Motto: Cultura este suma tuturor formelor de artă, de iubire şi de gândire, care, pe parcursul secolelor, l-au ajutat pe om să fie tot mai puţin înrobit. (ANDRE MALRAUX)

Subsemnaţii, scriitorul, jurnalistul Marin Toma- Călăraşi, poetul, publicistul Dorel Mihai Gaftoneanu- Botoşani, scriitorul Nicolae Rotaru- Bucureşti, publicista Emilia Ţuţuianu Dospinescu- Roman, poetul Mircea Dorin Istrate- Tg. Mureş, prozatorul, poetul Ion Ionescu-Bucovu, poeta Nadia Cella Pop- Braşov, scriitorul Emil Lungeanu- Bucureşti, …, iubitori de literatură, ne-am constituit în Grupul de iniţiativă de la Botoşani al manifestului „Primăvara culturii româneşti” pentru a semnala impasul major al culturii româneşti moderne, în care mediocritatea generalizată, a adus cultura într-un con de umbră, mediu insalubru pentru spiritualitatea noastră.

Trecerea de la literatura încorsetată tematic şi stilistic sub imperiul dogmatismului comunist la literatura de expresie liberă, neîngrădită, s-a împotmolit sub semnul experimentului empiric al limbii române vorbite şi scrise. Suntem aidoma unui cetaceu fără apărare, asfixiat de tentaculele unui gigant octopus al nonculturii.

Dragi poeţi, prozatori, artişti plastici, oameni de cultură, de ştiinţă, oameni de afaceri, cititori care simţiţi româneşte, vă chemăm să ne fiţi alături, pentru a ne face auzit glasul, prin care :
1. Vom milita pentru dezgheţul crizei de identitate, de curaj, de umor, inspiraţie şi originalitate a majorităţii creatorilor de cultură autoînregimentaţi într-un postneomodernism neclar definit.
2. Facem apel la revitalizarea fenomenului intercultural şi promovarea lucrărilor care au la bază bogăţia de idei şi de limbaj.
3. Susţinem estomparea creaţiilor literare ce abundă în cuvinte vulgare şi expresii obscene, elemente de cultură decadentă în prag de colaps şi izolarea promotorilor acestui flagel artistic, prin oferta unei alternative de bun gust.
4. Dorim aducerea în prim plan a creaţiilor enciclopedice ancorate în cultura autentică, istoria universală şi gândirea filozofică si nu încurajăm amalgamul de compoziţii ce cuprind cuvinte lipsite de sens şi logică, fără nici un fel de rădăcini în operele înaintaşilor europeni, inclusiv acelea ale fiinţei româneşti.
5. Sprijinim punctele de vedere ale liderilor şi formatorilor de opinie, cărturari cu personalitate prestigioasă şi competenţă autentică.
6. Ne împotrivim ignorării importanţei existenţialismului ca sursă de inspiraţie tematică şi ca bază a sistemului de valori al neamului nostru.
7. Ne opunem cu fermitate imposturii, inflaţiei de non-valori, a platizării la un nivel scăzut a creaţiilor şi creatorilor, şi protestăm împotriva implicării factorului politico-economic predominant peste cel cultural şi a corupţiei generalizate de sus până jos în promovarea produselor subculturale ca etalon de referinţă.
8. Denunţăm marginalizarea tot mai accentuată a creatorilor în vers clasic cu figuri de stil şi elemente de prozodie, a compoziţiilor de factură eminesciană dar şi a poeziei moderne purtătoare de mesaj.

Constatăm că modelul consacrat al poetului-voce al cetăţii, exemplul uman de demnitate, moralitate, patriotism şi verticalitate, portstindardul conştiinţei spiritualităţii de limbă şi de neam este astăzi total demodat. Avem în schimb o adevărată inflaţie de false modele şi de aşa-zişi prozatori şi poeţi la toate saloanele mondene, stipendiaţi cu banii cetăţeanului contribuabil, ca să-şi etaleze refulările intimiste şi angoasele de lux.

În ce măsură mai putem vorbi astăzi de sinceritate emoţională, de spontaneitate creatoare, investiţie de sentimente şi fantezie, de ardere interioară, de conştiinţă naţională, de cultură de neam?
O întrebare retorică la adresa criticilor de artă… Opinia noastră este că, în funcţie de cum ne vom raporta la această întrebare, ne vom poziţiona într-un fel sau în altul faţă de:
- cultura moştenită de la întemeietori;
- atitudinea civică şi conştiinţa de limbă şi de neam;
- spinoasa problemă a naturii compoziţiei sau a subiectului tratat;
- ţinuta estetică şi de mesajul transmis.

Nu ne propunem cultivarea paseismului utopic, o reîntoarcere la vremea lui Alecsandri, Negruzzi, Alecsandrescu, Bolintineanu, Eminescu, Obodescu, Haşdeu, Macedonski, Goga, Sadoveanu şi nici la o Cântare a României a lui Russo.
Nu suntem nici partizanii fariseimului şi festivismului patriotard practicat în anii de dictatură comunistă.
Refuzăm, de asemenea, configurarea unui bulgăre de zăpadă, generator de conflicte sociale si psihologice. Dar nici nu putem rămâne în pasivitate absolută.

La concursuri şi festivaluri regăsim, câte jurii, tot atâtea liste de nominalizaţi pentru premii, în lipsa unor criterii de apreciere recunoscute de o masă cât mai largă de critici literari. S-a tot semnalat în presă că se cheltuiesc sume mari din banii publici pentru un festivism literar de ochii lumii, mai degrabă campanii de imagine mascate pentru ochii unui electorat insuficient de maturizat şi derutat de flash-urile şi acordurile marşurilor electorale. Mai mult decât atât, nu puţine sunt vocile care susţin că, pe măsură ce valoarea premiilor este tot mai consistentă, pe de altă parte obiectivitatea aprecierii diriguitorilor are tot mai mult de suferit.

Şi critica literară are a se primeni în criteriile de evaluare- criticii consacraţi au o mare responsabilitate în încurajarea vedetismului veleitar.

Nu agreem gruparea pe diverse zone ale ţării a scriitorilor, divizare cu efecte nefaste asupra colaborării între membrii aceluiaşi grup şi care produce nesfârşite convulsii între diverse orientări literare.
Susţinem teoria coexistenţei valorilor, a stilurilor de creaţie şi a operelor şi nu cea a perimării acestora, cu trecătoarele mode ale zilei.

Apreciem în mod deosebit articolul “Poezia încotro?” a profesorului Ion Ionescu-Bucovu, al cărui conţinut ni-l însuşim ca document orientativ în conturarea prezentului curent literar neoromantic, mişcare ce îşi propune regăsirea frumosului din poezie, acel estetic al bunului gust la fel de necesar şi în muzică şi în pictură.
Sperăm ca prin apelul nostru total dezinteresat să găsim ecou în rândul pasionaţilor de literatură sănătoasă şi a iubitorilor poeziei tradiţionaliste şi aşteptăm implicarea activă a profesorilor de la catedră, a tuturor celor implicaţi în consolidarea fundamentului educaţional al tinerei generatii şi a publiciştilor consacraţi.

Tuturor le reamintim vorbele nemuritoare ale marelui nostru povestitor Ion Creangă : ,,Iubite cetitoriu, multe prostii ăi fi citit de când eşti. Ceteşte, rogu-te, şi ceste şi, unde-i vede că nu-ţi vin la socoteală, ie pana în mână şi dă şi tu altceva mai bun la iveală, căci eu (noi) atâta m-am (ne-am) priceput şi atât am făcut.”
Prezentul manifest a fost întocmit în anul împlinirii a 100 de ani de la scufundarea Titanicului, an pe care ni-l dorim să marcheze piatra de hotar a apariţiei unui reviriment poetic- dezgheţ naţional prin popularizarea acestui curent literar neoromantic de sorginte botoşăneană.
Încheiem cu binecunoscutul citat al lui Garabet Ibrăileanu: ,,Literatura este oglinda vieţii.”

VIVAT ARS POETICA! VIVAT, CRESCAT, FLOREAT!
Grupul de iniţiativă al manifestului literar “Primăvara culturii româneşti“
Botoșani, 15 ianuarie 2012

P.S.: Am primit zeci şi zeci de mesaje de felicitare, încurajări şi urări de reuşită de la oameni cu totul deosebiţi din oraş şi din ţară, dintre care menţionăm: Virginia Paraschiv- critic şi eseist, Baia-Mare, Mihai Ganea- prozator, Baia-Mare, J. Stavaru- jurnalist, Drobeta Turnu-Severin, D. Petraş- poet, Botoşani, D. Acostăchioaei- Rm. Sărat, C. Cristea- Bucureşti, D. Pătăşanu- Orşova şi D. Gavril- Paşcani, iubitori de poezie, M. Puşcaşu- colecţionar de artă, Botoşani, Mihaela Melinte – prof., Galaţi, Maria Mărginean- poetă, Alba Iulia, Victor Sterom, poet, critic literar- Ploieşti, Petruş Andrei, poet- Puieşti,Vaslui, George Baciu- poet, jurnalist, Domneşti-Argeş, prof. I.C. Hiru, poet –Argeş şi mulţi, mulţi alţii.
Vom reveni cu detalii.

BISERICA DIN BARNE DE LEMN DIN VATRA HUDEŞTILOR

Autor, Ionel Bejenaru

Un vrednic fiu al locurilor hudeştene, al satului Vatra, mai precis, profesorul Gheorghe Apătăchioae (n. 21 ianuarie 1940, Vatra-Hudeşti) îşi aminteşte – „Din copilărie, îmi amintesc cum în duminicele frumoase eram luat la biserică de către mama mea care mă învăţa rugăciuni, mă învăţa cum să mă închin, iar la slujbele de la Înviere şi dela Bobotează participam cu tatăl meu cu multă însufleţire. Vedeam atunci când se ridica soarele şi răzbătea prin geamul de la Sf. Altar, cum parcă Domnul Dumnezeul nostru se pogora peste noi toţi cei care participam la Sfânta Liturghie. Simţeam atunci cum parcă Dumneaeu ne întărea mai mult în credinţa noastră şi parcă eram mai puternici în viaţă şi în voinţă” („Biserica şi credinţa strămoşească”, în Gheorghe Apătăchioae, „Vatra Hudeştilor. File de monografie”, Editura AXA, 2002).

Cu un trecut îndepărtat şi zbuciumat, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Vatra a fost reparată în 1924 şi pregătită pentru a fi sfinţită. Din păcate, un incendiu a mistuit totul, doar uşile de la Sf. Altar şi câteva icoane fiind salvate. S-a reconstruit o altă biserică,terminată şi sfinţită în 1928. Cu oarecare mândrie, prof. Gh. Apătăchioae afirmă – ,,numai la Vatra există biserică din bârne de lemn tencuite interior şi exterior”. Acum, în Vatra-Hudeşti, s-a înălţat o Biserică nouă – la 21 aprile 2000, un sobor de preoţi, în frunte cu P.S. Calinic Botoşăneanu, a sfinţit Crucea şi locul în care avea să se ridice Biserica; la 13 noiembrie 2005 a fost sfinţit noul şi actualul lăcaş, de către un sobor de peste 30 preoţi, în frunte cu P.S. Calinic Botoşăneanul. Vechea Biserică din bârne de lemn tencuite interior şi exterior a rămas „în picioare” întru dăinuire. Prin credinţa şi ocrotirea Vetrenilor de astăzi.

S.O.S. – MONUMENTELE BOTOŞANILOR (V)

MONUMENTUL FUNERAR AL FAMILIEI SOFIAN, DIN CIMITIRUL „PACEA” – BOTOŞANI, DEZMEMBRAT

Autor, Ionel Bejenaru

Recent, cu prilejul „NOPŢII MUZEELOR”, ediţia 2011, marele Cimitir „Bellu” al Bucureştilor, inclus pe lista UNESCO, a fost deschis nocturn vizitatorilor, motivul major fiind acela că, aici, îşi află loc 20% din monumentele Capitalei României. Dacă noi, românii, am importat din Franţa „Noaptea Muzeelor”, noi, botoşănenii, am putea importa, de la Bucureşti, includerea în circuitul manifestării a vizitării celor două importante cimitire de aici, „Eternitatea” şi „Pacea”, bogate în valoroase monumente. Cu oarece efort de concepţie, însă. Să luăm aceste zise/scrise ca un preambul necesar.

