Primit pentru publicare: autor, Ștefan Tudorache, 16 febr.2014
Editor: redactor șef Georgică Manole, 16 febr.2014

DEBUT  LA  LUCEAFĂRUL

 ŞTEFAN   TUDORACHE

Din Vrancea, din locurile copilăriei mele, Ştefan Tudorache îmi trimite « încercările » sale. Elev al Colegiului Naţional « Al. I. Cuza » din Focşani, specializarea matematică – informatică, mare iubitor de RockFM şi îndrăgostit de iarnă, dă o tentă voit rebelă ideilor sale şi, zic eu, e bine, fiindcă vrea să urmeze regie-film.

            Eseurile sale sunt dezarmant de sincere, nu ascund nimic, iar o dulce naivitate le străbate de la un capăt la altul. Simplitatea exprimării, bagajul redus din cauza filosofiilor încă necitite, nu ştirbesc cu nimic autenticitatea mesajului.  Gestul « Luceafărului » de a-l debuta pe Ştefan Tudorache e un semn de a-i inocula o sublimă determinare şi de a nu-l scăpa să îngroaşe cohorta « hipsterilor » bucureşteni, tagma « miserupiştilor » ieşeni sau a « aşteptiştilor » naţionali .

( Georgică  MANOLE)

Condiţia poetului

             Poetul este artistul care ne încântă prin cuvânt şi reuşeşte să ne prezinte o altă viziune despre viaţă, natură, iubire, moarte sau timp.

Scopul acestor „oameni” este acela de a ne emancipa, de a ne dezvolta vocabularul şi imaginea şi pentru a arăta altora ideea lor despre lume.

Această vocaţie  are un câştig spiritul uriaş şi puţini se pot mândri că ştiu tainele şi tunelurile literaturii şi se pot juca cu aceste săbii pentru suflet, fiindcă folosirea cuvintelor cu rea credinţă ne pot răni mai mult decât o armă.

Pentru noi, oamenii de rând, care ne gândim mai mult la bunurile materiale decât la cele spirituale şi nu putem să le înţelegem vocaţia pe deplin, pentru că ei sunt cu un pas în eternitate.

Aceşti artişti ai cuvântului sacrifică orice pentru a ne prezenta adevărul şi îşi folosesc harul divin pentru a împărtăşi cu publicul arta lor poetică.

Poeţii nu sunt întotdeauna bine văzuţi de către societate, fiindcă ,,intelectualii de viţă nobilă” îi fac beţivi sau nu mai ştiu eu ce, dar o comoară nu trebuie văzută de toţi, ci doar de ochii care merită.

Criticii literari sunt persoanele care te pot ridica la ceruri sau te pot doborî, depinde de critic, dar şi de lucrarea ta, fiindcă lumea e dispusă să citească părerea unui specialist înainte să cumpere un volum de poezii, apărut din mâna unui debutant.

Poetul este un boem, un visător, un romantic sau un simbolist, dar e posibil să fie un modernist sau un avangardist, iar curentul literar din care face parte e foarte important, pentru că îl putem integra într-o perioada istorică şi putem face o paralelă între poezia de atunci şi poezia de astăzi.

Artistul este un om care poate trăi în lumea materială, dar şi în lumea frumosului, pentru că mintea lui poate să traverseze aceste două planuri cu o mare uşurinţă (oricum dacă universul cunoaşterii este mai primitor, mai curat şi mai pur decât cel cotidian) faţă de alţi oameni care nu au o altă viziune sau o alternativă asupra vieţii.

Magia poetului nu poate fi învinsă nici măcar de duşmanul nostru, timpul, pentru că ,,omul dispare, opera rămâne” şi întotdeauna generaţiile care vin îşi vor aminti de trecut şi vor încerca să-i depăşească pe titanii de atunci.

Vă recomand să citiţi poezia,,Poetul” de Lucian Blaga pentru o viziune mai filozofică despre poeţi, aceşti delincvenţi ai versului.

 Poezia toamnei

             Toamna poate reprezenta mama anotimpurilor pentru că iarna întotdeauna a fost caracterizată de către bătrâni precum o femeie gârbovită care aduce necazuri şi bucurii, primăvara este o fetiţă care ne seamănă flori şi împrăştie bucurii, iar vara asemenea unei majore care ne încântă cu frumuseţea şi căldura specifică vârstei.

Anotimpul cu pricina ne pregăteşte, prin furiile ei, de cea mai anevoioasă perioadă a anului, pentru bătrâni, dar ne oferă şi ultimele daruri ale naturii.

Toamna a reprezentat şi cred că încă mai reprezintă o sursă de inspiraţie pentru artişti, şi  nu cred că acest anotimp ruginiu ne-a arătat toate frumuseţile ei.

Poezii precum ,,Rapsodii de toamna”(George Topîrceanu), ,,Făurărirea toamnei”, ,,Zâmbet de toamnă”(Vasile Voiculescu), ,,În toamnă”(Ion Pillat), ,,Drum de toamnă”(Lucian Blaga) sau ,,Toamna”(Octavian Goga), ne prezintă şi ne ajută să vedem acest anotimp cu alti ochi;cu ochi de poet.

Dacă am scrie despre o altă viziune a toamnei, ar trebui să poposim puţin şi în universul bacovian, fiindcă acest poet simbolist are o legătură specială cu acest anotimp fiind născut în septembrie, iar poeziile dedicate acestei ,,mame a vremurilor” sunt cu adevărat frumoase, de parcă însuşi toamna i-a şoptit la ureche acele versuri.

