Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

CINCI MINUTE ŞI ATÂT

CINCI MINUTE ŞI ATÂT

Lupu,Rodica-ElenaRodica Elena LUPU
SCRIPTA MANENT – Antologia ANAMAROL, 2013

Sunt la   Tribunal, dar aşa din curiozitate. Să văd şi eu ce mai e pe aici. Şi văd lume   multă, oameni puţini!
Cum stă oare ea cu el alături? Şi copilul unde ar putea să fie în acest   moment?! Îl aruncă de la unul la altul ca pe o păpuşă de cârpă? Înţeleg însă   că, nici nu s-a pus problema să i-l ia cineva pe copil. Ea l-a vrut şi l-a   obţinut imediat, definitiv şi irevocabil!
Pe ea o cunosc foarte bine, de ani de zile. Ce şi-or fi spus nou? Nici nu m-a   chemat să-i fiu martor. Dar m-aş fi dus?
Îmi povestise că totul a fost foarte scurt. Ce uşor e să-l laşi pe copil fără   tată! Cinci minute şi gata! Noi de o parte şi tu de cealaltă. Cum poţi să-i   împarţi în două identitatea? El e tatăl lui în vecii-vecilor! Şi ce dacă nu   mai e într-un certificat de căsătorie? Hârtii!
Înţeleg că prin unele ţări nu mai vor să se căsătorească la starea civilă. Se   căsătoresc singuri. Se mută împreună, le spun tuturor că sunt împreună şi   apoi le spun tuturor că nu mai sunt împreună. De ce să vină un avocat să se   înfiltreze, să ştie şi să împartă averea lor?
La început nu le-am dat dreptate, dar pe masură ce am înţeles ce-i cu   procesele am trecut de partea lor. Îţi ţine de cald hârtia prin care poţi   demonstra că ai trecut, la un moment dat, pe numele lui sau al ei în unele   cazuri?

Îmi amintesc de un tinerel, ce se îndrăgostise lulea de prietena mea Floarea,   pe care-l chema Raţă. Voia să o ia de nevastă urgent, însă ei nu-i trecea   nici prin gând.
-De ce, Florico?! Dacă vrei trec pe numele tău! îi propusese acesta disperat.
-Nu, deocamdată nu sunt pregătită pentru căsătorie, a reuşit ea să-l convingă   şi peste câteva zile nu mai erau împreună.
Mare brânză, domnule Raţă! Dumneata crezi că dacă-ţi schimbi numele eşti mai   bun? Tot o pasăre comună rămâi. A, dacă te chema Lebădă era altceva! Dar nu   cred că pe prietena mea o interesa asta. Ea l-a iubit pe nepotul doctorului   din sat, în adolescenţă! Rupea podelele pe la căminul cultural cu el! Şi cum   avea în copilărie doi obraji bucălaţi, ca două mere Ionathan, de o parte şi   de alta a nasului ei puţin cam mare, ca al bunicii după tată, vă imaginaţi   cum arăta după o învârtită ce dura câteva minute? Dar el fusese dragostea ei!   Nici nu durase cine ştie ce, dar schimbând-o cu altă fată din sat, Florica   devenise geloasă, singura dată în viaţă. De ce? Nu ştiu, că doar nu era rupt   din soare. Asta e părerea mea. Ea însă îl vedea ca pe…, ca pe Făt-Frumos.   Nu-i frumos ce-i frumos, îi frumos ce-ţi place! De gustibus, non disputandum.

Prietena asta a mea era mai mare decât mine cu trei ani şi nu avusese o viaţă   grea în copilărie. Părinţii ei deveniseră mai înstăriţi şi îi îndepliniseră   dorinţele mult mai mult decât ni le-au îndeplinit nouă, mie şi Ninei, sora   mea, părinţii. Mama ei dorea să o vadă profesoară în sat, ca să rămână în   casă. Eu nu! Eu doream să plece din sat, cu orice chip. Dacă ar fi vrut să se   întoarcă mai târziu, foarte bine. Dar nu înainte de a vedea lumea. De a vedea   cât e de mare lumea şi dincolo de munţii Carpaţi şi dincolo de Dunăre şi de   Marea Neagră. Nu departe de noi era satul în care s-a născut Aurel Vlaicu, şi   de ce să nu zboare şi ea?!



Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5