Altfel, situate în imediata vecinătate a Bisericii Cimitirului „Pacea” din municipiul Botoşani, mormintele şi monumentul care eternizează memoria unor mari filantropi ai Botoşanilor secolului al XIX-lea, Ruxandra şi Nicolae Sofian, ctitori de acte cu bătaie lungă în folosul botoşănenilor, se pierd, la rându-le, printre tradiţionalele bălării ale cimitirelor botoşănene, departe de a fi puse în valoarea lor patrimonială, ca în cazul altor (puţine) monumente. Ruxandra Sofian (1827-1896), bunăoară, s-a afirmat aici, la Botoşani, în condiţiile dificile ale susţinerii Războiului de Neatârnare a României, din 1877-1878, în acţiunea colectării de bani şi ofrande pentru ostaşii români răniţi, foarte mulţi, fii bravi ai Botoşanilor, Domnia Sa activând în Societatea (Comitetul) Doamnelor din Botoşani, ca membru în comitetul său executiv, pus sub preşedinţia Reginei Elisabeta, având ca sarcină „să primească în îngrijire banii şi colectele ce se vor oferi de către filantropii de ambele sexe, în ajutorul ostaşilor noştri răniţi”. Misiune onorantă şi dusă la bun sfârşit. Apoi, prin baluri, serbări, concerte ş.a., Comitetul Societăţii Doamnelor (Femeilor) Române al Societăţii Reuniunii Doamnelor Române din Botoşani, Ruxandra Sofian şi-a adus aportul la numeroase acte de caritate în folosul Botoşanilor şi al botoşănenilor. Într-o vreme, sediul acestei societăţi filantropice s-a aflat în Casa Nicolae Sofian – Arapu, aflată în parcul aferent actualului Spital Judeţean ,,Mavromati”, cu faţa la Bulevardul Eminescu, pisania de pe porticul casei consemnând – „Acest sfânt locaş cu hramul Sfântului Nicolae s-au făcut din nou, din temelii, la anul 1838, de d. Stolnicul Neculai Sofian cu a sa cheltuială spre vecinica pomenire a părinţilor săi şi a tot neamul”. Am mai adăuga că mulţi săraci ai Botoşanilor au beneficiat la sfârşitul secolului al XIX-lea de generozitatea şi caritatea actelor Ruxandrei Sofian, ca în 1887, 1889, 1890, 1891 ş.a. Neculai Sofian (1812-1900) s-a dovedit un mare filantrop al Botoşanilor, unele dintre actele sale dăinuind şi în ziua de astăzi, cu precădere frumoasa bijuterie arhitectonică a municipiului, „Casa Sofian”, să zicem, aflată în curs de restaurare. Dispariţia din viaţă a lui N. Sofian, în 1900, n-a trecut neobservată, mass-media locală şi centrală consemnându-i faptele – „Defunctul şi-a lăsat întreaga avere (3 milioane) azilului de bătrâni din Botoşani, înfiinţat de dânsul, cu condiţia ca numărul paturilor să sporească de la 25 la 50, să se înfiinţeze 4 şcoli agronomice pe moşiile sale şi să se împartă în fiecare an la Sf. Nicolae câte o mie lei celor mai sărace familii de săteni de pe moşiile sale” („Albina”, 1 octombrie 1900). Mai insistăm asupra marilor sale acte filantropice, spicuind şi din Testamentul său – „Institutul Nicolae Sofian, legatarul meu universal, va înfiinţa şi întreţine câte o şcoală practică de agricultură pe moşiile mele Havârna şi Livenii din judeţul Dorohoi, Zosinu sau Băluşenii din judeţul Botoşani, precum şi pe Pilipăuţii din judeţul, Dorohoi. Partea mea din moşia Pilipăuţi, lăsată institutului de defuncta mea soţie Ruxandra Sofian va fi anume afectată, conform testamentului acesteia, la întreţinerea ospiciului de infirmi, înfiinţat de mine în oraşul Botoşani şi dependinte tot de instutut (…). Institutul va da la 20 de şcolari sărmani din oraşul Botoşani câte o bursă lunară până la 20 lei (…)”. Să mai spunem că Neculai Sofian a fost, o vreme, şi primar al urbei Botoşanilor, ca şi senator, întru înţelegerea mai corectă a personalităţii sale. Sunt toate acestea argumente în plus pentru cinstirea celor doi filantropi, Ruxandra şi Nicolae Sofian, motivând restaurarea monumentului din Cimitirul „Pacea”, prin lipirea la loc a îngerului de bronz din partea dreaptă, recuperat după o tentativă de furt, aflat la biserică, eventual şi a cununii de lauri, tot de bronz, prin reconstituirea ei, în cazul în care nu se mai păstrează. Niciun efort, în acest sens bun, nu este de nesocotit, dimpotrivă. Numai că, am mai sesizat acest aspect,acum peste cinci ani („Jurnalul Dimineaţa Botoşanilor”, 2 mai 2006), nepăsarea rămâne intactă. Şi, vorba marelui artist Constantin Tănase – „Păi, până când?”.

S.O.S. – MONUMENTELE BOTOŞANILOR

 De cele mai multe ori, când situaţia economică (de la noi) impune tăieri salariale,de pensii, ajutoare sociale, atenţia opiniei publice nu se mai canalizează către alte cele, precum protejarea şi promovarea monumentelor istorice şi de arhitectură reprezentative ale judeţului Botoşani. O bună parte a acestora se încadrează, din punct de vedere al valorii istorice şi arhitecturale în categoria edificiilor eclesiastice importante, atât la nivel zonal cât şi naţional. În acest sens, este puţin cunoscută existenţa şi valoarea bisericilor din lemn din localităţile Cerviceşti, Hilişeu-Crişan, Rădăuţi-Prut, Băluşeni, localnicii din zonele respective fiind singurele persoane care compun categoria „publicului larg”, persoane care mai ştiu de existenţa acestor monumente. Jalnică este starea Ansamblului Mănăstirii Coşula, datând din 1535, care dă să ducĂ la ruină, fiind greu de crezut a mai oferi ceva vizitatorilor, înafara lăcaşului de cult, celelalte elemente constitutive ale complexului, cum ar fi „Casa egumenească”, riscând să se prăbuşească, în condiţiile unor căderi masive de zăpadă, în cursul iernii. În stare avansată de degradare se află şi biserica veche a Mănăstirii Zosin. Aici, contrastantă este starea precară a bisericii vechi şi statura impunătoare a noii biserici şi a ansamblului monahal.

Anticipând opinii de tipul „lumea moare de foame şi alţii nu mai pot de soarta monumentelor”, ţinem să le transmitem celor cu astfel de idei că, peste tot în Europa, clădirile cu rezonanţă istorică beneficiază de o atenţie mărită, orice deteriorare a stării monumentului, atrăgând reparaţie şi restaurare, din raţiuni economice şi turistice. Mai mult, în cadrul Programului Operaţional Regional, Uniunea Europeană a introdus un domeniu major de intervenţie, constituit de restaurarea durabilă a obiectivelor de patrimoniu şi infrastructurii conexe, în scopul promovării turistice a acestor obiective, oferind finanţare pentru astfel de proiecte.

Poate că un efort comun din partea proprietarilor monumentelor istorice de factură eclesiastică pentru includerea acestora în proiecte coerente de restaurare şi promovare, finanţate prin accesarea fondurilor europene, ar fi o şansă nesperată de readucere la viaţă a lăcaşelor de cult susamintite. Firesc, este nevoie de primul pas.

Olimpius Istrate,
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea din Bucureşti
email: olimpius.istrate@elearning.ro

Pentru a construi secvenţe de software educaţional inteligent, este necesară o modalitate de reprezentare unitară a corespondenţei dintre tipurile posibile de prezentare a informaţiilor cu ajutorul computerului şi tipurile de activităţi de instruire – incluzând metode şi procedee didactice, finalităţi educaţionale, instrumente de evaluare etc. Materialul de faţă constituie o încercare de ierarhizare şi de creare de corespondenţe între aceste clase de concepte, pentru construcţia unui model posibil de taxonomie sau de hartă conceptuală a învăţării cu ajutorul tehnologiilor informaţiei şi comunicării. Lucrarea valorifică rezultatele parţiale ale proiectului în derulare \”SEFIN: Cercetări multidisciplinare privind utilizarea sistemelor informatice inteligente pentru eficientizarea învăţării\”, coordonat de Universitatea din Bucureşti în parteneriat cu Siveco România şi cu Centrul pentru Inovare în Educaţie (TEHNE) şi finanţat de Centrul National de Management Programe în cadrul Programului 4: Parteneriate in domeniile prioritare.

 Autori: Olimpius Istrate – Universitatea din Bucureşti, DPPD; Radu Gramatovici – Universitatea din Bucureşti, FMI

1. Introducere

Discursul despre software-urile educaţionale a avut în ultimii ani un parcurs ascendent, utilizarea din ce în ce mai frecventă în practica educaţională a instruirii asistate de calculator determinând necesitatea clarificărilor la nivel epistemologic.
Experienţa din ultimul deceniu şi rapoartele de evaluare ale iniţiativelor de introducere a noilor tehnologii în educaţie ne arată că atât teoria cât şi practica sunt în câştig în cazul în care un proiect îmbină echilibrat elementele teoretice şi cercetarea cu aplicaţiile practice care valorifică şi validează acele idei cu reală valoare pentru cadre didactice şi elevi.
Este şi cazul proiectului „Cercetări multidisciplinare privind utilizarea sistemelor informatice inteligente pentru eficientizarea învăţării – SEFIN”, finanţat de Centrul National de Management Programe în cadrul Programului 4: Parteneriate in domeniile prioritare (contract nr. 12127/2008).
În curs de dezvoltare (până în 2011), proiectul SEFIN îşi propune să studieze şi să dezvolte sisteme educaţionale informatice inteligente, în scopul relevării impactului strategiilor instruirii asistate de calculator asupra realizării obiectivelor curriculare.
Parteneri în cadrul proiectului SEFIN sunt: Universitatea din Bucureşti, SIVECO Romania şi TEHNE– Centrul pentru Inovare în Educaţie.

2. Software educaţional inteligent

Aplicaţiile educaţionale în format electronic pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere, relevante pentru noi fiind o serie de criterii care le diferenţiază după finalitate, tipurile de strategii abordate, procesele învăţării pe care le favorizează. Procesul de proiectare al unui software educaţional trebuie să aibă în vedere înscrierea într-o anumită perspectivă pedagogică, în funcţie de aceste criterii.
A. În primul rând, se poate face o distincţie între software-ul folosit ca resursă (sau suport) pentru activităţile didactice şi software-ul prin care sunt vizate direct procese de învăţare. Astfel, în primul caz, aplicaţiile în format electronic sunt realizate pentru a fi utilizate pe scară largă, având o destinaţie mai curând „culturală” decât „educaţională”: enciclopedii, cărţi în format electronic, diverse baze de date, etc. În măsura în care îşi pot găsi o utilitate în cadrul unei situaţii de învăţare cu finalitate intenţionată, aplicaţiile enumerate se situează la periferia a ceea ce desemnăm a fi software-ul educaţional propriu-zis.
Pe de altă parte, avem software-ul prin care se vizează procese de învăţare. Aceste aplicaţii sunt proiectate în mod special pentru a produce învăţare, pe o anumită secvenţă bine delimitată a dezvoltării individului şi urmărind obiective clar stabilite.
Trebuie menţionat că aplicaţiile online câştigă teren pe zi ce trece, singurul impediment pentru folosirea lor pe scară largă fiind (deocamdată) costurile relativ mari de acces la Internet de mare viteză. Potenţialul acestora se înscrie în direcţia livrării la distanţă a oricărui conţinut, adus la zi din punct de vedere ştiinţific, prelucrat corespunzător din punct de vedere pedagogic pentru a produce învăţare, către un număr (teoretic) nelimitat de utilizatori. În plus, activitatea celor care învaţă individual utilizând un software educaţional poate fi monitorizată şi evaluată de la distanţă şi poate fi susţinută de către un tutor / cadru didactic aflat într-o altă locaţie. Însă cel mai mare câştig îl constituie posibilitatea de a învăţa împreună cu alţii, comunicând în mediul educaţional virtual sau interacţionând de la distanţă în cadrul simulărilor construite ca situaţii de învăţare.

B. După tipul de rezultate aşteptate ale instruirii (pentru domeniul cognitiv – B. Bloom), putem distinge între:
-    software-uri care vizează comportamente de cunoaştere
-    software-uri care vizează capacităţi de înţelegere
-    software-uri de aplicare
-    software-uri care vizează capacităţi de analiză
-    software-uri care vizează capacităţi de sinteză
-    software-uri care dezvoltă competenţele de evaluare.

Se identifică astfel tipurile de comportamente observabile şi măsurabile care se formează, se dezvoltă sau se modifică la elevi prin utilizarea unei secvenţe a aplicaţiei. În mod ideal, pentru un conţinut dat, un software educaţional trebuie să fie proiectat pentru a dezvolta competenţe pe cât mai multe dintre cele şase paliere.
Identificarea exactă a tipurilor de obiective operaţionale urmărite în cadrul unui software educaţional pe fiecare secvenţă a acestuia ajută profesorul să-şi proiecteze strategia didactică adecvată atunci când utilizează respectivul software, precum şi să elaboreze corect instrumentele de evaluare a atingerii obiectivelor.

C. După tipul de strategie abordată, se pot face diverse distincţii între software-urile educaţionale – cu menţiunea valorii strict didactice a taxonomiei – aplicaţiile folosite în mod curent în educaţie combinând două sau mai multe strategii sau aspecte ale acestora:
-    software-uri ce favorizează strategii/ abordări de tip inductiv
-    software-uri în care predomină strategii/ abordări de tip deductiv
-    software-uri ce favorizează activităţi colaborative
-    software-uri care permit învăţarea independentă
-    software-uri în care învăţarea este condusă/ mediată de profesor etc.

D. După procesele învăţării pe care le favorizează:
-    software-uri ce favorizează o învăţare bazată pe proiect
-    software-uri ce favorizează o învăţare bazată pe resurse, etc.
-    software-uri ce favorizează dezvoltarea structurilor cognitive
-    software-uri ce favorizează aspectele afectiv-emoţionale
-    software-uri orientate spre dimensiunea acţională etc.
Astfel, în cadrul software-ului educaţional, se pot favoriza: rezolvarea de probleme, cercetarea experimentală / de documentare, demonstraţia, simularea, brainstorming-ul, dezbaterile, jocurile didactice, aplicaţii / sarcini practice etc.

