Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

CUTIA DE ALPACA (27)

Georgică ManolePrimit pentru publicare: 27 febr.2016
Autor: Georgică MANOLE, redactor șef al Rev. Luceafărul (Bt)
Editor: Ion ISTRATE
Publicat: 27 febr. 2016

 

 

 

CUTIA  DE  ALPACA  (27)

 

[cuvinte cheie: „Observator cultural” nr. 551, Doru Pop, rolul de dascăl, Peter Derer, Constantin Brâncuşi, Călin Dan,  „Răsucirea”, Platon, Andrei Tarkovski, „Sculptând în timp”, „România literară” nr. 5,  cele şapte trăsături Tarkovski, „Observator cultural” nr. 552, Ana Blandiana, reforma inacceptabilă, scrisoarea deschisă, Adrian Curaj, teoria vinovăţiilor matematicienilor]

 

  1.  Universitarul clujean Doru Pop în „Observator cultural” nr. 551 din 2016: „În ceea ce priveşte rolul meu de dascăl, mă văd ca pe un instalator de conştiinţe, un desfundător de creiere – de-a binelea! Pentru că cei mai mulţi dintre studenţii care ajung la clasă sunt deja „înfundaţi” cu tot felul de mizerii conceptuale, au boţuri de idei nedigerate pe tractul cognitiv. Efortul meu este acela de a le pune substanţe care să elimine deşeurile adunate pe parcurs, pe cât posibil. Nu e vorba de formatare sau de  îndrumare. Pur şi simplu, un pedagog are o importantă funcţie sanitară la nivel social. Eu cred că îndeplinesc un rol de sănătate publică, pentru că cei care ies din sala mea de curs ar trebui să iasă eliberaţi de balastul prostiilor cu care au intrat. Sigur că unii intră în universitate sub formă de cornută necuvântătoare şi ies pe uşa principală la fel cum au venit. Atunci eşecul este în principal al profesorului, care nu a reuşit să facă din studenţii săi fiinţe gânditoare, oameni capabili să-şi folosească minţile şi sufletele independent”;
  1.  Peter Derer, în acelaşi număr al „Observatorului cultural”, prezintă un punct de vedere al lui Constantin Brâncuşi privind dezinteresul conaţionalilor săi în momentul în care lucra „Ansamblul comemorativ” de la Târgu Jiu: „V-am lăsat înguşti la minte, la revenire, nu vă dezminţiţi!”. Călin Dan, într-un alt articol, devoalează un moment din tinereţea  lui Constantin Brâncuşi: „…se pare că a trecut şi el, ca mai toţi boemii cu ambiţii, prin episodul spălării vaselor într-un local. Fiind un tânăr eficient, a inventat o metodă rapidă de clătire a farfuriilor, pe care le clădea într-o stivă, în interiorul unei plase pe care o răsucea strâns, lăsând-o apoi să se dezrăsucească în apa fierbinte. O secvenţă desprinsă parcă dintr-un film al comediei mute.(…) Răsucirea, această temă fundamentală, dăruită omenirii de Platon, a fost experimentată de Brâncuşi în chiuveta unui restaurant fără nume”;
  1. Sorin Lavric  citeşte atent „Sculptând în timp”, cartea regizorului Andrei Tarkovski, pe care o prezintă în „România literară” nr. 5 din 2016. Autorul cronicii extrage din  text exact şapte trăsături ale marelui regizor rus: 1. relaţia filmului cu filosofia: „Pentru Tarkovski, filmul de idei e o calamitate căreia nu i se poate găsi nici o scuză, nimic nefiind mai împotriva spiritului cinematografic decât peliculele încărcate cu mesaje subtile”; 2. expresivitatea: „ Constă în tensiunea poetică a cadrelor, în densitatea lirică de emoţie pe care imaginea o conţine prin ea însăşi. Densitatea aceasta nu stă în simboluri încifrate şi nici în asociaţii obscure de detalii sugerând o enigmă”; 3. predilecţia pentru cadre nemişcate: „Pe mine mă interesează mai mult personajele statice la exterior, dar care au o energie interioară intensă, care le stăpâneşte trăirile intense”; 4. nu povesteşte artiştilor scenariul iniţial: „Dacă ştiau, puteau anticipa deznodământul episoadelor, şi atunci starea lor de spirit trăda cadrul, modificând atmosfera poetică”; 5. un film reuşit: „…dacă se fereşte să fure din procedeele altor arte”; 6. credinţa:  „nu crede în genuri cinematografice ci doar în regizori mari”; 7. rostul artei:”Tarkovski fiind un mistic sadea – rostul artei este să te pregăteşti pentru moarte”.
  1. „Observator cultural” nr. 552 din februarie 2016 publică scrisoarea adresată domnului Adrian Curaj, ministrul Educaţiei Naţionale, de către poeta Ana Blandiana. Ideea care se desprinde din această scrisoare este că  reforma din învăţământ, care se doreşte acum a se implementa, ca să folosesc un termen la modă, ar fi „o reformă inacceptabilă”. Şi eu cred că este una inacceptabilă având în vedere cum se pune problema faţă de partea umanistă a învăţământului (reducerea orelor de limba şi literatura română şi eliminarea latinei) precum şi trecerea istoriei la şi altele , mai precis, la pachet cu altele sub eticheta „educaţie pentru societate”.  O scrisoare deschisă cu a cărei conţinut sunt total de acord, mai puţin cu paragraful prin care  Ana Blandiana găseşte ca vinovaţi matematicienii: „Şi atunci, de unde vin şi încotro vor să ne îndrepte aceşti câţiva consultanţi, se pare că matematicieni, care propun ştergerea de pe pagina manualelor a umanioarelor (pentru că renunţarea la limba latină sau la gramatica limbii române constituie tot un atentat la Istorie)? Ce îi  îndreptăţeşte, ce ideal le permite să şteargă trecutul din mintea generaţiilor viitoare, scoţându-şi, în felul acesta, propriul popor din istorie? În tradiţia românească, matematicienii erau mari intelectuali umanişti şi chiar mari poeţi (este destul să ne gândim la Dan Barbilian, Traian Lalescu, Octav Onicescu, Grigore Moisil; Solomon Marcus).  Şi atunci, cine le dă dreptul să transforme matematica într-un rival favorizat al culturii umaniste, pregătind astfel viitorul postcultural al unor mulţimi de roboţi?”

Dar, mă întreb, în comisia aceea erau numai matematicieni? Cei de umanioare pe unde erau, ca să-i mai dea câte una peste idei domnului Mironov?                                                                          



Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5