Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

Ce a mai rămas din veşnicia satului

Primit pentru publicare: 9 iul. 2017
Autor: Mircea DAROȘI
Publicat: 10 iul. 2017
Editor: Ion ISTRATE

 

 

Ce a mai rămas din veşnicia satului  ?

      Prin poezia ,,Sufletul satului’’, Lucian Blaga a creat cea mai frumoasă metaforă din literatura noastră contemporană : ,, Eu cred că veşnicia s-a născut la sat./ Aici orice gând e mai încet /şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,/ ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,/ ci adânc în pământ undeva’’. Ea ne introduce într-un spaţiu situat în veşnicie, care nu mai e avânt, ci o încetinire a  timpului.

        Suntem conştienţi că satul românesc nu mai este cel pe care îl elogia poetul în magnificul său discurs de recepţie rostit la primirea în Academie, intitulat ,,Elogiul satului românesc’’, ori cum îl prezenta Liviu Rebreanu  în ,,Laudă ţăranului român’’. El trece astăzi printr-o accentuată criză practică şi spirituală. Nu mai trăieşte, aşa cum constata Lucian Blaga, în ,,zariştea cosmică’’ şi nici ţăranul român nu mai poate determina ,,destinul nostru ca neam, ca stat şi ca putere culturală’’, cum spera romancierul năsăudean.  Fenomenul este foarte bine definit de un alt om al literelor : ,, Astăzi, satul românesc este oarecum răstignit între idealizare nostalgică şi abandonare practică, între identitate tradiţională şi supravieţuire precară’’. Vedem, de la o zi la alta,  cum satul îmbătrâneşte şi ţăranii se retrag, rând pe rând, în ,,satul de lângă sat’’. Tinerii au plecat în străinătate şi nu mai duc dorul pământului.  El rămâne nelucrat şi mai nou, vândut la străini. Au pierit multe obiceiuri şi s-au pierdut tradiţii străbune. S-a schimbat mentalitatea oamenilor şi modul lor de percepţie asupra fenomenelor sociale. Satul a primit o altă înfăţişare arhitecturală, după modelul ţărilor din Apus.

        Acum, ţăranii caută produsele oraşului, hainele oraşului, pieţele şi cârciumile oraşului cu tot cu băuturile acestuia, străine ori stricate cum sunt. Nu mai există nici Ion al lui Rebreanu, cel ce punea în cumpănă cerul şi pământul, cu cele două iubiri teribile, din măcinarea cărora a ieşit acest erou tragic ţărănesc. Nici ţăranul lui Dinu Săraru nu mai există, care spunea că e de-ajuns să priveşti în sus ca să-l vezi pe Dumnezeu, dar nici Ilie Moromete, modelul ţăranului încărcat de înţelepciune, pare că nu mai există. Dar modele se vor naşte în continuare, numai că ele vor purta un alt chip croit de timpurile care vor veni.

       Ce ne-a rămas însă neschimbat în lumea satului ? Bucătăria tradiţională, atât de mult apreciată de o lume întreagă, cântecul popular adevărat, nu manelele,  portul nostru popular care mai stăruie să existe în lăzile de zestre, artizanatul sătesc şi, nu în ultimul rând, credinţa ţăranului, sinceritatea, modestia şi frumuseţea lui sufletească. Şi, a mai rămas ceva, ca un adevărat cult al spiritualităţii noastre : dorul, omenia şi ospitalitatea inconfundabilă care sălăşluieşte în inima oricărui român. Toate acestea, nu vor pieri niciodată.

 

 



Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5