielnic. (Scris șov-ăielnic?)
    Zice că are NUMAI argumente ETNICE despre apartenență.
    Bun. Etnicul e un argument puternic, istoric.
    Memorandiștii erau mai limpezi: românitatea se afirma,
    nu se negociază. Și Iorga era mai limpede, mai definitiv.
    Dar unora le place șovăiala, e mai „ALTFEL”.
    5 iulie 2015

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5