Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

Al. Florin ŢENE- Poeme: ,,Poezia trece”, Poetul”

Al. Florin ŢENE
Poeme

 

 

 

Poezia trece

În vremuri ancestrale
Gânditorul din Hamangia
adăstând într-o vale
cu  tribul său împreună
se temeau de apariţia scrisului,
sub lună,
acele semne de rău prevestitoare :
“cine va mai asculta cântece şi gânduri
sub soare
când nimeni nu ştie să citească
şi scrisul pe piatră costă
cât un ciubăr de iască?”
Îşi ziceau ieşind dintr-o grotă
anostă…

Vremurile se rostogoleau vremuind generaţii
şi Gutenberg a înfipt un spin de teamă,
menestreli de prin toate castelele Europei
şi prelaţii
încălzeau saloanele cu incertitudini şi dramă:
“cine va mai asculta
cântecele noastre
sub fonta solară şi astre
când puţini ştiu să citească
iar cartea e scumpă şi fragilă
şi poate să ardă ca o iască?
Nu e mai bine s-o facem din argilă?”

…şi Dumnezeu a mai întors
câteva secole de pagini
pe dos,
poeţii la colţurile pieţelor
unor simpozioane de imagini
prevesteau sfârşitul Poeziei,
sorbind laptele viei:
“Nimeni nu mai citeşte o carte
şi internetul cititorii n-i împarte,”

nevăzând că Poezia
încălţată cu sandale
din pielea cerului
şi talpă din scoarţă de tei
agale
venind din veacuri ancestrale
se strecoară printre ei
ca o femeie tânără
şi dornică de dragoste
în mână cu o carte
în mileniul viitor
mai departe…

A doua moarte a lui Zeus
Zeus în speranţa nemuriri
Cât a existat la Pontul Euxin
Şi-a modelat din lut şi piatră
Statuia lui la care să se-nchine
Oamenii din fiecare vatră.

Apoi de teama îndumnezeirii a urcat
În al şaptelea cer de unde nu se vine.
Diana, iubita lui, plecată la vânătoare
Aflând că zeus e sus în neuitare
s-a întors să proslăvească statuia
ce strălucea măreaţă-n soare,
chemând mulţimile să se închine-
strigând: alleluia, aleluia!

…Şi a mai trecut un mileniu de prosternare,
Diana  se ruga la statuie mereu
Cum făceau fiecare.
Trecuse vremea pentru zeu…

Dorind să arate lumii
Cât de mult îl cunoaşte pe Zus
Şi s-o întoarcă la rugăciune
Îngenunchind în negura humii,
La ceasul  răsăritului de stea
A început să spargă cu săgeata statuia-
Aşteptând o minune-
Plebea  să cunoască ce ştia şi ea:
Piatră, lut ars şi…alleluia!

Dezamîgiţi  oamenii au părăsit pe Diana,
Au plecat gânditori din Hamangia
Uitând că o himeră altădată au iubit.
A început iarăşi urgia
În Piaţă.
Era epoca morţi unui mit!
Dumnezeu în mintea lor prindea viaţă!

Poetul

S-a întors poetul în satul natal
Cu toate păsările lui zburătoare
Acelaşi râu îi aduce la mal
Amintiri din clipe arzătoare.

S-a întors poetul pe strada copilăriei
Şi e o altă adresă pe casa lui
Bronzul toamnei sună în frunza viei
Şi galbenul scrisorilor a trecut în gutui.

…Ceaţa timpului,val după val,
peste nuci încet se lasă,
prin inimile oamenilor din satul natal
trece poetul, amintire, spre casă…

 



Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5