Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

CONCURSUL DE POEZIE ÎN LIMBA ROMÂNĂ „ÎNGERUL BLOND”

COMUNICAT DE PRESĂ

Asociaţia Culturală ADSUM şi Revista ZIP, organizează prima ediţie a Concursului de Poezie în Limba Română „Îngerul Blond”. Premiile concursului vor fi în bani şi obiecte, având o valoare totală de 8000 RON.

Concursul se adresează tuturor vorbitorilor de limba română care au împlinit vârsta de 16 ani până la data de 15 februarie 2010.

Concursul este organizat pentru a marca Ziua Internaţională a Poeziei (21 martie), dar şi ca un omagiu adus poetului Nichita Stănescu (născut în data de 31 martie) şi are ca scop dezvoltarea sensibilităţii estetice şi valorificarea potențialului creativ al participanţilor, în condițiile unei depline libertăți de creație.

Tema şi forma poeziei sunt la libera alegere a participanţilor, singurele condiţii fiind ca textul să se încadreze în genul „poezie”, să fie corect redactat în limba română şi să nu depăşească 2500 de caractere fără spaţii.

Toate creaţiile eligibile vor fi analizate de un juriu format din 7 (şapte) membri, câştigătorii concursului fiind desemnaţi în funcţie de punctajul acordat de juriu.

Înscrierea în concurs se va desfăşura în perioada 15 februarie – 15 martie 2010, câştigătorii urmând a fi desemnaţi la data de 21 martie 2010, în cadrul evenimentului „Frunză verde de albastru” organizat de Asociaţia ADSUM în parteneriat cu Biblioteca Naţională a României.

Pentru regulament şi înscrieri, accesaţi pagina web a Revistei ZIP:

http://revista.asociatiaadsum.ro/concurs.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania