Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

Calea Zeilor descrisă de Dimitrie Cantemir le-a fost călăuză strămoşilor noştri

Primit pentru publicare: 9 sept.2014.
Publicat de Diana Maria Agheorghiesei, redactor: 9 sept.2014.

 

Oprea,I-NIon N Oprea

 

Calea Zeilor descrisă de Dimitrie Cantemir le-a fost călăuză strămoşilor noştri

Încă din vechime, strămoşii noştri cunoşteau căile pentru a ajunge la păşunile bune în perioada de iarnă, străbătând prin nordul Mării Negre, spre Crimea şi chiar făcându-i ocolul până în Asia Mică. Aşa au procedat cunoscătorii în astrologie, sacerdoţii grupurilor care au roit într-acolo. Ei au străbătut estul Europei şi Asia, au parcurs coasta nordică a Mării Negre, orientându-se după Calea Zeilor descrisă de Kauşi Taki, Upanişada, menţionată de Herodot în Cartea I şi de Pindar în Isthmi care, zice Dimitrie Cantemir corespunde Cheilor Bâcului, şirului pietrelor călăuzitoare puse  de strămoşii noştri de la Prut până la Marea de Azov, servindu-le ca reper la ducere şi la întoarcere, despre care fac trimitere şi Aurel Berinde şi Simion Lugojan în Contribuţii la cunoaşterea limbii dacilor, editura Facla, Timişoara, 1984, p. 40.

În The Cambridge history of India, vol. I, p. 69 şi urm., Pindar (518-438 î. Hr.) este primul  care aminteşte toate acestea în lucrarea Lathinia: „O mulţime nenumărată de stâlpi itinerari din piatră, tăiaţi înalţi de câte 100 de coţi, precum şi aşezaţi în şir drept, monumente  a unor fapte glorioase… Nici dacă vei călători pe mare, nici pe uscat nu vei afla Calea  cea demnă de admiraţie ce duce la locul de adunare a hiperboreilor”. Cartea respectivă consemnează ipotezele pe unde s-ar fi mers de la Marea de Azov pentru a ajunge în Sumerul antic (Mesopotamia) : cu înconjurarea Mării Negre  şi continuarea litoralului Anatoliei până în Siria şi apoi spre Mesopotamia ; trecerea  directă din sudul Mării Negre printr-o zonă de munte în Armenia până în Mesopotamia.

Nu este exclus ca o parte din strămoşii noştri să fi coborât pe coasta Mării Negre până la Marea de Marmara şi să fi trecut în Asia Mică cu plutele la Dardanele, susţine autorul.

  1. L. Tonciulescu, în România paradisul regăsit, Editura Obiectiv, Craiova, 2002, p. 65-66 susţine că de o deosebită importanţă pentru aflarea adevărului, adică cine au fost cei care au creat civilizaţia sumeriană, este « Eposul despre Ziusudra », regele din Suruppak, unde se spune : « După potop, Ziusudra s-a hotărât să se aşeze pe pământul Dilmun, de unde răsare soarele », ceea ce denotă că regele venea de la apus.

Tot Tonciulescu aduce ca argument un document sumerian în care se precizează : « … a venit potopul lumii, care nu putea fi decât crearea Mării Negre,  face adnotare profesorul, iar după potop au luat puterea regii popoarelor în munţi ». Pentru sumerieni, care în noua lor patrie nu aveau înălţimi mai mari de 30 m. amintirea munţilor de unde au plecat era atât de pregnantă, încât făceau asemenea aprecieri, scrie acelaşi autor. Dovadă că strămoşii noştri au roit şi sosit în Sumer este şi asemănarea scrierilor imprimate pe plăci de argilă având caracter pictografic şi ideografic – datate între anii 3400-3100 î. Hr. – cu cele de la Tărtăria din mileniul VI î. Hr., notează acelaşi.

In lucrearea sa Les Sumeriens citată de Gen. N. Portocală în Din preistoria Daciei şi a vechilor civilizaţiuni, Bucureşti, 1932, scriitorul  C. Leonard Wooley aprecia că populaţia mesageră a civilizaţiei – venind din teritoriile din nordul Mării Negre – aşezându-se la gurile fluviilor Tigru şi Eufrat, înaintea civilizaţiei babiloniene, civilizaţie înfloritoare care a durat 1500 de ani.

Este citată  ca o contribuţie în sprijinul roirii sumerienilor din Spaţiul Carpatic  şi constatarea astronomului polonez Ludwic Zeidler care, în lucrarea Istoria ceasurilor analizând particularităţile calendarului vechi şi comparând sistemele de măsurare a timpului, constată că cel mai vechi calendar babilonian se deosebeşte substanţial  de acela imediat următor. O variantă a calendarului sumerian de pe la anul 2000 î. Hr. menţionează că cea mai lungă  zi a anului era de 16 ore, iar cea mai scurtă de 8 ore, ceea ce, constată polonezul, la latitudinea Mesopotamiei nu existau zile cu  o astfel e durată.

Zeidler ajunge la concluzia acceptată şi de alţi cercetători că, în mod indubitabil, calendarul sumerian nu a fost creat în Mesopotamia, ci într-o zonă situată mult mai la nord, spre Marea Neagră, întocmai cum susţine şi arheologul rus N. Jirov care scrie : « Şi la această latitudine, adică a nordului Mării Negre, tocmai se situiază Tărtăria şi Lepensk Vîr », unde, în cele două localităţi, s-au găsit urme materiale din epoca neoliticului şi scriere pictografică. Astfel, concluzionează A. Deac în Istoria adevărului istoric , se admite că sumerienii au venit dintr-o ţară muntoasă, din nordul Peninsulei  Balcanice.

Aceste coincidenţe, scrie şi Valeriu D. Popovici-Ursu, ne conduce la certitudinea pusă de E.J. Rapson în The Cambridge history of India că, la începutul neoliticului, grupări ale strămoşilor noştri au roit spre acest spaţiu al Mesopotamiei, purtând cu ei cultura materială, spirituală, inclusiv scrierea pe care au dezvoltat-o cu timpul devenind scrierea cuneiformă.

Din aceeaşi carte aflăm  că ceva mai târziu, la începutul milniului al III-lea,  alte grupuri ale strămoşilor noştri, arienii,  au roit spre India, urmând drumul din  nordul Mării Negre în continuare spre est, ocolind Marea Caspică  prin nord, ca apoi să coboare pe malul estic al mării, spre nordul Indiei, cum este şi consemnat : « Drumul parcurs de arienii carpatici până la ajungerea în India i-a purtat prin nordul Mării Negre şi nordul Mării Caspice ». Solomon Reinach, în Originea arienilor, ca şi Clemence Royer în  Buletinul Societăţii de antropologie, Paris, 1879, ajung la aceeşi concluzie, scriind ultimul : « … toate tadiţiile arienilor istorici din Asia îi arată venind din Occident. De o parte ca şi de cealaltă noi trebuie să le căutăm leagănul lor comun la Dunărea de jos, în această Tracie pelasgică a cărei limbă o ignorăm ».

 

 

 



Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5