„BIBLIOTECA VORNICENI”

Am avut privilegiul ca, timp de câteva bune decenii, să cunosc toate localităţile judeţului Botoşani – oraşe, comune, sate componente – păstrând în memorie oameni, locuri, întâmplări; ca impresie generală este aceea că o ierarhizare în funcţie de criterii pragmatice ar fi nepotrivită şi că oamenii se simt acasă indiferent de distanţa care îi separă de un centru administrativ şi că în loc de ierarhii se impune sesizarea unui specific care armonizează şi completează datele unui tablou general. Despre Vorniceni, îmi revin în memorie întinsele păşuni ce înconjoară localitatea, chipurile expresive ale bărbaţilor vânjoşi, femeile harnice şi iubitoare de curăţenie, pasiunea generală pentru muncă şi frumuseţe, legătura profundă cu pământul, dragostea de animale, integrarea firească a intelectualilor în viaţa satului. Se adaugă particularităţi ale reliefului poetic ondulat, bogăţia vegetaţiei, impresia de prosperitate pe care o degajă gospodăriile. Acestea toate
s-au completat în ultimul timp prin lectura unor cărţi dedicate acestei străvechi vetre de locuire, cărţi datorate chiar unor fii ai aşezării.

A fost mai întâi cartea universitarului ieşean Octavian Ionescu, absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii din Paris, fiu al preotului Ioan Ionescu din Vorniceni, carte intitulată Însemnări istorice despre satul Vorniceni din ţinutul Dorohoi şi apărută postum în 1999.

Volumul se distinge prin mulţimea şi varietatea documentelor istorice pe care le pune în circulaţie şi care reconstituie principalele etape din istoria locului, începând cu sec. al XIV-lea şi până după primul război mondial; acest excurs istoric documentează mişcări de populaţie, principalele ocupaţii, viaţa gospodărească şi agricolă, participarea la marile evenimente naţionale, viaţa religioasă şi culturală, figuri emblematice – chiar scopul mărturisit al autorului fiind acela „de a face să reapară, din negura trecutului îndepărtat, chipuri de mult dispărute, obiceiuri şi întocmiri omeneşti, care nu mai sunt, stări de lucruri şi chiar locuri ce şi-au schimbat şi ele înfăţişarea in curgerea timpurilor”.

Volumul prezentat se completează firesc cu un altul apărut recent (Agata, 2007): Vorniceni – însemnată vatră strămoşească, subintitulat Monografie istorico-geografică, datorat profesorului de geografie Gheorghe Gherman; cartea dezvăluie la modul ştiinţific cadrul fizico geografic al localităţii Vorniceni (relieful, clima, hidrografia, vegetaţia, fauna, solurile) precum şi principalele elemente ce ţin de geografia umană şi economică (populaţie, aşezări, ocupaţii, căi de comunicaţie, comerţ); se adaugă o prezentare a obiceiurilor şi tradiţiilor locurilor, o exhaustivă şi impresionantă listă a personalităţilor satului Vorniceni şi un material ilustrativ extrem de bogat. Pe bună dreptate, într-un emoţionant Cuvânt de suflet, prof. univ. dr. Mihai Maxim subliniază: „Cititorii vor găsi aici date istorice interesante despre satul lor, relevate anterior mai ales de profesorul Octavian Ionescu în monografia sa, dar cu deosebire foarte multe informaţii cu caracter geografic (…), domeniu în care autorul se simte la el acasă şi care dă nota de noutate şi de contribuţie originală acestei monografii”.

Următoarele cărţi la care refer aduc în atenţie două nume de care am fost şi sunt în continuare legat sufleteşte: Dionisie Pădureţ şi Alexandru Nechifor. L-am cunoscut pe prof. Dionisie Pădureţ mai ales în calitatea sa de dirijor al vestitei formaţii de fluieraşi din Vorniceni: pedagog plin de tact, artist desăvârşit, om de un calm imperturbabil şi un exemplu de construcţie sufletească echilibrată; aflu acum din cartea Domniei sale atât de potrivit intitulată Vorniceni – leagănul împlinirilor mele că viaţa nu i-a fost numai împlinită ci şi zbuciumată; împlinirile i-au venit profesorului dintr-o exemplară viaţă de familie, din reuşitele profesionale şi cele de pe plan artistic, din slujirea cu sârg a comunităţii căreia îi dezvăluie alte dimensiuni – în special spirituale – atestate în ultima jumătate de secol. Confesiunea plină de sinceritate, stilul adecvat, aplecarea spre anecdotic şi pitoresc fac din cartea profesorului Dionisie Pădureţ o lectură agreabilă care impune exemplul unui destin împlinit în orizontul satului Vorniceni, acolo unde s-a împlinit şi destinul poetului popular Alexandru Nechifor a cărui poezie, împreună cu cea semnată de Mihai V. Agache, o regăsesc în volumul Rapsozi populari din Vorniceni – Agata 2007. Cu moş Alexandru am petrecut multe seri pe prispa casei sale din Vorniceni: depăna amintiri, îmi citea din poeziile proprii, evoca întâmplări legate de marile conflagraţii la care participase. În poezia publicată descopăr un suflet sensibil, iubitor de natură şi oameni, pentru care versul e un răspuns dat singurătăţii, un dialog cu trecutul, o garanţie a supravieţuirii prin spirit: Ve-ţi mai veni din vreme-n vreme / În satul în care v-aţi născut / Mama şi eu vom fi sub cruce / Pe-ncet ne vom preface-n lut…

