Carmen BUZENCHE
Galaţi- Februarie 2015

DE PIATRĂ

Piatra aştepta
în ploaie şi în soare,
pe vânt
şi pe ninsoare,
pe pământul împietrit
sau în cerul oglindit-
jos, în apa nu prea-adâncă,
alipită de o stâncă
ori de-o scoică-nşelătoare
ce ascunde-n trupu-i tare
armonia cea albastră
din întinderea sihastră.

Piatra aştepta cuminte
În oraşul de cuvinte,
Lângă pereţi de cărămidă,
Într-o lume de oglindă.
Dar din întinderea haină
De întuneric şi lumină,
Nu se-auzi niciun ecou
De muritor sau de erou,
Iar piatra aştepta cuminte
Mai tăcută ca-nainte
Sus, pe muntele cel mare
Sau mai jos, întinsă-n vale
Admirând pe ceruri, sus,
Răsărit şi-apoi apus.

Pe malul vieţii călători
Păşim lucizi sau visători,
Aşteptând la nesfârşit
Răsărit şi asfinţit
sus, în cerul oglindit-
jos, în apa nu prea-adâncă
unde dăinuie o stâncă
sau o scoică-nşelătoare
ce ascunde-n trupu-i tare
armonia cea albastră
din întinderea sihastră.