Cezar VIZINIUCK

Poem ascuns în mine

I
mă rup de real
mă ascund în vis și cuvinte
precum picăturile acestea de ploaie
pe asfaltul încins

tu te prelingi suav pe lângă mine
mă-mbeți de parfumul floral al primăverii
cuvintele au zburat din mine
precum păsările toamna spre alte ținuturi

doar tu ești vinovată pentru această lume
pentru acele acelea ce-mi ucid sufletul
precum picătura chinezească
doar tu ești vinovată că trăiesc visând
și visez iubind un trup de femeie

o petală de floare alunecă din lună pe trupu-ți alb
din nașterea nopții până-n apus
mă ți ca pe-un sclav sau un câine
ce se gudură pe lângă om
ca acesta să-i întindă mâna cu ceva
întinde-mi inima cu iubirea ta
și voi sta întins la picioarele tale
răstignit pe podea pentru vecie

II
o, tu care ești tăcută
ți-ai aruncat sămânța-n mine
ca pe niște săbii
acum se răsucesc
fac răni adânci
mă dor și urlu

lasă-ți privirea să mă mângâie
și sânii tăi să-mi hrănească dorința
privirea ta e adâncă
în ea se-ascunde uneori luna alteori soarele
iar eu mă pierd visând că-ți ating buzele cu-n deget
apoi cu gura și-ntr-un final
vom pătrunde-n noapte
vom ajunge pănă la rădăcinile ei
și-i vom fura din stele sclipirea

III
când tu nu ești
mă trezesc în zorii zilei cu sufletul ud
de sângele unor răni adânci

toată noaptea trecută am scris poemul lavitației tale
spre cer de unde ai furat luna
și ai ascunso-n sân

iubesc ochii tăi în care s-au închis stele
iubesc părul tău în care s-a prins soarele dimineții
cum aș putea să nu te iubesc în dimineața asta când
soarele îmi bate-n fereastră
printre picături de ploaie

IV
dă-mi doar o secundă
și-ți voi spune totul despre noapte
iubire sau suflet
apoi voi tăcea mormântal
te voi privi doar
voi aștepta răbdător
ca părul tău să-mi șteargă pieptul
și uzi de picurii iubirii
să adormim
să ne visăm logodnici

(Consuegra, 19 Martie 2016)