Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024
Blestem
Blestem
Căzu precum o ploaie venită din senin
blestem pe suflet, inimă, cuvinte,
blestem de-a crede-n cele sfinte
şi-n dragoste, aşa cum crezi în soartă şi-n destin.
Mergând pe drumul meu, în cale-mi apăru o fată;
ori că venea, ori poate se ducea,
dar cred că mai degrabă, ea venea,
cum toate vin intrând pe-aceeaşi poartă.
Era frumoasă, veselă ca soarele de dimineaţă;
ca trestia tremurătoare, cu ochi vioi, iscoditori;
de felul meu, timid, m-au apucat fiori;
am dat în bâlbâială şi m-am schimbat la faţă.
Se-oprise-n drum de parcă să-mi caute pricină;
şi-atunci, eu ce să mai aştept?
să nu mă creadă bleg, am strâns-o strâns la piept;
de vină… cine oare o fi fost de vină?
I-am spus că o iubesc şi-i sărutasem
obrajii-mbujoraţi şi părul de mătase;
credeam că spun atunci vorbe frumoase,
iar pentru asta, s-a abătut asupra mea blestem.
S-a-ndrăgostit trestia tremurătoare şi subţire
de mine, iar eu am ars în dragostea aceea;
şi-am învăţat cum că femeia,
în ea, poartă blestemul de iubire.
*
Mai poartă-n ea un sentiment: de ură;
ferească Dumnezeu să te ajungă!
E ca şi cum s-ar sparge cerul ca să curgă
puhoaie, adunându-se în viitură.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania