Luceafărul

Meniu

Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 4 » 2012

Eşti aici » prima pagină » Atitudine

(Auto)Sfaturi

Revista Luceafărul
310. Orice poezie contemporană este o clipă franceză în secol (Isidore Isou); 311. Pe om îl cunoşti la joc (zicală românească); 312. Ca să fie cunoscuţi în lume, poeţii străini au trecut mai întâi prin filiera franceză (Isidore Isou); 313. Copilul face primul său act de pictură când desenează pe trotuar, în praf sau pe zăpadă cu propriul său pipi ( Miro ); 314. La Paris, fără nici o reuşită, doar dacă s-a auzit că cineva există, e deja extraordinar (Petre Ţuţea);   315. Suntem născuţi în pielea goală, ce-i pe noi e de câştigat (înţelepciune argotică); 316.... 

Apelul Congresului Naţional de Poezie

Revista Luceafărul
Apelul Congresului Naţional de Poezie,  Ediţia a III-a, Botoşani, 5-7 iunie 2009          Participanţii la cel de-al treilea Congres Naţional de Poezie, Botoşani, 5-7 iunie 2009, atenţionează opinia publică asupra dezinteresului ori lipsei de profesionalism cu care autorităţile de stat cu atribuţii în domeniul cultural şi artistic tratează literatura română vie şi în mod special poezia contemporană. Aceleaşi probleme dezbătute de la primul Congres Naţional de Poezie din 2004 au rămas în actualitate. Politizarea din ce în ce mai accentuată a mecanismelor şi instituţiilor... 

Vis de artist

Revista Luceafărul
  La sfârşitul lunii martie, la Botoşani, locul în care sălăşluieşte poezia, muzica i s-a alăturat discret pentru a alcătui o Gală a folk-ului, care a reunit pe scena Teatrului ,,Mihai Eminescu”, alături de liceenii pasionaţi de acest gen de muzică, mari artişti, precum: Mircea Baniciu, Vasile Şeicaru, Zoia Alecu, Ovidiu Mihăilescu, Maria Gheorghiu. Acţiunea organizată de Radio România Actualităţi în colaborare cu Primăria municipiului Botoşani şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Botoşani a adus sute de iubitori ai folk-ului în Sala Teatrului ,,Mihai Eminescu”,... 

Drept de autor © 2009 - 2012 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.

Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.