Putem numi software educaţional o aplicaţie care urmăreşte obiective pedagogice clar definite, poate identifica nivelul actual al cunoaşterii studentului, aplică o concepţie clară despre formele de învăţare necesare pentru a determina schimbări de comportament (pentru a ajunge de la acest nivel actual la obiectivele vizate) şi verifică fiecare etapă de învăţare, corectând erorile. În plus, un  software educaţional „inteligent” asigură o individualizare a învăţării nu numai prin parcurgerea materiei în ritmul propriu studentului dar şi prin adecvarea activităţilor la stilul personal de învăţare. În acest caz, teoretic nu putem vorbi de o ineficacitate a software-ului educaţional – o astfel de aplicaţie va conduce în mod necesar la obţinerea unor rezultate ale învăţării.
Prin urmare, prin software educaţional inteligent înţelegem o secvenţă de instruire asistată de calculator (cu o componentă semnificativă care implică utilizarea TIC) care, pentru aceeaşi unitate de conţinut, este capabilă, fără intervenţie, să schimbe modalitatea de prezentare a informaţiilor sau tipul de activitate solicitat celui care învaţă în funcţie de caracteristici de context şi în funcţie de caracteristici individuale ale celui care învaţă (determinate de regulă automat, în funcţie de comportamentul utilizatorului).

Pentru a construi secvenţe de software educaţional inteligent, este necesară o modalitate de reprezentare unitară a corespondenţei dintre tipurile posibile de prezentare a informaţiilor cu ajutorul computerului şi tipurile de activităţi de instruire – incluzând metode şi procedee didactice, finalităţi educaţionale, instrumente de evaluare etc.
„Modelul” sau „taxonomia” ar reprezenta un instrument necesar pentru creatorii de software educaţional (designeri instrucţionali), o “hartă” generală care face legătura dintre aplicaţiile educaţionale care utilizează instrumente informatice şi instrumentele pedagogice. Deşi prin natura sarcinii o astfel de abordare trebuie să pornească de la o viziune de nivel foarte general, scopul final vizează aspecte foarte concrete şi care pot transcende obiectivele proiectului SEFIN, prin crearea unui model care să poată funcţiona ca un “determinator” cu funcţionalitate bidirecţională, util atât pentru creatori de software educaţional şi designeri instrucţionali, cât şi pentru cercetători şi practicieni ai educaţiei, cadre didactice şi factori de decizie în învăţământ. Cu alte cuvinte, prin utilizarea acestei „hărţi conceptuale” să se poată raspunde la întrebări de genul:
A.1. Ce tip de software (educaţional) pot să folosesc pentru a viza obiective educaţionale de ordin afectiv?
A.2. Ce tip de secvenţă de instruire asistată de computer ar favoriza gândirea divergentă?
A.3. Ce tip de secvenţă de instruire asistată de computer ar favoriza o retenţie mai bună?
A.4. Ce tip de secvenţă de instruire asistată de computer ar favoriza procesele cognitive de analiză?
B.1. Ce proces psihic e favorizat de un software de tip “vizionare de fenomene (fizice)”?
B.2. Ce capacitate / competenţă este dezvoltată implicit în cazul utilizării instrumentelor de evaluare de tip grilă?
B.3. Ce emisferă cerebrală este favorizată / antrenată daca folosesc un joc de tip puzzle?
Cadrul general teoretic căruia îi subsumăm demersul de realizare a unui instrument pentru învăţarea cu utilizarea TIC relevă câteva modele consacrate de instruire programată:
-   programarea lineară (B.F. Skinner)
-   programarea ramificată (N.A. Crowder)
-   programarea criterială.
Ultimul model, mai puţin cunoscut, se bazează pe tehnica programării criteriale a instruirii (criterion programming technique). Adresat la origine adulţilor, modelul are următoarele caracteristici esenţiale: o secvenţă didactică (de conţinut) începe cu o unitate-criteriu prin care subiectului i se comunică tema următoare; subiectul are patru posibilităţi de alegere şi acţiune, după cum urmează:
a) ştiu – daţi-mi testul;
b) am învăţat-o, dar nu sunt sigur – vă rog, repetaţi-o;
c) nu ştiu încă despre ce este vorba – daţi-mi câteva exemple;
d) sunt sigur că nu ştiu – vă rog să mă instruiţi.
Adevărata programare a instruirii începe cu secvenţa d).

3. Principii pedagogice de proiectare a software-ului educaţional inteligent

O posibilă sintaxă de abordare a conţinutului predării şi învăţării evidenţiază câteva reguli de proiectare a acestor software-uri educaţionale:
•    să se urmărească simultan formarea capacităţilor şi transmiterea de cunoştinţe,
•    să se faciliteze acţiuni de structurare independentă a conţinutului printr-un efort de acţiune sinergică a învăţării dirijate şi nedirijate,
•    să se aleagă forme adecvate de punere a problemelor în raport cu obiectivele prioritare care să faciliteze manifestarea gândirii productive independente,
•    să se anticipeze şi organizeze prin predare formarea şi antrenarea unor strategii eficiente de gândire,
•    să se organizeze structurile de conţinut astfel încât să se varieze nivelurile de activitate mintală,
•    să se creeze condiţii şi elemente pentru o orientare eficientă a instruirii şi învăţării,
•    să se creeze situaţii didactice de autocontrol.
Principalele operaţii ce ghidează proiectarea muncii de instruire pot fi traduse şi aplicate într-un program de educaţie asistată de calculator prin specificarea particularităţilor cerute de specificul instruirii. Succint, aceste operaţii sunt:
a)    stabilirea obiectivelor,
b)    elaborarea modalităţilor finale de evaluare a competenţei elevilor,
c)    ordonarea pe capitole a conţinutului materialului,
d)    specificarea şi detalierea secvenţelor de studiu şi a materialelor auxiliare,
e)    elaborarea programului sub forma textului, a schemelor iconice, simbolice sau sub forma suporturilor audiovizuale,
f)    aplicarea programului,
g)    evaluarea,
h)    reelaborarea programului.
În ceea ce priveşte elaborarea cursului sub forma textului, a schemelor iconice, simbolice sau pe suport audio-vizual, criteriile de analiză (în proiectare, evaluare, validare), vizează măsura în care:
•    se dau suficiente informaţii şi explicaţii pentru ca materialul de studiu să fie însuşit şi aplicat;
•    sunt controlate informaţiile şi explicaţiile date în secvenţe speciale;
•    sunt anticipate momentele de relaxare, de trezire a atenţiei şi de evitare a monotoniei;
•    sunt facilitate transferul orizontal şi vertical, precum şi discuţiile din iniţiativa elevilor;
•    există concordanţă între materialul de studiu în forma specifică şi obiectivele educaţionale;
•    servesc acestea atât profesorului cât şi elevilor;
•    permite materialul vizual o reconstituire a materialului de studiu, plecându-se de la obiectivele sau rezultatele obţinute.
În plus, pentru a orienta mai bine activitatea de proiectare pedagogică a software-urilor educaţionale, se poate utiliza o grilă dezvoltată pentru a încadra, a clasifica şi a descrie corect orice aplicaţie în format electronic dezvoltată pentru a fi folosită în procesul de educaţie. Această grilă poate cuprinde aspecte precum: mecanisme de învăţare utilizate, clase de comportament cognitiv şi afectiv vizate, vârsta căreia i se adresează, aria curriculară, categoria de conţinut cuprins, competenţe transdisciplinare favorizate etc. Prezentăm în cele ce urmează o parte dintre ele.

Mecanisme de învăţare
Din perspectiva tipurilor de mecanisme de învăţare (MI) pe care le favorizează un software educaţional, putem distinge între aplicaţii care sunt orientate către învăţarea de reacţii simple la diverşi stimuli – învăţare condiţionată – până la învăţarea modelelor de acţiune complexă de tip cognitiv.
a- favorizează învăţarea de semnale (învaţă să dea un răspuns general difuz la un semnal, de genul reflexului condiţionat);
b- favorizează conexiuni S-R (învaţă să dea un răspuns precis la un stimul determinat);
c- favorizează înlănţuiri motorii (învaţă un „lanţ” de două sau mai multe legături stimul-răspuns);
d- favorizează asociaţii verbale (realizează lanţuri verbale);
e- favorizează discriminarea stimulilor (dă răspunsuri de identificare la tot mai mulţi stimuli care prezintă similitudini);
f- învăţarea de concepte;
g- învăţarea de reguli;
h- învăţarea de probleme;
i- învăţare prin descoperire/ strategii euristice.
Există bineînţeles o corespondenţă între tipul de mecanism de învăţare pe care îl regăsim în software-ul didactic şi complexitatea acestuia, astfel încât este mai probabil să avem de a face cu o aplicaţie simplă, destinată grupelor de vârstă mică, când vorbim de învăţarea unei reacţii condiţionate (de ex.: b- dacă este roşu la semafor, atunci te opreşti şi aştepţi) şi este de aşteptat să construim un software elaborat şi care este destinat unui interval de timp suficient de lung pentru acomodare-adaptare-asimilare, atunci când sunt vizate strategii cognitive de acţiune ca răspuns la o categorie de probleme (de ex.: h- tehnici de supravieţuire într-un mediu ostil, cu un set determinat de resurse, pentru care utilizatorul trebuie să facă apel la cunoştinţe din fizică, chimie, biologie, sociologie şi să le reorganizeze în configuraţii noi pentru a atinge obiectivele „jocului” la un nivel satisfăcător)

Clase de comportament aşteptat ca rezultat al învăţării
Ca în cazul oricărei activităţi de învăţare, proiectarea unui software educaţional porneşte de la definirea obiectivelor educaţionale, operaţionalizate şi grupate pe clase de comportamente aşteptate, conform cu taxonomia lui Bloom/ Anderson. Această secvenţă din cadrul activităţii de proiectare a unui scenariu didactic este binecunoscută practicienilor educaţiei, şi în special cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar. Pentru domeniul cognitiv, avem următoarele nivele, în ordine, de la simplu la complex: achiziţie de informaţii, înţelegere, aplicare, analiză, evaluare, creare. Nivelele mai înalte privesc asimilarea de strategii cognitive şi circumscriu aşa-numitele capacităţi de gândire de ordin superior, dezvoltarea cărora putând constitui obiective ale aplicaţiilor educaţionale în format digital: apreciere critică, sinteză, rezolvare de probleme, gândire divergentă etc.
În ce priveşte domeniul afectiv, următoarele clase de comportament pot fi vizate de o aplicaţie software: receptare (participare), răspuns (reacţie), valorizarea (aprecierea), organizarea (conceptualizarea), caracterizarea (interiorizarea).

Categorii de conţinuturi ale învăţării
Din perspectiva conţinuturilor învăţării, putem clasifica software-urile educaţionale în software care conţin:
•    fapte, date, informaţii, reprezentări, imagini
•    experienţe de viaţă
•    fenomene, procese, relaţii
•    elemente componente, clasificări, structură, tipologii, sisteme
•    caracteristici, valenţe, proprietăţi, asemănări, deosebiri
•    argumente, demonstraţii, principii funcţionale, strategii de cunoaştere
•    noţiuni, categorii, principii fundamentale
•    ipoteze, teze, legi, modele, concepţii, teorii
•    geneză, evoluţie, istoric, perspective
•    epistemologia şi logica domeniilor de cunoaştere şi activitate
•    operaţii şi acţiuni practice, metode, tehnici specifice, modele şi strategii operaţionale
•    metode şi tehnici de muncă intelectuală
•    motivaţii, atitudini, valori personale.
Relevanţa pentru proiectarea aplicaţiilor educaţionale în format digital constă în modalitatea prin care aceste conţinuturi pot fi favorizate de anumite metode de instruire şi de anumite resurse/ materiale didactice. Atitudinile şi valorile trebuie abordate prin utilizarea problematizării, demonstraţiei, dezbaterilor, aplicaţiilor şi experimentării dirijate – toate acestea necesitând timp şi o pregătire temeinică, fiind cel mai probabil abordate prin activităţi de tip mixt, care combină instruirea asistată de calculator cu tehnici şi metode didactice convenţionale.
Un pas mai departe în identificarea elementelor compozite ale instruirii asistate de calculator din punct de vedere al conţinutului îl constituie modul în care conţinuturile pot fi organizate în cadrul unităţii de învăţare propusă celor care învaţă. Parcursuri alternative, determinate de stilul de învăţare şi de caracteristicile cognitive ale elevilor de pe un anumit palier de vârstă, dar şi de specificul temei abordate, pot fi prevăzute în cadrul softului educaţional inteligent. Structurarea conţinutului instruirii se realizează urmând câteva direcţii sau strategii specifice, în funcţie de condiţiile practice în care se realizează învăţarea.
În mod evident, metode precum experimentarea dirijată, lucrările practice, învăţarea prin descoperire, studiul de caz sunt preferabile în construcţia softurilor educaţionale inteligente, datorită valorii formative ridicate ale acestora, însă opţiunea finală pentru o metodă este determinată atât de contextul specific al situaţiei de instruire (caracteristicile grupului ţintă, resurse suplimentare disponibile, timpul de instruire prevăzut) cât şi, mai ales, de obiectivele educaţionale şi de conţinutul unităţii de învăţare abordat.
De aceea, o grilă completă sau o matrice în mai multe dimensiuni, care să includă principiile instruirii, obiectivele şi tipurile de conţinut, este necesară pentru a susţine opţiuni întemeiate la nivelul fiecărei etape de proiectare.

Valoarea grilei conceptuale în curs de elaborare în cadrul proiectului SEFIN constă în posibilitatea de a determina, pe baza claselor descrise, a parcursurilor alternative de formare care vor fi propuse în cadrul softului educaţional inteligent, în funcţie de obiectivele specifice pentru o anumită unitate de învăţare şi de permisivitatea conţinuturilor prevăzute în ce priveşte o anumită metodă sau tehnică didactică.
În plus, această hartă conceptuală poate fi utilizată pentru a stabili competenţele transdisciplinare şi procesele psihice favorizate de softul educaţional creat, care transcend învăţarea şcolară în accepţiune tradiţională, constituind un instrument util în sprijinul elementelor de reformă curriculară şi de transformare la nivelul procesului educaţional.

