Cezar VASILESCU

Eseu cu…
jurnalul lui Liviu Rebreanu

Cine n-a citit convingătoarele romane „Pădurea Spânzuraților”, „Ion”, „Răscoala” sau „Ciuleandra”, după care regizorii Mircea Moldoveanu, Liviu Ciulei și Sergiu Nicolaescu au turnat filme de răsunet.

„Pădurea spânzuraților” chiar a luat premul pentru regie la Cannes. Nuvelele, piesele de teatru și vreo alte patru romane au rotunjit creația unui uriaș prozator interbelic, implicat administrativ în conducerea teatrelor. Romanul „Adam și Eva” documentat mult timp și proiectat a fi „ce n-a mai fost în nici o literatură” n-a confirmat așteptările sale. Nici premiul Nobel n-a luat, cum de altfel era îndreptățit.

Cartea „Intime” (sub îngrijirea unui mare rebreanist, Nicolae Gheran, sub deviza „á la guerre comme á la Gheran”, apărută în 2002 la editura Academiei Române, relevă amănunte dintr-o căsnicie (hai să-i zicem) mai altfel, în care Fanny a întregit arta nevestelor protectoare din literatură (alături de Agatha Grigorescu-Bacovia, Claudia MillianMinulescu, care-și făceau iluzia că o mare parte din gloria bărbaților li s-ar datora). Toate trei mai avuseseră experimente maritale ratate: Agatha a consumat o căsătorie de doar o zi cu un ofițer din Constanța, concentrat urgent pe front; Claudia a avut primul ei mariaj cu poetul Dumitrescu-Cridim, iar Fanny îi trântise un copil din flori fercheșului oltean, ofițerul Nicolae Beceseu. Fanny s-a cunoscut cu refugiatul din Ardeal, Liviu, la Teatrul Național din Craiova, condus de Emil Gârleanu, unde tânărul transilvan fusese angajat ca secretar. Fostul ofițer de honvezi din Gyula fugise în Regat din cauza unor complicații financiare: datorită urmăririi autorităților austro-ungare, i se va macula biografia cu 6 luni de închisoare, la Văcărești și Gyula. Străduința actriței de mâna a doua, Fanny, a vizat să convingă pe toată lumea că Puia, fetița ofițerului român ar fi fost fiica naturală a ofițerului…honved (cu ocazia unui turneu teatral prin Ardeal). Scriitorul a recunoscut ca reală plăsmuirea, căsnicia lor derulându-se în locuințe închiriate în București, pentru ca din 1930 casa de vacanță din Valea Mare, lângă Pitești (unde fratele lui Fanny era prefect), să fie refugiul creativ al scriitorului.

Succesul literar al lui Liviu Rebreanu a fost flamboiant începând cu „Ion”. Apoi, „fabrica de scris” a funcționat la turație maximă, mai ales în schimbul III (îi plăcea să scrie noaptea), drepturile de autor cunoscând o direcție prioritară: luxul soției și fiicei. Plus voiajele ân străinătate, de unde primea scrisori, încurajându-l să scrie cât mai mult și cerându-i mereu sume de bani. Pragmatica femeie reușea, cu ajutorul doctorilor, să nu care cumva Rebreanu să aibă al moștenitor în afara Puiei. „Scumpa și sfânta nevastă” îl admira epistolar. Literar, dar și terestru: „Sunt mândră că ești în stare să ții un cur de femeie. Nu uita că curul femeii tale e cam mare! Sâc!”, plătitorului rămânându-i, după virarea banilor, o singură consolare: „De-acum să fiți sănătoase și noroc la cumpărături!”. Și Puia se va molipsi de la maică-sa în privinâa cheltuielilor și-și va întrerupe studiile la Sorbona după vreo doi ani parizieni de formiente, pentru ca în 1931 să se mărite cu ofițerul Radu Vasilescu. Vor ajunge amândoi crainici la Radio București.

Ca oficial al teatrelor, Rebreanu va face numeroase călătorii în străinătate, unde se va remarca prin elocința culturii sale și căratul toptanul de blănuri, rochii, parfumuri, bijuterii „pentru fetele sale”. În 1928, ghicitoarea în cărți și cafea, Buieliu, i-a prezis la 14.X, că va avea nuntă ân casă (Puia se va căsători în 1931), va primi o demnitate publică (în 1928 devine directorul T.N.B.) și că va muri peste 1 ani (a decedat în 1944, adică peste 15 ani). Gelozia lui Fanny atingea paroxismul: pe o actriță a altoit-o cu o umbrelă în Piața Amzei, pentru mărturisirea că-l place pe director; iar în privința plimbării prin Paris cu prietena sa Elvira Popescu, avertismentul e clar: „Vezi, plimbă-te cu Elvira, dar ia bine seama să nu intri în rai!”.

Moartea din 1944 a lui Liviu Rebreanu l-a scutit de „oprobiul ignobil” al noului regim de-a fi considerat „dușman al poporului”, iar „fetele sale” au supraviețuit perioadei de interdicție a scriitorului cu zecile de parfumuri fine aduse de soț din Europa occidentală. Ca și Agatha și Claudia, Fanny i-a supraviețuit câteva decenii.