Boris MARIAN

Ca o rugăciune

se dedică Irinei L.M.
1.
Ca o rugăciune  în plin deșert,
Astfel scriu, este un fel de biblie,
Înving durerea, par a fi liber,
Sunt doar o cărămidă din zidul  cunoașterii,
O urmă neîndoielnică, iarbă scrisă  de Dumnezeu,
Privim și mergem, ora nu are soră,
Stelele nu întreabă de tine, bufnițele te privesc  apatice,
Te duuuuci, unde?  Adevărul este doar o părere.
2.

Un don Quijote blând și iertător,
Aproape sfânt,   deși e muritor,
Visez noi aventuri în alte lumi,
Unde au dispărut cei răi și buni.
Nu am regrete, nu mă vait nicicum,
Tot ce-am iubit sunt flori, mere de aur. Drum.
3.

Zilele poetului se numără în versuri.
El moare cu fiecare vers.
Poetul nu plânge.
Existăm   între semenii noștri?
Luptăm să fim printre ei.
În momentul când murim ,
viața devine altceva,
Soare și Oțel, lumină și tărie.
O vrabie s-a așezat pe grilaj.
E jalnică. Noi suntem acea vrabie.
Lumea se schimbă și fără noi.
Artistul este un papagal al propriilor îndoieli.
Ce va fi mâine? Who knows?