 Elearning.Romania, 2010-11-22

Citare:

Istrate, Olimpius. SEFIN: Spre elaborarea unor principii pedagogice de proiectare pentru software educational inteligent. Apărut în: Elearning.Romania, 2010-11-22. Bucureşti: TEHNE- Centrul pentru Dezvoltare şi Inovare în Educaţie. Disponibil online: http://www.elearning.ro.

La o analiză sumară a domeniului elearning în România, observăm că reformele sunt ţinute în loc de întârzierile datorate incompetenţei şi imposturii persoanelor care ar trebui să-şi asume progresul şi schimbarea în educaţie. Strategia nu există, legislaţia este deficitară, atitudinea este inadecvată. De câţiva ani, cu fiecare ministru care trece, scad şi speranţele noastre că vom mai putea recupera decalajul dintre noi şi celelalte state membre ale U.E.

Iată doar câteva deficienţe ale domeniului elearning în România:

Încă nu avem o metodologie pentru acreditarea cursurilor online de formare (profesională) continuă şi training, adică pentru recunoaşterea certificărilor obţinute prin cursuri online.

Încă nu avem nici un cadru definit în COR care să legitimeze statutul celor care lucrează ca designeri instrucţionali pentru elearning, ca tutori în medii online de instruire, ca profesori virtuali, ca formatori online etc.

Legislaţia care reglementează cursurile (online) la distanţă în învăţământul superior este deficitară, învechită, şi nu acoperă nici pe departe nevoile mediului universitar.

Siturile educaţionale româneşti sunt doar biblioteci de referate sau materiale pentru profesori, toate de o calitate îndoielnică şi care încurajează frauda.

Mediile online ,,educaţionale” pentru copii sunt colecţii de jocuri şi conţinuturi care nu ţin cont de nici un principiu psihologic al dezvoltării şi care pot fi definite mai degrabă ca anti-pedagogice.
Realist privind către factorii de decizie, ne întrebăm cui am putea cere un pic mai multă responsabilitate?

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MEdCTS) a devenit nu doar un minister al învăţământului. Învăţământ pe care ministerul se grăbeşte să-l paraziteze cu sarcini birocratice pentru învăţători şi profesori, în lipsa unei cunoaşteri profunde a procesului pedagogic. Pentru ceea ce înseamnă educaţie în afara sistemului de învăţământ, în special pentru educaţie prin noile tehnologii, probabil că încă nu s-a gândit până acum că ar fi responsabil. Însă ne-am fi aşteptat ca măcar să încurajeze mai mult, prin mecanisme specifice, predarea şi învăţarea asistată de calculator.

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale are cu totul alte priorităţi şi amână de aproape un deceniu trasarea pentru CNFPA a unei sarcini clare cu privire la acreditarea cursurilor online. În privinţa formării continue la distanţă, rezultatele dialogului între MMPS şi MEdCTS (dacă acest dialog există) nu se văd încă.

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale nu poate avea competenţe şi în domeniul curriculumului pentru educaţie formală, de exemplu. Oricum, un dialog între acest minister şi specialişti sau practicieni în educaţie ar fi trebuit iniţiat încă de la începutul proiectului Economia Bazată pe Cunoaştere, care are şi o componentă educaţională.

Iată şi pentru ce ar trebui să conlucreze toate aceste instituţii:

Prin Rezoluţia asupra e-Learning a Consiliului Uniunii Europene din 13 iulie 2001 (European Commission. Council Resolution of 13 July 2001 on e-Learning. În: Official Journal of the European Communities, 2001.), Consiliul invită toate statele membre:

1.să continue eforturile pentru integrarea efectivă a TIC în sistemele de educaţie şi formare, ca parte importantă a procesului de adaptare cerut de Concluziile de la Lisabona şi de Raportul asupra obiectivelor concrete ale sistemelor de învăţământ;
2.să valorifice potenţialul Internet-ului, tehnologiilor multimedia şi mediilor virtuale de învăţare pentru stimularea educaţiei de-a lungul întregii vieţi şi pentru creşterea accesului la oportunităţi de formare;
3.să asigure cadrul necesar pentru integrarea accelerată a TIC în curriculumul preuniversitar şi în cel de la nivelul învăţământului superior;
4.să continue eforturile pentru pregătirea iniţială şi continuă a cadrelor didactice în utilizarea pedagogică a noilor tehnologii, în contextul nevoii de formare a unei “culturi digitale”, ca element esenţial al bagajului minimal de competenţe ale educatorului;
5.să încurajeze factorii de decizie de la nivel local, regional şi naţional, precum şi persoanele din structurile administrative ale instituţiilor de învăţământ şi formare să ajungă la nivelul necesar de înţelegere a potenţialului oferit de TIC pentru instruire, cu scopul de a integra şi a gestiona eficient noile tehnologii;
6.să accelereze dotarea cu echipamente şi crearea infrastructurii pentru educaţie şi formare, în ritmul cerut de avansul tehnologic, precum şi asigurarea resurselor umane necesare pentru suport şi servicii de întreţinere;
7.să încurajeze dezvoltarea materialelor de predare şi învăţare în format digital, pentru a asigura calitatea ofertelor educaţionale online; să asigure mecanisme de suport adecvate, cu scopul de a facilita opţiunile cadrelor didactice, trainerilor şi managerilor şcolari pentru produse electronice de calitate;
8.să valorifice oportunităţile oferite de standardizarea în domeniul digitizării şi documentării pentru facilitarea accesului la arhive, biblioteci, muzee, precum şi pentru utilizarea pedagogică a acestor resurse culturale;
9.să susţină dezvoltarea şi adaptarea didacticilor inovative, care integrează utilizarea noilor tehnologii în cadrul mai larg al abordărilor cross-curriculare; să susţină noi abordări şi metode pedagogice care utilizează TIC, pentru a stimula formarea şi a creşte motivaţia elevilor pentru învăţare;
10.să exploateze potenţialul de comunicare al TIC pentru a încuraja conştiinţa apartenenţei europene, schimburile şi colaborarea la toate nivelele educaţiei, în special în şcoli; să ia în considerare posibilitatea integrării acestor experienţe europene în curriculumul formal şi să susţină mobilitatea ca dimensiune importantă a sistemului de formare, dezvoltând noi abilităţi şi competenţe cerute de societatea multilingvă şi multiculturală;
11.să susţină şi să stimuleze cooperarea şi schimbul de informaţii, experienţe şi bune practici, în cadrul comunităţilor virtuale; să promoveze noi forme de cooperare între cei care învaţă şi între formatori pentru a stimula crearea de reţele la toate nivelurile în domeniul multimedia, utilizarea educaţională a Internet-ului, instruire asistată de calculator şi elearning;
12.să valorifice experienţele din cadrul unor iniţiative precum European Schoolnet sau European Network of Teacher Education Policies (ENTEP);
13.să promoveze dezvoltarea comună, la nivel european, a curriculumului mediat de TIC pentru învăţământul superior, prin încurajarea unor construcţii pe baza modelelor de certificare şi asigurare a calităţii în învăţământul superior (în continuarea procesului Sorbona/ Bologna); să motiveze universităţile, facultăţile şi departamentele pentru realizarea de activităţi pedagogice inovative prin utilizarea TIC;
14.să intensifice activităţile de cercetare în eLearning, în special în domeniile îmbunătăţirii performanţei în învăţare prin TIC, dezvoltării unor modele pedagogice specifice, implicaţiilor predării şi învăţării asistate de calculator, precum şi să stimuleze cooperarea internaţională în această privinţă;
15.să promoveze parteneriatul între sectoarele public şi privat pentru dezvoltarea eLearning prin încurajarea schimbului de experienţe, dialogului asupra tehnologiilor multimedia şi transferului de tehnologie;
16.să monitorizeze şi să analizeze procesul de integrare şi utilizare a noilor tehnologii pentru predare, formare şi învăţare.

Acum, în România, ne întrebăm când vom recupera decalajul în acest domeniu, diferenţa dintre noi şi celelalte state membre, care se măreşte cu fiecare ministru care trece. Vom pune vreodată şi noi accentul pe proces şi pe calitatea acestuia, mai mult decât la nivel declarativ? Şi, în acelaşi registru: când se va ocupa cineva şi de elearning – considerat în toată Uniunea Europeană un pas important al progresului sistemelor de educaţie şi formare, în perspectiva atingerii obiectivului strategic al UE, afirmat la Lisabona în martie 2000, de a deveni ,,cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume, capabilă de creştere economică sustenabilă, cu locuri de muncă mai multe şi mai bune, cu o coeziune socială sporită”?

Calea de urmat pentru atingerea acestui obiectiv vizează în special o transformare la nivelul sistemelor de educaţie din Europa, pentru a asimila noile tehnologii, pentru a le utiliza eficient, pentru a creşte accesul la resurse educaţionale digitale şi pentru a crea noi medii virtuale de învăţare. Pentru toate acestea ne trebuie specialişti, o strategie, o atitudine deschisă către dialog şi, mai ales, dorinţa factorilor de decizie de a-şi asuma obiectivele mandatului lor în fruntea sistemului românesc de educaţie.

Răscoala a fost într-o duminică
Răscoala a fost într-o duminică. Era zi de târg Flămânzi, zi de iarmaroc, cum se spunea înainte, în vremea aceea se făceau învoielile pentru noul an agricol… Oamenii din Flămânzi, Frumuşica şi Rădeni s-au dus la conac, la Gheorghe Constantinescu, administrator pe moşia arendată de Moki Fischer de la boierul Sturza, şi l-au luat la întrebări. N-a vrut să stea de vorbă cu ei. L-a lovit pe unul, Dolhescu, şi asta a fost ca o scânteie. Oamenii l-au bătut pe Constantinescu şi s-au ridicat la Răscoala, de aici, de la Rădeni şi din satele alăturate.

,,Din câte se spune, ţăranii erau foarte necăjiţi în perioada aceea şi atunci, având în vedere că trebuia să facă arendarea pământului pentru acele timpuri, s-au adunat mai mulţi oameni şi au vrut să vorbească cu administratorul moşiei. Acesta nici nu a vrut să audă şi s-a dus să mănânce la cald, în casă… nu îl interesa oamenii necăjiţi din stradă… A ieşit după un timp şi le-a spus: „Ce vreţi ? dacă nu sunteţi mulţumi şi aşa, am să fac să fiţi şapte la o vacă! ”

Atunci ţăranii au îndrăznit şi s-au urcat la el, sus, şi tot nu le venea să creadă ! povesteşte, cu patos, poetul local Gheorghe Prodan, în duminica dinaintea zilei în care s-au împlinit 103 ani de la Răscoala de la Flămânzi.

„Totul a început când un ţăran a fost brâncit, oamenii atât au aşteptat, au lovit în stânga şi în dreapta, au golit coşerele de porumb, le-au luat cerealele, i-au bătut pe toţi de acolo… şi cam asta a fost. Prea tare i-au ajuns necazurile, le-a ajuns cuţitul la os ! De aici s-a aprins flacăra răscoalei! Doi oameni din Prisacani, Dolhescu şi Roman, au fost mai porniţi pe boieri, ei au fost capii răscoalei… Chiar dacă nu au câștigat mare lucru, dar măcar au încercat!”
- A meritat jertfa?
- „Da, într-adevăr, a meritat. Ştiţi, este un proverb românesc care spune ca răul cu rău se scoate… mie dacă mi-a intrat un spin într-un picior, cu acul şi tot îl scot, chiar dacă mă doare! Aşa şi atunci, trebuia să facă ceva, nu se mai putea… atât de multe s-au adunat, ca şi un vulcan a răbufnit.”

Rugă către cer
Poetul local a scris pentru sufletul său şi pentru cei dragi. A publicat 6 volume de carte, dar nu a vândut nici măcar o pagina. De ce?
„Din patriotism, şi din umanism, din sentimentul acesta de dreptate şi adevăr. “
Poate cel mai preţios poem al său este cel închinat ţăranului român care s-a răsculat împotriva boierilor exploatatori.

„Flămânzi de adevăr, cu sete de dreptate / de-aicea din Flămânzi, în ‘907/ Când foamea şi necazul nu le-au mai suportat / ţăranii obidiţi atunci s-au răsculat / n-au mai răbdat minciuna, durerea, umilinţa/ prea greu le era traiul şi mare suferinţa / la muncă-i indemna mereu şi cu de-a sila / erau prea oropsiţi, nici nu ştiau ce-i mila /amara lor viaţă, cu tristul ei calvar / sudoarea de pe dânşii se usca tot mai rar / cu lacrimile-n ochi la cer ei se rugau / şi mângâiere-n suflet la Domnul nu găseau (…)”

După aceasta, represiunea a fost sălbatică: au fost legaţi de mâini şi târâţi în urma cailor de aici şi până la Botoşani. Sunt 30 de kilometri. S-au adus tunuri pe dealurile Bahnei… şi de aici a început. Sub gloanţele armatei trimise împotriva răsculaţilor, au căzut peste 11.000 ţărani. Nu este o poveste, s-a întâmplat în 1907.
„Au fost duşi în grupuri mari la Botoşani pentru a fi interogaţi, pe jos, prin frig” îşi aminteşte Constantin Boutiuc, profesorul de istorie pentru care 1907 nu a rămas doar o lecţie pe care o preda mai departe elevilor săi. „Unul dintre instigatorii şi colaboratorii ţăranilor, preotul Toma Săvescu, a fost arestat şi a avut o soartă mai bună, despre care nu cred că ştie cineva. Eu ştiu de la ginerele lui, fostul profesor de matematică Botez de la Bălcescu. A fost dus cu trăsura la Botoşani, iar unul din jandarmi, cred că din milă, i-a dat drumul. I-a spus să stea prin pădure vreo două luni, să creadă oamenii ca a murit. Ştia că urma să fie exterminat. Aşa l-a salvat. El a ctitorit biserica de la Bălcescu, în preajma primului război mondial. A fost sufletul satului.”

