Amprentele lui Dumitru PETRAȘ

Răcoare parfumată

(bunicii mele)

Prin sângele luminii urcă o răcoare parfumată,
Ca o liniște cerească duce dorul mai departe
De atâta răcoare și umbra mărului se roește în zare,
Sub butucul viei nins, am găsit bucăți de infinit
Și-n rădăcina ierbii coapte – pașii bunicii… obosiți,
Crengile de vânt abia se mai țineau de poartă.
Frunzele zăngăneau ca niște hârburi de pământ
Numai o bucată de cer venea în muguri… să crească
Urmând glasul luminii să vorbească prin răcoare parfumată,
Atunci când aerul doarme în căpițele cu fân
Și lângă pod, o țigancă îmi ghicește norocul,
Spunându-mi că într-o zi voi gusta iubire parfumată
Orele din ceas vin toate, vin până la poartă
S-o vadă pe bunica scuturând un lăicer cu florile uscate,
Eu îmbrățișez umbra pasului cum vine acasă
Și mă spăl cu seva copacului verde pe mâini
Să pot să ating răcoarea lină și parfumată,
La noapte vreau să urc Golgota iubirii
Prin rădăcina florilor de apă voi circula un timp
Cum circulă prin aer răcoarea parfumată.
Puteți veni oricând la poarta bunicii
Să ascultați licoarea gândului cum vă îmbată
Cu răcoare dulce, lină și mereu parfumată.