Amprentele lui Dumitu PETRAȘ

Lacrimi și timp

Ce îndoliat încă se aude glasul de clopot sunând
Speranța plecării se toarnă în lacrimi și timp
Se vede și ploaia cum plânge prin oxigen ofilit
O bate vântul și ceața printre frunze uscate
Și distanța iubirii se lărgește în centimetri cubi
Coboară și înălțimea prin unghiuri perfecte
Numai liniștea trece pe drum ca un om liniștit
Glasul iubirii înflorește prin muguri înflorind
Mă strigă izvorul când dorm în cuib de ceață
Să văd porțile bătrâne cum se veștejesc în amurg
Și să-mi dezlipesc de pe lemn amprentele cu rădăcină
Turnați-mi în căni de apă pământ din grădină
Vreau să așez în umbra nucului o axă de lumină