Robi albi pe brazde negre
Despre momentul 1907 mai povestesc astăzi doar câţiva bătrâni, cărora bunicii, acum oale şi ulcele, le-au tălmăcit cum au stat lucrurile. Supravieţuitori, cum era şi firesc, nu mai sunt, însă cei care au murit nu au închis ochii fără să povestească cum ,,robii albi de pe brazdele negre” aşa cum i-a numit Nicolae Iorga pe răsculaţii de la Flămânzi, s-au jertfit pentru o palmă de pământ.

„Dacă te întreabă cineva de unde eşti şi spui din Flămânzi, imediat se face legătura cu marele eveniment de la sfârşitul secolului XIX, care a pornit din aceste locuri. De aceea toţi membrii comunităţii noastre sunt foarte mândri că sunt locuitorii oraşului Flămânzi” declară cu mândrie prof. Constantin Boutiuc.

„Multe lucruri pe care le-am urmărit, din documentele istorice, mi-au îmbogăţit cunoştinţele despre momentele istorice, dar cel mai plăcut a fost când am vorbit cu bătrânii din sat. Am fost interesat şi împreună cu profesorii mei din facultate am făcut nişte cercetări. Cu plăcere îmi amintesc de profesorul Siminiceanu, Dumnezeu să-l odihnească! Avea caiete întregi despre cum a început răscoala, despre oamenii care au participat, despre învăţătorii de atunci, care împreună cu marele istoric Nicolae Iorga, au comunicat şi s-au îmbărbătat, iar Iorga pentru aceasta a fost numit, în Parlament, instigator al ţăranilor de la noi, de aici, de la Flămânzi.
- Ce s-a întâmplat cu acele caiete?
- „Un fost profesor de-al meu, domnul Corivan, asistent al lui Iorga, a venit la mine şi m-a rugat să îl duc la învăţătorul Siminiceanu. Le-a luat şi le-a publicat apoi în reviste, eu am citit în „Bucovina” şi în alte reviste de specialiate. Încă un lucru important am aflat: învăţătorul Constantin Maxim a fost arestat de către jandarmeria de atunci, a fost întemniţat pentru câţiva ani, iar Iorga i-a luat apărarea în Parlament, şi după câteva luni a fost eliberat.”

A meritat sacrificiul de atunci?
„Eu cred că da, pentru că a adus în faţa opiniei publice, nu numai românești, ci şi internaţionale, greutăţile cu care se confruntă o ţară eminamente agricolă, pentru că din asta se trăia şi aici era cea mai mare exploatare.”

Şi pentru situaţia de acum?
„După Revoluţie au fost o serie de transformări, mari, în agricultură, şi în toate domeniile, dar însăşi faptul ca ţăranii au primit pământul înapoi, i-au îndemnat să îl îngrijească mai bine şi să îl păstreze.”
Mai este setea de pământ aşa cum era atunci?
„Pentru cei bătrâni, da… Pentru că tinerii sănătoşi, buni de muncă, sunt atraşi de un câştig mai uşor peste hotare, şi au plecat în străinătate. Puţini mai rămân să facă agricultură…”

Aici s-a scris istoria
De la Răscoala de la 1907 au rămas la Flămânzi doar poarta fostului conac Sturdza şi prispa casei unde vechilul cu şervet la guler, ridicat de la masă, a lovit cu piciorul în piept un ţăran. În centrul comunei tronează obeliscul, cu un basorelief de culoarea cărbunelui: câţiva ţărani încrâncenaţi învârt deasupra capetelor topoare şi coase, în goana către un duşman nevăzut. Aici s-a scris istoria.
„Toate se duc… este o vorbă: este timp pentru a zidi, timp pentru a dărâma… acolo, unde cu ani în urmă a fost conacul, acum sunt case de oameni. Au spus autorităţile că vor repara, că vor reface ce a mai rămas, dar au lăsat timpul să rezolve! Încet, încet, a dispărut! Cred că i-au dat foc. Din greşeală,sau o mână criminală, uite că a ars! Zidurile şi ce a mai rămas bun au fost luate de localnici şi le-au pus la casele lor, să aibă amintire de la Conac! ” se plânge poetul local.

* * *
O istorie care riscă să rămână îngropată lângă cei care au scris-o pentru că , în manualele şcolare, marile momente ale făuririi acestui neam se rezumă la câteva rânduri, şi atât.
„Sunt acum tot felul de manuale alternative, nu am nimic împotrivă, dar unele evenimente sunt tratate foarte sumar. Răscoala de la 1907 este prezentă în câteva rânduri, 5-6 pe o foaie, atât!” se revoltă profesorul de istorie. „Dar marii voievozi, Ştefan Cel Mare, sau alţii, este o singură lecţie despre lupta lor împotriva turcilor, înainte făceam 6 lecţii! Sunt tratate foarte sumar ! Noroc cu activităţile pe care le facem la şcoală, la bibliotecă, sunt educative.”

O confirmă o parte din copiii din Flămânzi. Unii dintre ei trec pe lângă căminul Cultural, pe peretele căruia stă, de ani buni, o reproducere a tabloului lui Nicolae Bălcescu, un banner pictat pe care sunt inscripţionate şi câteva informaţii esenţiale despre momentul 1907. Eveniment despre care nu ştiu nimic. Părinţii sau bunicii nu le-au spus, la şcoală încă nu au ajuns la lecţie, care oricum e prea mică, iar pe ei nu i-a interesat.
Nu că nu s-ar fi scris. Marii poeţi şi prozatori ai timpurilor, istorici şi jurnalişti, au lăsat în urma lor adevărate dovezi că s-au alăturat cauzei răsculaţilor. Lor le-au urmat artişti plastici şi regizori de film. Nu şi dascălii care scriu manuale şcolare.

* * *

Blestemul pământului
Blestemul pământului este la fel de actual şi acum, ca şi în urmă cu 103 ani la Flămânzi.
„De opt ani mă lupt pentru pământ. E dreptul meu, am 5 hectare de teren, cu acte, legal, şi tot nu am fost pus în poesie” se plânge un localnic.

Cu toate acestea, o parte din pământul pentru care au murit 11.000 de oameni aşteaptă în zadar lovitura sapei. „S-au realizat Asociaţii, avem două la Bălcescu şi la Flămânzi, iar pământul se lucrează, dar nu tot. S-a însământat grâu, rapiţă, porumb, pentru că este avantajos, venitul este imediat. Proprietarul care are contract încheiat cu Asociaţia pentru terenul arendat primeşte produse 550 kg de grâu la hectar, şi plateşte şi impozitul, fără să ştie măcar unde este pământul. Pământurile sunt bune, pot fi lucrate… cernoziomul de Moldova combate şi Bărăganul”, spune profesorul Costantin Boutiuc.

De asta s-au luptat strămoşii noştri?
„Poate şi de asta, pentru că ei ajungeau ca peste iarnă să nu mai aibă hrană pentru copii şi trebuiau să se împrumute de la boier, care îi avea astfel la mână.”
„Este pământ nelucrat”, recunoaşte un localnic. „Noroc cu investitorii ăştia, că altfel rămânea nelucrat 80%. Tinerii nu mai lucrează pământul că nu este rentabil.”
-Si atunci pentru ce a fost Răscoala?
-„Pentru a-şi dobândi pământul!”
-Atunci a meritat?
-„A meritat! şi acum merită, pentru că România are un pământ de 80 de ori mai bun decat Italia sau alte ţări care scot bani şi din piatră …dar la noi nu se poate…”

După 103 ani
Singura diferenţă între Flămânzii din 1907 şi Flămânzenii de acum e că bordeiele de pământ s-au transformat în case trainice şi că prin latura de sud a satelor trece şerpuind o panglică de asfalt – legătura cu Europa. Deşi de 6 ani îşi zic orăşeni, statutul acesta nou nu le-a adus prea multe bucurii.
- Cum e acum, după 103 ani?
- „Mai bine, fiecare îşi lucrează pământul, s-au facut Asociaţii, aşa cum am şi eu pământul…. tot la Asociaţie, primim bine, ce să facem, fiecare după timp şi după ani. E bine.”
- Va mai fi loc de vreo răscoală, vreodată?
- „Dacă va cazul şi necazul, ce să facem, nu avem încotro…”
„Oraşul e bun , dar nu are toate utilităţile pentru un oraş. Este un progres, dar acum e bine numai pentru cel tânăr şi sănătos” spune poetul local care „se trece odată cu timpul”.
Se teme că doar cei bătrâni vor mai povesti despre răscoală: „Tinerii nu prea ştiu despre 1907, pentru că o parte din ei au plecat în ţări străine, iar noi, aştia bătrâni, am rămas cu puii de cuc….
Pe drumul european trec şi acum căruţele gârbovite de sacii cu porumb, ale celor care şi acum ar fi în stare să-şi dea viaţa pentru o palmă de pământ. Cei condamnaţi, parcă, să fie săraci, într-o ţară săracă. Cei parcă născuţi să poarte asupra lor blestemul pământului.

În cursul anului 2006, la Editura Muşatinii din Suceava, apare, sub îngrijirea lui Mircea Motrici, una din lucrările dedicate vieţii unui mare mitropolit, intitulată Popas la 300 de ani de la moartea Mitropolitului Varlaam Moţoc, scrisă cu aproape 50 de ani în urmă ( 1957) de către fostul egumen al M-rii Secu, anume arhimandrit Dionisie Udişteanu.

Această carte, a cărui manuscris a aşteptat o jumătate de secol pentru a vedea lumina zilei, ar fi trecut poate neobservată dacă, întâmplător, nu aş fi dat la una din manăstirile Moldovei peste o revistă ce prezenta portretul mitropolitului Varlaam într-o grafică deosebită. Intrând în posesia acesteia, constat că era Candela Moldovei, buletinul oficial al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, nr. 2-4, din februarie-aprilie 2007. Frunzărind-o, întâlnesc câteva articole documentate şi interesante despre viaţa şi opera nu numai a marelui mitropolit, ci şi a omului de înaltă cultură, care a fost renumită faţă bisericească.

Citind materialul prezentat de pr.prof.dr. Mircea Păcurariu, rămân stupefiat ! De ce ? Făcând o trecere în revistă a conţinutului lucrării stareţului Dionisie Udişteanu privind aniversarea a 300 de ani de la moartea mitropolitului Varlaam, marele profesor confirmă o afirmaţie , nesusţinută documentar, privind locul naşterii înaltului mitropolit, despre care timp de 350 de ani toţi istoricii şi materialele de specialitate precizau că acesta văzuse lumina zilei pe meleagurile fostului judeţ Putna, iar acum este mutat pe alte locuri necunoscute. Reiau rândurile aşternute de către autorul celei mai documentate lucrări despre istoria B.O.R., părintele prof.dr. Mircea Păcurariu : Mult timp s-a crezut că ar fi originar din părţile de sud ale Moldovei,din fostul ţinut Putna (judeţul Vrancea de azi). Arhimandritul Dionisie Udişteanu , fost stareţ al M-rii Secu, a dovedit – într-o lucrare scrisă în 1957 care a văzut lumina tiparului abia în 2006 – că el provenea dintr-o familie de răzeşi din Borceşti, sat dispărut situat lângă Târgu-Neamţ, deci din zona marilor mănăstiri existente până azi : Neamţ, Secu, Agapia şi altele (pag.12).

Nedumerit am crezut că este vorba de o altă personalitate şi nu cea despre care învăţasem în şcoală. Am frunzărit mai departe filele revistei – articolul fiind destul de lung – şi constat că nu se referea la o altă personalitate, ci la renumitul slujitor al Bisericii şi culturii ronâneşti – mitropolitul Varlaam al Sucevei şi Moldovei. Am rămas, pentru o clipă, înmărmurit !… Doamne, nu se poate !…Au încercat unii să ni-i ia pe Ştefan cel Mare şi pe Eminescu, iar acum ne batem între noi pentru o anumită personalitate a culturii româneşti ?!… Este strigător la cer !… Zeci de generaţii de români – şi nu numai -, au învăţat despre Varlaam ca fiu al meleagurilor putnene-vrâncene, ca acum să fie mutat la Neamţ !… Oare cui îi foloseşte un astfel de demers ?!… Şi făcut tocmai de cine ?!… De oamenii Bisericii, instituţie care dăduse o oarecare stabilitate a lucrurilor după marele eveniment din decembrie 1989 !….