Mergând pe acest drum al artei, ar fi bine să trecem în revistă şi cântecul ,,Emoţie de toamna” interpretat de Nicu Alifantis şi Cornel Fugaru, pe versuri  de Nichita Stănescu, pentru că muzica reprezintă o artă tot mai căutată şi cu discipoli de toate vârstele.

Să nu-l uităm pe Antonio Vivaldi, care a reuşit, fără cuvinte, să ne prezinte frumuseţile toamnei şi să ne dea posibilitatea să ne folosim imaginaţia pentru a descoperi în felul nostru al treilea anotimp al anului.

Titlul nostru e foarte flexibil, iar poezia toamnei o puteţi afla şi asculta de la un copac bătrân, o pasăre gălăgioasă, o frunză ruginie veşnic în plimbare sau de la şuierul vântului vechi de milioane de ani.

 Femeia reprezintă cel mai mare viciu al bărbatului ?

 Cele mai des întâlnite vicii sunt alcoolul, tutunul şi drogul, dar v-aţi gândit sau imaginat vreodată dacă şi femeia poate reprezenta un viciu al bărbatului, posibil cel mai mare viciu ? În rândurile următoare voi încerca să-mi exprim punctul de vedere despre această temă delicată şi plină de subiectivism.

Femeia poate reprezenta cel mai mare viciu al bărbatului, când între cei doi parteneri apare manipularea, iar o persoană stă cu cealaltă doar pentru bani.

În zilele noastre, câteva fete se pot regăsi destul de bine în titlul meu, pentru că unele domnişoare cred că portofelul unui bărbat e mai important decât sentimentele acestuia. Se pare că puterea financiară a înlocuit puterea inimii, iar femeile care gândesc aşa pot deveni adevărate vicii şi ispite pentru bărbaţii care caută o relaţie serioasă cu respectiva, fiindcă ea îşi va dori  mai mult să iasă cu el în cluburi şi magazine de fiţe şi mai puţin la o plimbare romantică în parc sub felinarul nopţii.

Dacă mi se permite, aş sugera că şi mamele sunt un viciu pentru că suntem dependenţi de ele şi sunt persoanele la care apelăm de fiecare dată, indiferent de  problemă: financiară, educaţională, vestimentară sau amoroasă.

Vechea zicală care ne spune ,,femeia te ridică, femeia te coboară” e foarte adevărată pentru că un bărbat poate fi influenţat negativ de către parteneră şi să intre în păcat.

Potrivit Bibliei, sexul frumos e cel care s-a abătut de la cuvântul Lui Dumnezeu şi a reuşit să-l atragă pe Adam în mizerie, aducând astfel sfârşitul vieţii veşnice.

Femeia n-ar trebui tratată ca un obiect sau o acţiune, dar unii oameni o desconsideră şi o folosesc doar pentru plăceri carnale, distrugând astfel viitorul unei fete nevinovate.

Mă credeţi sau nu, ascultaţi piesa ,,Pisi e obraznică” a lui Cocoon Kills, care poate să vă dea de gândit.

 Dragoste vs. Putere

            ,,Unde stăpâneşte dragostea, nu există dorinţa de putere.” ? \Acest citat doreşte să ne arate că puterea (violenţa) este de domeniul trecutului, iar dragostea şi iubirea reprezintă prezentul şi viitorul omenirii.

            În sprijinul ideii noastre vine  piesa interpretată de formaţia Holograf ,,Dacă noi ne iubim” şi istoria, pentru că ne-a arătat că foarte multă putere duce la pierzanie, iar Dumnezeu este împotriva violenţei şi se bucură când noi dăruim şi primim dragoste şi iubire.

            În împărăţia Lui Dumnezeu există doar dragoste, iar puterea niciodată nu-şi va găsi aici sălajul, fiindcă o poruncă foarte veche spune: ,,Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”.

            Un om care ştie să iubească pe cineva va avea şi putere, dar un om cu putere va fi orbit de măreţia lui şi nu va şti să iubească pe cineva sau să vadă că cineva doreşte să-i ofere dragostea.

            Dacă multă putere reuşeşte să-i distrugă pe alţii, atunci reuşeşte să te biruiască, dar dragostea în exces nu face rău nimănui, ci dimpotrivă, trebuie împrăştiată tuturor.

            E posibil ca noi, oamenii, să trăim fără putere sau fără iubire? Dar oare am pus greşit sau corect întrebarea?

            Haideţi să încercăm să răspundem cât mai verosimil pentru toată lumea, cu riscul să nu fie unul complet. În acest moment nu ştiu ce aş putea să vă răspund,dar Marin Preda avea o vorbă:,,Dacă dragoste nu e, nimic nu e” şi presupun că acest citat atât de cunoscut este cel mai bun  răspuns la întrebarea noastră.

            Poate îmi veţi spune că iubirea şi puterea sunt complementare, oferindu-mi drept exemplu războiul între Troia şi Atena, dar ar trebui să vedem şi vieţile pierdute împreună cu familiile distruse din cauza acestui eveniment tragic.

            În opinia mea, tema noastră are foarte multe arii de dezbătut, iar o cărare pe care o putem urma este aceea a basmului pentru că cel mai mic dintre fiii de împăraţi reuşeşte să-şi găsească dragostea prin putere, dar aici, puterea are sensul de voinţă şi după căsătoria cu fiica de împărat nu se mai spune nimic despre nicio luptă, fapt care ne întăreşte întrebarea noastră iniţială.

                                                                           Ştefan  Tudorache