Într-un alt registru se înscriu versurile semnate de Mihai Agache: cronici rimate ale unor întâmplări cotidiene, portretizări ale unor omeneşti slăbiciuni, secvenţe din universul primei vârste, neîmpliniri morale proiectate într-un personaj arhicunoscut al moralităţii româneşti contemporane – Bulă.

Cu prilejul realizării unui film documentar la Vorniceni (Continuare la Mioriţa) am înţeles mai bine pasiunea oamenilor de aici pentru tot ceea ce presupune păstoritul; cartea lui Constantin Haisuc – Oieritul din satul Vorniceni (Agata, 2008) îmi completează aceste impresii şi le confirmă pe o dimensiune istorică. Fiu al satului, autorul a muncit în copilărie chiar la stâna tatălui său, ceea ce îi permite să realizeze o veritabilă monografie a ciobănitului prin informaţii privitoare la amplasarea stânii şi inventarul acesteia, straiele ciobăneşti şi obiceiuri legate de profesie, reflexe ale păstoritului în folclor; unele versuri proprii legate de această profesie şi un material ilustrativ foarte expresiv completează şi diversifică această carte care nu este numai a unui spaţiu ci şi a unei pasiuni.

La aceeaşi editură botoşăneană s-a publicat în 2008 cartea prof. Teodor Epure – Tezaurul toponimic al comunei Vorniceni – lucrare ştiinţifică ce tinde să epuizeze întinsul repertoriu al toponimelor locale clasificate în geografice şi sociale, detaliate prin descrieri, referiri istorice şi etimologii, a căror tratare este încadrată între o prezentare iniţială a coordonatelor geografico-istorice şi un compartiment final dedicat fenomenelor lingvistice prezente în toponomia cercetată. Dincolo de informaţia ştiinţifică propriu-zisă, cartea dezvăluie capacitatea creatoare a oamenilor din Vorniceni de a căuta cele mai potrivite denumiri care reprezintă nu numai o călăuză în geografia locului, dar au şi menirea de a reţine ecoul unor evenimente sau efigia unor lideri ai grupului comunitar; în fond, în spatele unor toponime precum Coasta Davidoaiei, Crucea de Piatră, Dealul Tăuteşti, Imaşul Budenilor, Pârâul Vorniceasa, Podul de Lut, Odae, Sălişte, Biserica Arsă se ascund multe secole de istorie condensată şi încă vie în conştiinţa localnicilor.

Am considerat potrivit să înscriu în „Biblioteca” Vorniceni şi două volume de specialitate – Sistemele genetico-biochimice la ovine şi Polimorfismul genetic al enzimelor la ovine, ambele semnate de Gheorghe Hrincă, fiu al aceleaşi comune, doctor în ştiinţe biologice, cercetător la Staţiunea pentru ovine Popăuţi. Cu ani în urmă mă întâlneam cu Gheorghe Hrincă la concertele filarmonicii botoşănene; azi îl descopăr ca reputat specialist interesat de problematica atât de dificilă a geneticii, biochimiei şi biofizicii sau de cea aproape misterioasă a enzimelor. E de presupus că, în anii următori, reputatul specialist ne va întâmpina cu noi apariţii editoriale.

Toate aceste cărţi comentate succint se reunesc sub semnul unor spirite tutelare – numite Spiru Haret sau Dimitrie Gusti, care au direcţionat formarea în lumea satelor a unor intelectuali de autentică simţire românească, precum şi spiritul unor celebre instituţii botoşănene de învăţământ – Institutul şcolar Anastasie Başotă de la Pomârla şi Şcoala Normală Alexandru Vlahuţă de la Şendriceni, care au impus modelul dascălului dăruit total profesiei şi comunităţii; acelaşi spirit îl recunosc şi în orientarea prestigioasei edituri botoşănene care a publicat cărţile comentate.

                                                                                                  Dumitru LAVRIC