Am încercat să mă liniştesc, recitind de mai multe ori materialul… Nu ştiam ce să cred ?!… Că venerabilul stareţ Udişteanu a greşit, înţelegeam, având în vedere vremurile în care şi-a aşternut gândurile pe hârtie, dar consensul acordat de o mare personalitate a Bisericii – pr.prof.dr. Mircea Păcurariu îmi crea o stare de incertitudine … Mai ales că nu cu mult timp în urmă, studiind documente din istoria localităţii Boloteşti, acestea demonstrau cu certitudine că mitropolitul Varlaam se născuse pe aceste meleaguri… Atunci cum se ajunsese aici ?!… Extras din articolul publicat de Pr.prof dr. Mircea Păcurariu în Candela Moldovei

Cu sufletul plin de indignare contactez responsabilii culturii locale, gazetarii (cărora le-am pus materiale la dispoziţie) încercând sâ atrag atenţia asupra unui lucru nu prea ortodox care se punea la cale prin apariţia unor astfel de publicaţii, ca cele de la Neamţ şi Suceava, înainte de canonizarea marelui mitropolit. S-au sesizat cu toţii şi se pare că la nivel de Patriarhie nu s-a ţinut cont de nimic !… De ce ?… În ce ţară ne aflăm ?!… De ce nu se răspunde la intervenţiile noastre ?!… De ce tace Academia României ?!… Greu de înţeles !…

Acest fapt m-a determinat ca, în lumina adevărului istoric , să intervin în clarificare acestei mistificări istorice , fiind în posesia a peste 40 de fotocopii de pe documentele vremii referitoare la subiectul în discuţie.
Am în faţă cartea arhimandritului Dionisie Udişteanu pe care, studiind-o cu atenţie , constat cu surprindere reaua intenţie în mistificarea adevărului !… Şi m-am întrebat din nou : cu ce scop ?!… Pentru ce ?!… Din păcate, cel care a scris cartea este de mult în lumea celor drepţi, iar cei care au contribuit la apariţia acestei lucrări ce falsifică adevărul (numai în cazul locului de baştină al mitropolitului) şi au susţinut-o , vor trebui să râspundă în faţa locuitorilor comunei Boloteşti – în primul rând – şi mai apoi în faţa românilor, despre motivaţia acestei denaturări istorice !….

Pentru edificarea cititorilor asupra veridicităţii celor scrise de arhimandritul D. Udişteanu, vom dovedi cu documente incontestabile că fostul mitropolit al Sucevei şi Moldovei – Varlaam, s-a născut în judeţul Putna – Vrancea şi nu are nici o legătură genetică cu ţinuturile nemţene.
În acest demers vom porni de la afirmaţiile cuprinse în lucrarea din 1957, scrisă cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la moartea lui Varlaam şi tipărită în 2006. Cartea, pe parcursul a 100 de pagini dedicate lui Varlaam, prezintă viaţa mitropolitului, autorul susţinându-şi punctele de vedere printr-o bogată bibliografie, cu excepţia baştinii acestuia, unde susţinerea documentară lipseşte cu desăvârşire.
În paginile 12-14, autorul menţionează : Au fost cercetători care au susţinut că Mitropolitul Varlaam îşi are obârşia neamului său de sânge în ţinutul Putnei : N. Iorga – în Istoria literaturii româneşti, în Istoria Bisericii româneşti ; Ioan Lupaş – în Istoria bisericii ortodoxe române şi în Varlaam mitropolitul Moldovei ; părintele Constantin Roşescu – în Mitropoliţii… ; Ioan Irimia – în Personalitatea religioasă a Domnitorului Vasile Lupu ; Augustin Z.N. Pop – în Neamul mitropolitului cărturar Varlaam al Moldovei şi în Cazania lui Varlaam ; N. Cartojan – în Istoria literaturii vechi ; C.C. Giurescu – în Istoria românilor etc ; că ar fi ieşit din satele Putnene,ţinut de podgorii şi mori peste care stăpâneau, cu hrisoave vechi între ţărani şi preoţi,răzeşii Ţării de Jos .Unii dintre aceşti cercetători au arătat chiar şi satele putnene din care a pornit Varlaam mitropolitul, feciorul de răzeşi din părţile Boloteştilor, sat din ţinutul Putnei ( N. Iorga), sau din satul Căpoteştilor , azi sat dispărut (dezinformare – există). Iar cel mai nou biograf al său spune lămurit : Varlaam era din malul argilos al Boloteştilor, chemându-se Moţoc după un nume foarte purtat în regiune, de pe malul apei Putna, de prin satele Măgura (eroare !) şi Putna, nu departe de Căpoteşti.Alţi cercetători au susţinut înrudirea lui Varlaam mitropolitul cu familia boierească Moţoc, că chiar el ar fi unul dintre urmaşii îndepărtaţi ai vornicului Moţoc, întors la sat să răzăşească (Şt. Dinulescu), întemeindu-se pe afirmaţia făcută de B.P. Haşdeu la cetirea unui document cu data de 15 aprilie 1672, în care document figurează şi Andrei Moţoc, bratnic (nepot de frate) al Mitropolitului Varlaam (A.Z.N. Pop). De unde Haşdeu spune : Acest andrei numindu-se mai sus Moţoc, urmează că şi celebrul mitropolit Varlaam era tot din acest neam.

Parcurgând aceste rânduri autorul ne determină să credem , ceea ce se ştia deja, că Varlaam s-a născut în ţinutul Putnei. Nedumerirea noastră abia de acum începe, odată cu rândurile care urmează : Asupra obârşiei sau locului de unde a pornit Varlaam ,dacă este ca acela să se cunoască cu exactitate, nu prin deducţie, cred că acest sat nu poate fi altul decât numai Borceştii, din ocolul Târgului Neamţ, sat vechi răzăşesc ( menţionare falsă , deoarece satul era închinat M-rii Secul de către domnitorul Ieremia Moghilă , încă din 14 iulie 1596 – (1), apoi, la 16 mai 1604, acelaşi domnitor îl întăreşte M-rii Xenopotam –( 2 ); în anul 1619 , domnitorul Gaşpar îl întăreşte M-rii Secul ; şi atunci ?!…), astăzi dispărut, care a fost situat între Brusturi, Răuceşti şi Oglinzi şi nicidecum un oarecare sat (afirmaţie jignitoare) de la ţinutul şi apa Putnei. Motivele care mă îndeamnă (numai pe autor, atât ?!…) ca să rămân la această credinţă sunt : 1. Din testamentul Mitropolitului Varlaam , de la 18 august 1657, se constată că : toate proprietăţile sale de la Putna au fost de cumpărătură, făcute toate din slujba sa, nu din banii mănăstirii sau ai mitropoliei.

Afirmaţie scoasă din context. Iată ce spune documentul, datat 18 august 1657 : Varlaam , fost mitropolit al Sucevei , dăruieşte , cu limbă de moarte, M-rii Secul, prisaca din Dealul lui Vodă, cu patru fălci de vie, cramă şi pivniţă, prisaca de la Giuleşti (Putna) şi de la Colibiţa (Putna), satul Borceşti (cu toate că nu-i aparţinea) cu două mori, satul Brătuleţi, două mori la Putna, lângă satul Cofeşti, în vadul de la Procopie, patru pogoane ale mănăstirii pe care a pus vie, însă cu ocinile lui de la Strezeşti să nu aibă treabă, că nu le-a făcut cu banii mănăstirii nici cu ai mitropoliei ci cu slujba sa (3).
Aceste ocini de la Străjeşti erau pământ de la părinţii săi, deoarece, aşa cum reiese din mărturiile nepoţilor săi , într-un document din 4 iulie 1677, emis chiar la Cofeşti, se înţelege clar că preotul Ursul şi Toderaşco feciorii lui Ştefan, fratele mitropolitului Varlaam, mărturisesc că având gâlceavă cu călugării de la M-rea Secul pentru două pogoane de vie de dinaintea casei mănăstirii ( la Căpoteşti – în rezumatul documentului), care au fost puse de Varlaam şi date lor (4). Acest document fixează fără drept de apel originea lui Varlaam la Putna, deoarece în textul de mai sus se specifică fără nici o tăgadă cu ocinile lui de la Străjeşti să nu aibă treabă ; domnilor, în DEX /1998 cuvântul ocină înseamnă bucată de pământ moştenită ; moştenire, proprietate. Ca atare numai plantaţia de vie a fost pusă, terenul îl avea Varlaam de la părinţi, satul Strejescu , existând şi astăzi, fiind vecin cu satele Cofeşti şi Căpoteşti – unite astăzi cu Purceleştii –numit Putna.

Cel mai elocvent document, care confirmă faptul că mitropolitul Varlaam a fost fiul satului Cofeşti, comuna Boloteşti, este cel ce urmează : Sima cu femeia lui Safta şi cu fiii lor,vând lui Ursu din Cofeşti, nepotul mitropolitului Varlaam, partea lor de moşie din Cofeşti, cu 12 ughi, bani buni. Martori : popa Ion , Mihăil Barzul şi alţii din Căpoteşti şi Cofeşti (5). Mai încape oare îndoială aici ?!…

Alt document , datat 16 aprilie 1658, după moartea mitropolitului, specifică : Dosoftei, egumenul M-rii Neamţ, duhovnicul mitropolitului Varlaam,mărturiseşte că acesta a lăsat , la moartea sa, ca ocinile şi bucatele lui să fie ale măstirii, arătând că fraţilor, surorilor şi nepoţilor le-a dat şi i-a înzestrat cât a fost în viaţă (6).
Într-un alt document , scris în anul 1677, se menţionează , fără nici un fel de dubii că terenul de la Scorţeşti, al mitropolitului, a fost de la părinţii acestuia : Preotul Ursul şi Toderaşco, feciorul lui Ştefan, frate mitropolitului Varlaam, fac cunoscut că în pricina cu M-rea Secul pentru moşiile de la Putna, la Scorţari, în gârla din jos, pe care le-ar împresura ei şi alţi moşinaşi , au strâns moşinaşi şi megieşi şi au măsurat locul după zapisele călugărilor gâsindu-se 5 pământuri întregi, pământul de câte 18 paşi şi deosebit 6 paşi şi 4 pogoane în vadul lui Dragomir Vrânceanul şi 14 paşi în vadul din jos, iar pentru 2 pogoane din faţă mănăstirii , pentru care au făcut părinţii gâlceavă li s-a dat alt pământ de la ei şi apa unui pământ din vadul lui Pricopie cumpărat de ei, ca să nu mai fie pricină…(7). Din aceste rânduri se înţelege clar că nepoţii lui Varlaam şi ceilalţi moşneni au preferat să cumpere pământ pentru schimbul cu călugării, decât să dea din vechea ocină strămoşească, tradiţia interzicând fărămiţarea trupului unei moşii.

Într-o pricină consemnată în actul din 14 septembrie 1676, reiese fără echivoc că mitropolitul Varlaam a avut moşii strămoşeşti şi în alte locuri decât Străjeşti : Antonie Ruset vv judecând pricina lui Lupu Braşoveanu, Vlad, Ionaşco şi Velicio, nepoţii Nastasiei, sora răposatului mitropolit Varlaam, împotriva lui Gheorghe olăcarul, preotul Ursul şi Toader, feciorii lui Ştefan, fratele numitului mitropolit, de la care pretind părţile de ocină din Străjeşti, Giugaştri şi Scorţari numite Cofeşti şi Căpoteşti, ţinutul Putna, declarând fals zapisul de danie ce îl au de la mitropolitul Varlaam, dă rămaşi pe pârâşi din toată legea ţării şi întăreşte uric celorlaţi stăpânirea peste aceste ocine, deoarece Ioan episcopul de Roman (rudă cu mitropolitul) împreună cu călugărul Atanasie şi cu tot soborul M-rii Secul au mărturisit că dania s-a făcut în faţa lor şi mitropolitul n-a putut iscăli zapisul fiind bolnav şi fulgerat de mâini (8).

Din aceste documente , precum şi din altele, pe care le avem, reiese destul de clar că bătăliile privind averea mitropolitului Varlaam s-au dat aici la Cofeşti şi Căpoteşti, unde se afla familia înaltului arhiereu şi moşia sa, şi nu în alte părţi, aşa cum se pretinde, fără nici o bază documentară.

În documentul din 11 octombrie 1634, domnitorul Vasile Lupu îi întăreşte o moară mitropolitului Varlaam la Putna, fără menţiunea că ar fi fost cumpărată, deci era moştenită şi, conform obiceiului, era nevoie de a fi întărită proprietatea de către noul domnitor (9). Ori, în documentele vremii referitoare la satul Borceşti –Neamţ nu există nici un fel de referire la prezenţa lui Varlaam în acest sat, ori la dispute din partea familiei , pe moşii, dacă ar fi fost de acolo. Aceasta deoarece Varlaam nu era din acea localitate !

De aceea credem normal că este cazul să-l întrebăm pe domnul profesor Păcurariu, unde sunt documentele prin care se atestă că Varlaam ar fi de la Borceşti, Arhimandritul D.Udişteanu deoarece, pentru a muta pe cineva, după 350 de ani de atestare, este nevoie de o documentaţie solidă, care, în cazul de faţă nu există !… Atunci pe ce temei aţi afirmat că D. Udişteanu –a demonstrat- că mitropolitul nu ar fi de la Putna ?!…

Mergem mai departe , la afirmaţiile gratuite din cartea stareţului D. Udişteanu.
2. Autorul face în continuare următoarea afirmaţie : Din mărturia dată de Varlaam lui Partenie de la Bisericani, pentru schitul Babele de la Putna, cu hramul proslăvirii Sf. Ioan Teologul, la 1637, septembrie 22, când s-a întâmplat de a umblat cu trebile sale în ţara de jos, la Putna, pentru cumpărăturile locului popei Procopie, din apropierea locului M-rii Secul, de la Cofeşti, atunci s-a prilejuit de a mers şi la schitul lui Partenie, de la locul ce să chiamă Babele, unde acesta făcuse şi nişte vii mari într-o pădure întreagă cu multă cheltuială şi cu multă osteneală. Deci locurile de la Putna ale lui Varlaam au fost de cumpărătură şi nu de moşie răzăşească.

