Arhiva Botoşanilor BOTOŞANI – ORAŞ – GRĂDINĂ

Puţină lume ştie că Botosanii figurau odinioară, în hărţile străinilor, ca staţiune balneo-climaterică (sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX). Tocmai pentru că era un oraş – grădină. Nu de puţine ori ne-a fost dat să întâlnim această apreciere a municipiului nostru, fie că a venit de la oaspeţi, fie că a venit de la locuitorii săi. Şi, cu un licăr de bucurie în suflet. Aşa că, un mic colaj de amintiri:

„Rar oraş din ţară care să aibă atâtea grădini întinse ca Botoşanii, după cum rar oraş de dealuri, în care brazilor să le meargă atât de bine, variind podoaba grădinilor” – Ion Simionescu.
„Şi-n înfăţişări, şi-n viaţa lăuntrică, Botoşanii e un colţ de pace, de armonie, de visare şi de artă (…) Dar toată poezia grădinilor botoşănene pare c-o întrupează grădina Vârnav, grădina publică a oraşului” (n.n. actualul Parc „Mihai Eminescu) – N.N. Răutu.

„În Botoşani era grădina lui Vârnav, o grădină mare cu flori şi fructe multe, în care cânta muzica militară de două ori pe săptămână (…) Oraşul Botoşani este plin de livezi şi florării. În copilăria mea era grădina lui Lipschi, a lui Bolfos, grădina Petrinoaiei, în care cânta muzica şi lumea mergea de se plimba şi bea ape minerale” – Nicolae Leon.
„(…) splendide şosele. Oraşul Botoşani e mult mai curat ca Iaşul” – Nicolae Iorga, 1922.
„(…) Botoşanii, oraşul plin de grădini si de soare” – Constantin Gane.

„Cine intră în acest oraş (…) se simte tainic învăluit de umbra poeziei lui Eminescu (…) În grădina aceasta, iluziunea e mai puternică şi armoniile fără de moartea ale poeziei lui Eminescu se materializează în fiecare creangă legănată şi se revarsă în jgheabul ceasului de faţă, din fiecare boschet cu granguri şi cu mierle” – Gala Galaction.
„Botoşanii se înfrumuseţează. El a căpătat străzi frumos asfaltate, lumină electrică, pieţe largi, un mare teatru se construieşte” (n.n. clădirea vechiului Teatru „Mihai Eminescu”, inaugurat în 1914 şi bombardat de aviaţia germană în 1944) – Nicolae Iorga.