Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

CRISTIAN BĂDILIŢĂ: JUCAŢI-VĂ MAI DES CU FOCUL

CRISTIAN BĂDILIŢĂ: JUCAŢI-VĂ MAI DES CU FOCUL, 153 poeme vechi şi noi; antologie alcătuită şi prefaţată de Alex. Ştefănescu
Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2012, director: Gabriel Cojocaru)
Funduianu,Al-D [320x200]Autor,Al.D.Funduianu

„Poemele care alcătuiesc antologia Jucaţi-vă mai des cu focul au fost selectate, pe criterii subiective – de către criticul Alex. Ştefănescu – din următoarele volume: Duminica lui Arcimboldo (Brumar, Timişoara, 2004), Apocalips de buzunar (Curtea Veche, Bucureşti, 2005), Regele cu o harfă în mâini (ediţia a II-a, Curtea Veche, Bucureşti, 2007), Poeme pentru păsări şi extratereştri (Curtea Veche, Bucureşti, 2007), Cartea micilor erezii (Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuş, 2010), Zimţi. Peisaj cu maimuţă şi înger. Scrisori apocrife ale lui Archibald de la Cruz (Limes, Cluj-Napoca, 2011). Au fost lăsate intenţionat deoparte volumele Dumnezeu de la Mancha doarme cu tâmpla crăpată pe umărul meu, Serafita. Concert pentru harfă şi ghilotină şi Calendar poeticesc, întrucât acestea nu pot fi decupate în poeme autonome, fiecare alcătuind un tot unitar. Ultimul capitol din antologie cuprinde poeme inedite.” (Notă asupra antologiei)

Badilita-Funduianu [800x600]Prezent la Botoşani, imediat după ieşirea cărţii de la tipar, autorul – Cristian Bădiliţă – a confirmat că nu are alt „amestec” în alcătuirea antologiei, decât acela de a fi scos câteva texte, din selecţia făcută de Alex. Ştefănescu, pentru a rămâne…153 poeme (!). Motivaţia numărului – 153 – o aflăm din chiar motto-ul ales de autor: „s-a suit în barcă şi a tras năvodul la mal, plin cu peşti mari, o sută cincizeci şi trei” (Ioan 21,11).

Cristian Bădiliţă „obligă poezia – atât de înstrăinată de ea însăşi, în ultima vreme – să reintre în definiţia ei. Să redevină un mod de a încânta. Şi o face cu graţie, jucându-se, nu dând lecţii. Scoate la iveală noi şi noi poeme, cu candoarea unui copil care lansează, de pe o terasă, baloane de săpun asupra lumii prozaice de jos”- scrie Alex. Ştefănescu în generoasa (şi meritata!) prefaţă: „Cristian Bădiliţă şi jocul cu focul”.

Ilustrăm spusele Maestrului cu un sonet („Sonet chagallian”, pag.23): „Dormi împăcată şi zurlie/ În ritmul roţilor de tren,/ De la Paris pân’la Rouen/ O oră bună să tot fie.// Canicula îţi dă târcoale/ Sorbindu-ţi ultimul oftat,/ Visezi vagon cu paturi goale/ Şi aer condiţionat.// Te răsuceşti prin somn şi-ţi pică/ Din mâini volumul necitit/ Despre retorica antică,// Îngerul trece şi-l ridică/ C-un melancolic fâlfâit/ (Era o îngeriţă,cică).”

Cum, în prezentarea unei cărţi, rar ne este dat să beneficiem de un asemenea „suport” (de judecăţi şi idei!), dăm credit – în continuare – spuselor/scriselor lui Alex. Ştefănescu: „Nota particulară a lui Cristian Bădiliţă o constituie persistenţa emoţiei în actul ludic. Citindu-i versurile simţi că este vorba de un poet care şi-a rafinat sensibilitatea prin cultură şi nu de un om cultivat care scrie versuri(…).” „Temele sale predilecte – ca ale oricărui poet demn de luat în considerare – sunt naşterea, dragostea şi moartea, cu menţiunea că naşterea are în cazul său ca substitut metafizic creaţia. Aceste teme organizează întreaga viaţă interioară a poetului (…)”. „Romanţă, cântec de lume, folclor citadin, poem livresc, diverse alte forme neconvenţionale de poezie se combină liber în scrisul lui Cristian Bădiliţă. Poezia lui face atingere „în treacăt” cu poezia lui Eminescu şi a lui Miron Radu Paraschivescu, a lui Minulescu şi a lui Mircea Dinescu, fără să rămână tributară vreuneia din ele.”

Spre edificare, propunem cititorilor „Fruntea cu solzi albaştri” (pag.48): „Poeţii vor muri în zori/ unii prin cârciumi, alţii prin altare,/ de vii vor arde, zei întâmplători,/ fără să ceară nimănui iertare.// Va fi o sărbătoare moartea lor,/ oraşul nu-şi va pune-n cap cenuşă,/ femeile nu vor ofta de dor,/ doliu nu ne vom coase peste uşă./ Doar o secundă, patetic, vom visa/ la ochii lor cu cearcăne şi prapuri,/ la fruntea cu albaştri solzi pe ea,/ pe care azi nu-s cruci, nici epitafuri.// Apoi vom sparge un pahar cu vin/ de-asfaltul plin de moaşte şi vom plânge/ pentru poeţii care trec şi vin/ vreo patru lacrimi şi un strop de sânge// fără să ne dăm seama că-i târziu/ şi nu avem de-acum nicio scăpare -/ un solz albastru creşte-n fiecare/ şi înfloreşte zilnic un sicriu.” Deşi – privind oarecum – în alt plan, nu fundamental diferită e viziunea poetului din „Poeţii”(pag.182): „Poeţii au ajuns o sectă./ Un mic grupuscul timorat./ De acţiune indirectă./ Un nu ştiu ce. Un surogat.// Tot mai timid. Mai igolatru./ Abia de ne citim pe noi./ Poeţi flămânzi din patru-n patru./ Şi însetaţi din doi în doi.// Ar trebui să scriu pe ziduri./ Ar trebui să fug din cărţi./ Poemul să-l pompez prin riduri./ Să curgă naibii peste hărţi.// Ne cerem scuze parcă-ntruna./ Nu mă citiţi, că sunt poet./ Spurc laşitatea cu minciuna./ Trăiesc abstract, dar mor concret.// Daţi-mi bacşiş dispreţul vostru./ Uitaţi că inexist pe-aici./ Puneţi-mi ceafa în căpăstru./ Din resturi faceţi-mă bici.// Fitile fără dinamită./ Şi indecent de muritori./ Mironosiţe de elită./ Poeţii mironositori.”

În poemul „Jurnal cu îngeri” (pag.47), poetul „mărturiseşte”: „Miros a somn scriind aceste rânduri/ cu vârful inimii fără păcat,/ noaptea-mi trecură lupi sfioşi prin gânduri/ niciun miel alb în dinţi n-au sfâşiat.// Şi urma lor lăsată pe zăpadă/ o simt în trup ca pe un blând tăiş,/ rană de înger mi s-a dat, nomadă,/ pe care o sărut pieziş.”

Şezând (şi cugetând!) pe „Treptele poeziei lui Cristian Bădiliţă”, Emanuela Ilie scrie în postfaţă: „(…) deşi poetul s-a dovedit cel puţin la fel de harnic ca patrologul şi eseistul Cristian Bădiliţă, el a rămas aproape un necunoscut publicului larg. Greu de spus, fireşte, dacă exclusiv din cauza circulaţiei deficitare a volumelor în cauză ori din vina comentatorilor fideli ai scriitorului stabilit în Franţa, convinşi pesemne de faptul că poezia unui savant de renume european nu trebuie tratată cu aceeaşi gravitate ca şi secţiunile „grele”, „serioase” ale operei sale ştiinţifice.” Parţial, de acord. În ceea ce mă priveşte, l-am remarcat pe Cristi Bădiliţă încă de la debut. De la debutul ca… poet. Şi contrar „publicului larg”, până să fi primit – de la Dana Iurescu şi Dan Lungu – cartea „Sf. Ioan al Crucii/ Sfaturi de lumină şi iubire”, apărută la Editura „Eidos”, Botoşani, 1994, nu ştiam decât de… poetul Cristian Bădiliţă! Dar, dincolo de această remarcă – evident, subiectivă – împărtăşesc punctele de vedere, mai mult decât avizate, din amplul studiu realizat de Emanuela Ilie.

…Apreciem munca şi nu negăm utilitatea sfaturile pompierilor („Cu focul nu-i de joacă”, „Nu vă jucaţi cu focul!” etc.), dar ne surprinde rolul de „agent” al lui Prometeu (!) pe care şi-l asumă, curajos şi inspirat, Cristian Bădiliţă: „(…) În fiecare seară adunaţi resturile zilei/ şi daţi-le foc strigând Aliluia!/ În fiecare dimineaţă strângeţi laolaltă resturile somnului/ şi daţi-le foc strigând dignus est!/ Aţi fost îndeajuns de cuminţi, preacuminţi./ Aţi fost iertători, mult preaiertători./ A venit timpul să vă maturizaţi, prieteni,/ să vă dezintoxicaţi de lumea aceasta atât de cuminte şi de/ iertătoare./ Stătut de preacuminte./ Bolnav de iertătoare./ Jucaţi-vă mai des cu focul, vă spun.” (Jucaţi-vă mai des cu focul; pag.207). De o frumuseţe şi o profunzime aparte, poemul – din care am citat ultima parte – dă şi incitantul titlu al antologiei.

…Şi dacă am reuşit, măcar în parte,să trezim interesul cititorilor, meritul revine deopotrivă criticului Alex. Ştefănescu şi autorului antologat, poetul Cristian Bădiliţă, căruia îi şi cedăm cuvântul pentru a ne face – în final – „Un fel de mărturisire” (pag.144):
„Scriu, poate, pentru că nu ştiu să iert/ cu altfel de cuvinte decât acestea/ reci şi învăluite,/ pentru că nu ştiu să mă rog/ decât în blasfeme/ de-o neînchipuită laşitate,/ pentru că tot ce înşel/ iubesc până la urmă nebuneşte,/ pentru că nu cunosc decât ritul/ îmbălsămării prin cuvinte./ Scriu pentru că nu pot/ să-mi visez coşmarurile/ cu ochii închişi.”
– Nu-i aşa că „mărturisirea” lui Cristi ne (cam) pune pe gânduri? Să facem şi noi, nu numaidecât din datorie!, una similară, iscodindu-ne profunzimile sufletului. Suntem, oare, capabili?…



Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5