Cer de uitare

În ziua–n care se–aştepta zăpadă

Şi numai moartea–n arbori se–auzi,

Văzut–am o măicuţă stînd în stradă,

Căreia i–e ruşine a cerşi.

Cu mîinile ne-ntinse–a rugăciune,

Ea nu ştia că–n suveranul stat

Cerşitul a ajuns profesiune

Şi toţi o practică neîncetat.

Copil al dorului, cu ţara–n soare,

Apropiindu–mă,  i–am dat un leu,

Plîngea în ochii ei chiar Dumnezeu,

În mine ceru–nţelegeam că doare

Şi n–am mai auzit nici un cuvînt

Şi cerşetoarea ruşinată–n pripă

Cînd s–a plecat mi s–a părut o Clipă

Ce–şi ducea–n spate propriul mormînt.