Iarăşi se produce o mare confuzie – locurile erau ale lui Partenie, nu ale lui Varlaam. În primul rând trebuie să menţionăm că mitropolitul Varlaam a venit nu o dată, ci de mai multe ori la Putna, la moşiile sale, fapt consemnat în documente, dar nu se confirmă că ar fi fost măcar o dată şi la Borceşti-Neamţ. Despre prezenţa mitropolitului la schitul Babele, sunt foarte multe lucruri de spus. Ele vor fi detaliate în lucrarea care va apare referitoare la biografia marelui mitropolit. Deţinem peste 30 de foto-documente privind legătura prietenească dintre mitropolitul Varlaam şi Partenie de la Bisericani, stareţul şi ctitorul schitului Babele-Putna şi Dobromira – Soveja. Autorul cărţii în discuţie face o regretabilă confuzie privind proprietăţile schitului Babele, de unde trage eronata concluzie asupra caracterului proprietăţilor lui Varlaam : ce legătură are proprietatea schitului Babele cu proprietăţile lui Varlaam din expunerea făcută mai sus de acesta ?!… Acolo sunt cu totul alte proprietăţi decăt cele ale lui Varlaam !… Concluzia este vădit tendenţioasă ! Iată ce scrie în documentul datat 1642 – 1644 : Varlaam mitropolitul Sucevei , împreună cu vlădicii de Roman, Rădăuţi şi Huşi, întăreşte schitul ridicat de Partenie de la Bisericani, într-un loc pustiu , pe munte, cu hramul Sf. Ioan Bogoslav (10).

Apoi, în alt document de la aceeaşi dată : Varlaam mitropolitul Sucevei, Evloghie episcop de Roman, Anastasie de Rădăuţi şi Gheorghie de Huşi întâresc egumenului Partenie de la Bisericani, pentru truda sa şi a călugărilor care şi-au făcut o vie într-un loc păduros domnesc, să o stăpânească toată viaţa, iar după moarte , s-o lase cui va crede de cuviinţă (11). De unde atunci concluzia autorului că moşia lui Varlaam era de cumpărătură ?!…

3. Mai departe, stareţul D. Udişteanu scrie : Din documentele satului Borceşti ( care ?!…),de la diferiţi domni, se constată că Varlaam a avut în acel sat moşie răzăşească o silişte care a stătut pustie din zilele lui Constantin Moghilă Vodă şi până în zilele lui Vasile Lupu, în 1649, august 9 ( care document ?), fiind cosită , făcută lazuri şi curături de către locuitorii satului Răuceşti, de atunci, din 1608, când Varlaam era vieţuitor la Secu ca ieromonah, şi până la 1649, când el era mitropolit, iar siliştea sa răzăşească umplută de oameni aduşi din alte părţi.

După cum se observă documentul nu este citat. Îl vom prezenta noi, acesta datând din 9 august 1649 : Vasilie vv scrie lui Boul şi lui Nicolae Mogâldea , pârcălabii ţinutului Neamt, să oprească pe locuitorii din Răuceşti de a lucra siliştea Borceşti a mitropolitului , aşa cum o lucraseră până acum, deoarece acesta vrea s-o lucreze el şi şi-a adus şi oameni , iar cei din Răuceşti nu vor să plece (12).

Numai că autorul cărţii, cu rea intenţie, uită să menţioneze că acelaşi domnitor Vasile Lupu , cu mai bine de 10 ani în urmă închinase satul Borceşti M-rii Secul, deci nu lui Varlaam personal !… Ori mitropolitul Varlaam intervenise pentru siliştea satului nu în interesul său personal, ci în numele mănăstirii… Iar cuvântul silişte, conform Dicţionarului limbii române, litera S, spune că este denumirea dată în evul mediu ,în ţările române , locului pe care fusese sau care era aşezat un sat. Atunci ?!.. De unde moştenire părintească, adică ocină ?!… Iată şi documentul , datat 2 martie 1638 : Vasilie vv întăreşte uric M-rii Secul satul Borceşti, ţinutul Neamţ…(urmează enumerarea hotarelor )(13). Un lat document din 24 ianuarie 1654, este la fel de elocvent în acest sens : Gheorghe Ştefan vv , la jalba lui Varlaam fostul mitropolit că slugile domneşti…. globesc şi pradă oamenii, porunceşte pârcălabilor , deşugubunarilor, leaoşilor şi zlotaşilor să nu învăluiască sătenii din Borceşti şi din Brătuleţi , sate ale Mănăstirii Secul , din ţin. Neamţ…(14).

4. Stareţul D. Udişteanu aduce şi ultimul argument !… : Dacă mai ţinem seama că sora mitropolitului Varlaam, Catinca,femeia Cazacului ce fusese din Suceavă, la 1661, martie 27, dădea M-rii Secului o prisacă cu 32 matce cu pământ şi cu lazuri : un laz pe din sus de Pomete şi altul pe din gios şi cu locul prisăcii, atunci sat între Răuceşti, Oglinzi şi Târgu Neamţ, ce i-au fost făcute danie de sfinţia sa părintele Varlaam mitropolitul, care i-a fost frate, ca să fie trecută la sfântul pomelnic al M-rii Secu, ca şi soţul său Cazacu şi feciorii săi morţi, atunci înţelegem ( cine ?) că locul de unde a plecat Varlaam mitropolitul este satul Borceşti din ocolul Târgu Neamţ ( nu este doar o presupunere ?!… Unde sunt documentele edificatoare ?!…) şi nu un oarecare sat (din nou afirmaţie jignitoare) din ţinutul Putnei, aşa cum s-a susţinut până acum….
Este cazul să precizăm faptul că această danie , dată de sora mitropolitului, se afla în Târgu Neamţ, nu la Borceşti, care acum câteva sute de ani era la mare distanţă de acest oraş, la care se face referire de apropiere AZI, fără nici o relevanţă. Mitropolitul avea proprietăţi şi în alte zone, de ce nu se menţionează că ar fi de pe acolo ?!…

Într-o ultimă referire la adresa familiei mitropolitului Varlaam (pag. 16), arhimandritul D. Udişteanu menţionează : Din ce cunoaştem până acum, Mitropolitul Varlaam , în afară de dânsul, a mai avut doi fraţi şi două surori : Andrei şi Ştefan, Ecaterina şi Nastasia, care au trăit în diferite sate şi oraşe din Moldova (doar una din surori) şi de care el a purtat grijă în viaţă, lăsându-le şi prin diata sa parte din averea pe care dânsul a făcut-o nu din banii mănăstirii şi nici din ai mitropoliei , ci din slujba sa. Neamurile lui Varlaam , ţărani răzăşi , n-au avut rosturi deosebite în viaţa culturală şi socială a ţării, cu toate că unul dintre nepoţii săi de frate, Andrei Moţoc , a fost stăpânul unei case frumoase pe Uliţa mare a Iaşilor (dar şi la Putna ; aici se vede din nou reaua credinţă în respectarea adevărului , afirmaţia fiind scoasă din context ; documentul precizează : 7 iulie 1661 : O casă în Iaşi , pe Uliţa Mare, lângă Mitropolie, împreună cu viile de la Putna – 15 ; de ce o astfel de omisiune ?!…) ; alt nepot de soră , Lupul al lui Grigore Braşoveanu , care cu scrisorile de recomandare de la unchiul său a străbătut Rusia, ajungând până la Moscova, unde a văzut şi faţa ţarului Mihail Feodorovici…

Din afirmaţia cu donaţia surorii, este real numai faptul că una dintre surori l-a urmat pe mitropolit , pentru a-l îngriji, in peregrinările sale : Secu, Suceava, Iaşi, apoi din nou la Secu ; aceasta a fost Ecaterina (Catrina) care, ajunsă la Suceava, se va căsători cu Cazacul. Numai aşa se explică faptul că această soră este menţionată si la Targu Neamţ , aproape de Secu, pentru a fi în preajma fratelui său, chinuit de boală în ultima parte a vieţii. Cealaltă soră şi fraţii, cu nepoţi cu tot, au rămas la Cofeşti – Căpoteşti, unde apar despre ei cele mai multe referiri în documente. De ce nu apare nici o referire despre familia lui Varlaam în satul Borceşti, aşa după cum fals se menţionează că acolo ar fi văzut lumina zilei ?!… Răspunsul este doar unul singur : familia Moţoc nu se trage din acel sat de pe meleagurile nemţene !

Referitor la actul de donaţie al surorii mitropolitului, datat foarte larg – 1632- 1653, considerăm că dania s-a făcut dupărevenirea lui Varlaam la Secu, în urma bolii sale, când se vede nevoit să renunţe la scaunul Mitropoliei, adică în cursul anului 1653. De fapt, ceva mai târziu, la 7 iunie 1676, această danie va fi returnată urmaşilor surorii lui Varlaam : Antonie Ruset vv întăreşte lui Toader, diacul de cămară, nepotul lui Varlaam mitropolitul şi cumnatului său Vasilie din Targu Neamţ ( nu Borceşti), stăpânire peste nişte pomeţi de la o prisacă, danie de la Varlaam , prisaca cu stupi fiind danie M-rii Secul , de la părinţii lui Toader…(16).
Cealaltă soră, Nastasia, s-a căsătorit şi a trăit pe meleagurile natale. În anul 1687, sub domnia lui Constantin Cantemir, preoteasa popii Ursul, ce au fost preot domnesc se plânge contra nişte oameni care şi-au pus vie pe un pământ al ei, care pământ l-a cumpărat mitropolitul Varlaam de la Iftimie Dabija (fratele domnitorului Eustratie Dabija) şi acel pământ şi vad de moară şi alte mori i le-au dat ei , căci i-au fost nepoată de frate…; şi vodă hotăreşte : să ia de a zecea preoteasa şi să aibă preoteasa a da ştire la scaun la stărostia Putnei ( 16 bis).

Problemele litigioase pe care preoteasa popii Ursul le va avea cu privire la moştenirea primită de la unchiul ei, mitropolitul Varlaam, apar şi într-un document din anul următor : 1688, martie 25, Gîrle : Sătenii din satele Căpoteşti, Târgoveţi, Scorţari şi Fiţingheşti : popa Gligorie şi popa Enachie din Căpoteşti, Săracul – călugăr din Scorţari, Trohin – căpitanul şi alţii mărturisesc că venind Potlog şi Iordachie pârcălabi de Focşani şi întrebându-i dacă au ştiut de vânzarea unor vii ale Măriuţii preoteasa popii Ursului Cergar, nepoata mitroplitului Varlaam, lui Panaiote Grecul şi anume patru pogoane de vie bună şi un pogon paragină, în satul Scorţari, dinaintea casei secanilor, alături de moşia M-rii Secul, au arătat că n-au ştiut nimic de tocmeala lor, ştiu numai că aceste moşii sunt date de mitropolitul Varlaam, unele mănăstirii şi altele nepoatei sale, preoteasa, iar acuma M-rea Secul vrea să răscumpere moşia vândută lui Panaiote….(17).

În privinţa documentelor referitoare la apartenenţa lui Varlaam Putnei am putea continua. Am studiat şi documentele privind satul dispărut Borceşti. În afară de ceea ce v-am prezentat mai sus nu există nici un alt document care să menţioneze numele lui Varlaam, sau a familiei sale pe acele locuri. Atunci apare firesc următoarea întrebare : de unde Varlaam la Borceşti ?!… Pe ce temei ?!… Pot fi schimbaţi 350 de ani de atestare putneană a acestuia, de către marile personalităţi ale culturii şi istoriografiei româneşti doar pe câteva vorbe neacoperite documentar ?!… Iată că se poate, spunem noi , cu durere în suflet !
Studiind documentele referitoare la viaţa şi opera marelui mitropolit Varlaam, orice om cu bun simţ, ar ajunge la următoarea concluzie : în toată istoria ţării , fiii unei localităti , ajunşi pe culmi înalte, au făcut tot ceea ce au putut pentru propăşirea locului lor de baştină ; ori, Varlaam, cu rangul şi stima de care se bucura din partea domnitorilor vremii, în special a voievodului Vasile Lupu, căruia îi cununase una din fete, nu ar fi acceptat ca satul său natal, să zicem Borceştii – să fie supus unor mănăstiri ; de unde concluzia că el nu se simţea legat afectiv de acel sat, deci nu era de acolo. Satul Cofeşti – Putna, a fost întotdeauna sat de răzeşi, care s-a dezvoltat în preajma fostei reşedinţe a judeţului Putna, anume Târgul Putnei, el fiind atestat la 1610 şi dispărut din nomenclatură , prin contopire cu Căpoteştii, mult mai târziu decât Borceştii, adică în 1950. Toate afirmaţiile făcute până acum probează clar apartenenţa putneană a mitropolitului ! Şi mai avem încă… În lucrarea dedicată vieţii lui vom prezenta şi intervenţiile sale privind întărirea şi dezvoltarea aşezămintelor de cult din acest judeţ al Putnei şi nu din altă parte, el simţindu-se afectiv legat de baştina strămoşească de pe malul istoricului râu al Putnei.

