Lumea ca un buzunar

Buzunarul a fost o mare invenție.
Ca și plagiatul, trădarea, injuria  fecalizantă,
Ar trebui să poarte unii pamperși la gură, e nevoie,
Un început de tragedie, iar  la final – tăcerea lașă.
Orbii umblă prin istorie, întotdeauna.
Se înșeală pe ei înșiși, nevrând să vadă dincolo
De propria orbire.  Cel mai frumos poem, iubito,
E cel pe care nu l-am scris, nu stă-n puterea noastră
Să ne iubim sau să urâm la ordin.  Ce-i dragostea?
Spun unii că-i vânătoare, pescuit, o cacealma la poker,
De unde vin atâți  locuitori ai grotelor nedesfundate?
Aud o voce dincolo de lacul înghețat .
E în zadar , copile,  lost love and  rememberance.
Din alfabet vom scoate miere,
Precum albinele, poeții
Au suflet, sufletul nu piere
De-l  veți lovi de toți pereții.
De latră câinii, caravane
Vor trece legănându-și visul,
Nu se îngroapă în coroane
Adâncul muzical, abisul.
Soldați  necunoscuți, victorii
Pe care nimeni nu le știe,
Poeții-n veci, nemuritorii
Plutesc pe aripi de hârtie.