În articolul său referitor la acest caz, intitulat Cum se fură un sfânt ! eruditul ziarist Valentin Muscă, doctor în teologie, intervievând specialiştii de la Muzeul Vrancei, primeşte la unison aceleaşi râspunsuri : nu se cunoaşte un alt loc de naştere al mitropolitului Varlaam în afară de Boloteşti – Putna. După prezentarea mai multor argumente în acest sens, dar şi a frustrării locuitorilor de aici faţă de această mistificare, concluzionează : Nu trebuie uitat că limba vie şi curgătoare în care a fost tradusă Cazania de Varlaam nu este limba română vorbită în Moldova din timpul lui Grigore Ureche şi nici moldoveneasca din părţile Neamţului întâlnită în scrierile lui Ion Creangă, ci limba răzeşilor vrânceni deprinsă în copilărie , mult mai apropiată de cea vorbită în sudul Transilvaniei şi nordul Munteniei, acolo unde s-a clădit limba literară vorbită astăzi. De aceeaşi părere sunt şi alţi specialişti din domeniu.

Mai adăugăm noi că familia Moţoc , destul de bogată aici, pe meleagurile putnene, are printre ramurile sale pe Ursa Moţoc din Odobeşti, ctitorul M-rii Miera, de pe valea Milcovului, iar magistratul şi eruditul om al Putnei, Vasile Ţiroiu, în monografia sa despre Boloteşti, menţiona : Iacob Moţoc din satul Purceleşti – Boloteşti- Vrancea ( numit astăzi Putna), un ultim descendent al acestei familii, sărăcit şi decăzut, a trăit între anii 1815-1898, mai având o mică proprietate de vreo 20 de ha şi conacul părăginit… Era văduv şi fără copii. Fusese însurat cu Ileana, fiica lui Manolache Ţiroiu din Boloteşti ( bunicul autorului monografiei, printre cei bogaţi de aici). În orice convorbiri sau chiar certuri, căci Iacob era o fire impulsivă , el pretindea şi se mândrea cu ascendenţa din Moţoc, de pe vremea lui Al. Lăpuşneanu şi a mitropolitului Varlaam…
În finalul acestei pledoarii pentru adevăr, vom cita şi reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române. După cum este ştiut, vieţile sfinţilor sunt prezentate în nişte fişe canonice, de către persoane autorizate din cadrul Bisericii. În anul 2009, apare la Iaşi, sub îngrijirea P.Cuv. Arhim. Dr. Emilian Nica, lucrarea Sfinţii Ocrotitori ai Moldovei, unde, printre alţii, este prezentată şi viaţa Sf. Mitropolit Varlaam , cu originea locului schimbată, pe nedrept, şi a Sf. Ierarh Ioan de la Râşca. Studiind această carte, mă întreb cu uimire : ce părere îşi poate face un simplu credincios, când citeşte următoarele rânduri referitoare la Sf.Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu : Acest vrednic fiu al neamului românesc şi strălucit ierarh al Bisericii Moldovei a trăit în veacul al XVII-lea , fiind contemporan şi prieten apropiat al Mitropoliţilor Varlaam şi Dosoftei. S-a născut în ţinutul Vrancei ( pe atunci numit ţinutul Putnei), din neam de răzeşi, din binecredincioşii părinţi Gheorghe şi Anastasia (din Căpoteşti, sat alăturat de Cofeşti).

Din tinereţe a dorit viaţa călugărească. Rudenia sa, Varlaam Moţoc, viitor mitropolit al Moldovei, îşi petrecea viaţa călugărească în osteneli sfinte la M-rea Secul. Aflând de râvna şi dorinţa tânărului (de la rudele sale), l-a dus în obştea M-rii Râşca, rectitorită de vornicul Costel Băcioc, prietenul apropiat al lui Varlaam. Aici, la Râşca, tânărul vrâncean a fost călugărit de egumenul Agafton în jurul anului 1630 (pag. 89).
Stimate arhimandrit Emilian Nica, autor coordonator al cărţii citate mai sus, găsiţi aici vre-o referire despre rudenie în zona Neamţ ?!… Cum ar fi putut să fie rudă Varlaam cu o familie tocmai de la Putna, pe acele vremuri, când oamenii trăiau în sate ca într-un stup ?!… Doar dacă era şi el tot de acolo, din Putna !… Cum de nu v-aţi gândit , când în aceeaşi carte, la pag. 16, menţionaţi că mitropolitul Varlaam s-a născut în Borceşti – Neamţ ?!… Nu este acest lucru o blasfemie ?!… Cum de le-aţi ameţit în acest fel ?… Mai poate fi vorba de seriozitate aici ?!… Ce vor crede studenţii dumneavoastră citind astfel de inadvertenţe ?!…

Să mergem însă mai departe. În anul 2006 apare în condiţii grafice deosebite monumentala lucrare Istoria Bisericii Ortodoxe Române, în trei volume consistente, scrisă de renumitul Pr.prof.dr. Mircea Păcurariu. La pag. 14 , din volumul al II-lea, unde este prezentată viaţa mitropolitului Varlaam , eruditul om de cultură menţionează : Varlaam era originar dintr-o familie de răzeşi , cu numele Moţoc, din părţile Vrancei. Asupra numelui satului în care a văzut lumina zilei părerile sunt împărţite – Baloteşti, Căpoteşti – azi dispărut – , Purceleşti, Cofeşti, toate pe malul Putnei-. Probabil din botez se numea Vasile.După acest tratat istoric învaţă studenţii şi elevii de la teologie. Ce cred aceştia când văd această mistificare, acest neadevăr ?!… Cum aţi putut domnule profesor dr să supervizaţi cu autoritatea Dumneavoastră neadevărul din cartea arhimandritului D. Udişteanu, prin materialul pe care l-aţi publicat în Candela Moldovei ?!… Oare nu v-aţi gândit că aceşti tineri care încearcă să pătrundă sfintele taine îşi vor pune întrebarea : când aţi fost corect ? În Istoria B.O.R. sau în Candela Moldovei ? Având în vedere prestigiul Dumneavoastră în lumea Bisericii , şi nu numai, cred că este timpul să interveniţi pentru stabilirea ADEVĂRULUI ! Prin consensul Dumneavoastră s-a scris în fişa canonică a Sf. Varlaam un neadevăr : Borceşti. În mijloacele mass-media lumea este bulversată privind această mistificare. Cei care studiază o temă despre Varlaam evită acum să menţioneze unde este născut acesta, deoarece sursele de informare sunt alambicate acum. Se evită specificarea locului naşterii marelui mitropolit Varlaam !…

Este corect ce s-a făcut ? Şi această incertitudine şi nesiguranţă Dumneavoastră, slujitorii Bisericii aţi semănat-o !… S-au poate v-a fost impusă ?!…. Nu cumva cele câteva rânduri despre locul de naştere al mitropolitului Varlaam au fost strecurate în lucrarea arhimandritului D. Udişteanu ulterior ?!… Rămâne ca Academia României să elucideze acest mister !….

Că lucrarea arhimandritului D. Udişteanu are şi scăpări, în special în privinţa baştinii marelui mitropolit Varlaam o recunoaşte chiar acesta, în lucrare : …. recunosc că nu este un studiu de adâncire istorică, care să urmărească o anumită latură din viaţa şi lucrarea marelui călugăr şi mitropolit Varlaam. Ea este mai curând o privire de ansamblu peste întreaga sa viaţă şi lucrare…. (pag. 62).

Pentru a nu se ajunge la dezbateri mai ample, în urma cărora unii din slujitorii Bisericii vor ieşi şifonaţi , producându-se astfel o nemeritată scădere a prestigiului de care se bucură aceştia în rândul credincioşilor, în special de pe meleagurile vrâncene, considerăm că este cazul să se intervină cât mai repede posibil pentru remedierea situaţiei, în primul rând modificare în fişa de la canonizare a mitropolitului Varlaam a locului ADEVĂRAT al naşterii – Cofeşti – com Boloteşti –Vrancea.

Primăria comunei Boloteşti a făcut mai multe intervenţii – la Patriarhie şi Academia României de unde nu s-a primit nici un răspuns. În numele locuitorilor acestor meleaguri , Primăria va uza de toate mijloacele legale pentru a fi traşi la răspundere cei vinovaţi de această FALSIFICARE, în cazul în care nu se remediază această situaţie !

Notelibliografice:
1. Arhivele Naţionale Bucureşti – Catalogul documentelor moldoveneşti, vol I, doc. 976, pag. 235.
2. Idem, vol. I, doc. 1195, pag. 279.
3. Idem, vol.III, doc. 267, pag. 77.
4. Idem, vol.IV, doc. 2o1, pag. 66.
5. Idem, vol.III, doc. 369, pag. 98.
6. Idem, vol.III, doc. 324, pag. 90.
7. Idem, vol.IV, doc. 202, pag.66
8. Idem, vol.IV, doc.90, pag.44
9. Idem, vol.II, doc. 1036, pag.219.
10. Idem, vol. II, doc. 1647, pag.332.
11. Idem, vol. II, doc. 1646, pag.332.
12. Idem, vol.II, doc. 1083, pag. 405.
13. Idem, vol. II, doc. 1253, pag. 261
14. Idem, vol.III, doc. 46, pag.33
15. Idem, vol III, doc. 695, pag. 161
16. Idem, vol.IV, doc. 48, pag.36.
16 bis. Iorga, N – Studii şi documente, vol.VII, pag.329.
17. A.N.B.- Cat.doc.molodoveneşti, op cit, vol.IV, doc.1135, pag.255.

De aceea lumina trebuie să fie obscură, trebuie să fie atenuată, umbrită, pentru a se putea păstra plinătatea luminozităţii (Martin Heidegger);
Când o carte se izbeşte de un cap şi sună a gol, nu întotdeauna este de vină cartea (Nichita Stănescu);
Citind o carte care „să te facă să uiţi că există respiraţie” (Teodor Dună);
A vorbi încet cu ochii care par că devin din ce în ce mai mult rădăcini (Teodor Dună);
A vorbi despre poezie ca despre cel mai mare adevăr la care putem ajunge (Teodor Dună);
A trăi „un deficit de implicare” (Ioan Groşan);
Înainte de a te lega la şireturi trebuie să te încalţi (vorbă bătrânească);
Suntem ceea ce facem (Gordon Livingston);
Orice relaţie e sub controlul persoanei căreia îi pasă cel mai puţin (Gordon Livingston);
Singurele paradisuri adevărate sunt cele pe care le-am pierdut (Gordon Livingston);
În lumea îngerilor, miracolele se măsoară întâi în bunătatea umană şi abia apoi în cea profesională
(Laurenţiu Ciocăzanu);
O carte bună funcţionează ca o icoană
(Cătălin Ştefănescu);
O carte într-o casă generează ceva bun, are o energie benefică (Cătălin Ştefănescu);
A crede „în valoarea de simbol a unei colecţii de cărţi” (Cătălin Ştefănescu);
Dorinţa de a citi va veni după ce o să ni se întâmple, socialmente, nişte lucruri (Cătălin Ştefănescu);
Instinctul urcă până în cele mai înalte vârfuri ale spiritualităţii (Nietzsche);
Lipsa spaţiului de exprimare obligă la concizie (G.G.Constandache);
A vorbi despre „existentul necesar existenţei”
(Ibn Tufayl);
Există „ o unicitate de fond a cosmosului”
(Simona Grazia-Dima);
Macedonski este „teatral”, Tudor Vianu „amen”, Lovinescu „plin de echilibru” (Virgiliu Monda);
Oricât ar părea de ciudat, verbul nu are memorie (Nichita Stănescu);
E greu să ai memorie atunci când tu însuţi eşti în plină acţiune (Nichita Stănescu);
Conştiinţa postmodernă este puterea de a privi realitatea în faţă până la a-i provoca originea (Matei Alexandru);
Există „voci vii şi voci moarte”
(Rodica Drăghicescu);
Frumos este ceea ce place la simpla apreciere (Kant);
Cea mai bună poetă dintre poeţi e moartea
(Rodica Drăghicescu);
La miezul nopţii sinele sunt cele mai frumoase viori (Rodica Drăghicescu);
Schimbarea limbii nu înseamnă schimbarea la faţă (Constantin Frasin);
Închisorile cele mai sigure sunt construite de noi înşine (Gordon Livingston);
Fericirea este riscul suprem (Gordon Livingston);
Încheierea acţiunilor, împlinirea sau moartea lor, ea singură are memorie (Nichita Stănescu);
A gândi în substantive înseamnă să ai o fabuloasă memorie (Nichita Stănescu);
Cioran este o sinteză între Baudelaire, după frumuseţea lirică a textului,şi Pascal, după profunzimea gândirii (Aranka Bogavac le Comte);
Diferenţa dintre un sistem capitalist şi unul comunist e că se folosesc de o altă strategie pentru a înhăma lumea la jug (Alexandru Andrieş);
Cât de frumoasă e antilopa, dacă leului i-e foame, o mănâncă (Alexandru Andrieş);
A fi artist înseamnă să ţii foarte mult la ideile tale, să ţii neapărat să faci cum vrei tu, nu cum e bine
(Alexandru Andrieş);
A-ţi asuma „sarcina lumii” (Jean – Paul Sartre);
Lumea-i plină de oameni talentaţi care-şi justifică eşecurile (Eugen Simion);
A descoperi existenţa unui romanesc al ideilor (Eugen Simion);
Dacă nu învingi în viaţă eşti un ticălos
(Tudor Vianu);
Dacă nu-ţi faci opera eşti un om de nimic
(Tudor Vianu);
Un bun critic nu poate înjura la modul birjăresc, un critic analizează şi dă judecăţi de valoare (Eugen Simion);
Capodopera nu iese din neant, iese dintr-o competiţie a operelor de valoare (Eugen Simion);
Creaţia este singurul surâs al tragediei noastre (Lucian Blaga);
Iubirea ca posibil „al doilea surâs al tragediei noastre” (Lucian Blaga);
Sunt trei mijloace de a înfrunta tristeţile bătrâneţii: pescuitul, şahul şi lectura (Mihail Sadoveanu);