Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

Despre artă, artist şi talent…

Primit pentru publicare: 05 Nov. 2017
Autor: Cosmina Marcela OLTEAN, redactor șef adj. – Rev. Luceafărul
Publicat: 05 Nov. 2017
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

 

Despre artă, artist şi talent…

 

Ce este arta?

Definirea artei este o problemă complexă care i-a preocupat pe mulţi teoreticieni şi istorici de artă şi este până la urmă o întrebare fundamentală, prima pe care şi-o pune orice teoretician atunci când începe o cercetare de istoria artei. Cred că putem avea siguranţa faptului că nu va exista vreodata acea definiţie supremă, prin care să identifice oricine conceptul de artă, din cauza caracterului său fluid, flexibil și a unor sensuri departe de a fi bine precizate sau univoce. Căci domeniul ce corespunde artei se caracterizează printr-o perpetuă transformare.

Din perspectiva artei ca imitaţie – ,,mimesis’’– arta poate fi văzută ca un mod de transpunere a realităţii în realitatea artistului sau conceperea unei realităţi proprii. Arta este o puternică modalitate de exprimare și un mijloc de comunicare, ce poate îmbrăca multe forme; de unde ar rezulta perspectiva artei ca expresie. Arta este o încercare de a da răspunsuri și totodată de a ridica semne de întrebare în jurul unor concepte precum existenţa, lumea, omul, prin recurgere la simbolism. Arta este un domeniu extrem de vast, chiar mai vast decât ar fi lumea tentată să creadă. Mai ales în zilele noastre, când cuprinde mult mai multe medii artistice decât înainte.

Arta este un domeniu nemărginit, este ca un tezaur spiritual al omenirii și care mai are multe de dat în viitor. Eu un pot decât să încerc să conturez o definiţie a artei prin prisma propriei subiectivităţi. Arta este o activitate specific umană, ce constă în crearea unei imagini luate din realitate, dar trecută prin filtrul imaginaţiei, al emoţiilor și sentimentelor pure. Arta reprezintă redarea unei realităţi prin prisma realităţii artistului și reflectă o anumită latură a personalităţii sale. Arta este o alegere, un mod de viaţă, dar mai mult decât atât, este o necesítate, un mod de supravieţuire a spiritului în momentele bune și cele de cumpănă ale vieţii. Într-o astfel de perioadă ne aflăm și acum, când punem totul sub semnul întrebării și totul e aparenţă.

În Antichitate se vorbea despre artă fără artiști, căci operele nu erau semnate și erau uneori producţii colective, artiști precum egiptenii sau grecii au lăsat opere de o mare frumuseţe, firesc și simplitate care nu vor înceta să stârnească admiraţie. Pe atunci artistul, sau mai bine zis meşteşugarul, punea accent pe produsul muncii sale și nu pe construirea identităţii sale artistice, pe C.V.-ul său, cum se întâmplă azi, când mult mai important pare a fi o producţie mare într-un timp cât mai scurt şi prezenţa la cât mai multe expoziţii. Artiştii din trecut nu au lăsat „profile” de artiști, dovadă că era pusă arta în faţă.

În contemporaneitate vorbim atât de artişti care produc artă cât şi despre artiști fără artă, „artiști” care aspiră la un titlu, dar care nu au operă și nu produc artă. Însuși conceptul de artă traversează o perioadă de cumpană, pentru că nu știm sigur în ce punct ne aflăm și încotro ne îndreptăm. Au existat teoreticieni care afirmau în trecut că marea artă a încetat să mai existe după apogeul Renașterii și că mare parte din ceea ce admirăm azi nu poate fi numită artă. Mulţi continuă să creadă asta însă problema e discutabilă pentru că fiecare perioadă din istoria artei poate fi judecată doar în contextul epocii sale. Diferitele perioade şi forme de artă nu trebuie judecate prin comparaţii.

Arta trebuie să se producă natural, spontan și nu sub presiune și constrângere. Căci lucrurile bune și noi își au rădăcinile în spontaneitate și firesc.

Să nu uităm că dincolo de critici și canoane, arta înseamnă libertate de exprimare prin mijloace proprii artistului. Iar unealta supremă a artistului este sentimentul, emoţia…

Ce înseamnă să fii artist?

Primul lucru la care mă gândesc atunci când aud această întrebare este acela că a fi artist nu este în totalitate o chestiune de alegere. Deşi diferiţi artişti au afirmat de-a lungul istoriei că orice om poate fi artist, acest lucru este adevărat până într-un punct. Este adevărat că fiecare om posedă un anumit grad de creativitate doar că acesta nu este în toate cazurile orientat către artă, ci către domeniul de interes al fiecărui individ. Creativitatea şi puterea de inovaţie sunt două dintre elementele fundamentale reuşitei în orice sferă de activitate.

Un artist este, înainte de toate, un om cu o sensibilitate aparte, cu un simţ înnăscut al observaţiei, este foarte atent la detalii şi înţelege lumea şi fiecare lucru în profunzime. Un artist este mereu curios, cercetează realitatea ce-l înconjoară, meditează, îşi pune multe întrebări, caută răspunsuri, caută să cunoască şi să înţeleagă. Artistul adevărat are o gândire profundă, filozofică şi este interesat de cunoaştere în toate formele sale. Este interesat să cunoască lumea prin prisma istoriei şi a tot ce ne-a dat ea, dar şi prin prisma realităţii şi a societăţii din care face parte, fie că-i place sau nu. Toate acestea îi stimulează creativitatea şi îi generează arta. Fără toate acestea nu ar exista artistul şi cu atât mai puţin arta.

Un artist la început de drum trebuie să fie conştient că nu există practică artistică fără teorii şi istoria artei şi invers. Niciun mare artist din istorie nu şi-a câştigat statutul aflându-se la una dintre cele două extreme, niciun artist din istoria artei nu a făcut artă fără teorie şi nu a scris teorie fără să ştie în ce constă practica artistică. Nu vorbesc despre cazuri ideale, ci despre ceea ce presupune a fi de fapt artist. Arta nu ia fiinţă doar din talent sau aptitudini, ci şi din cunoaştere.

Arta nu poate fi alegerea oricui, ci este mai degrabă invers. Este exact cum spunea Marc Chagall: dacă te-ai născut pentru artă, nu vei putea face niciodată altceva. Arta este alegerea sufletelor nobile, sensibile la noţiunea de frumos, este un refugiu pentru cei care nu au decât asta. Iată de ce arta nu ţine de alegere. Unii pot pretinde că sunt artişti când în realitate sunt departe de a fi, pe când alţii au fost, sunt, iar preocuparea lor principală nu a fost să spună că sunt ci să demonstreze asta ori să facă pur şi simplu artă nu doar pentru ei ci şi pentru lume. În consecinţă, nu trebuie să demonstrezi că eşti artist doar cu fapta, ci şi cu mintea şi sufletul.   

Ce înseamnă talentul?

Să ai un talent înseamnă să te diferenţiezi de alţii, să devii tu însuţi, să-ţi construieşti singur o identitate. Talentul este o capacitate înnăscută de a face ceva al tău, de a lua părţi din tine şi a le pune în fiecare lucru pe care îl faci, de a te multiplica pe tine însuţi, de a putea lăsa o urmă pe unde treci, o urmă care uneori poate trece chiar şi proba timpului.

Să ai un talent înseamnă să ai capacitatea de a înfăptui lucruri bune, frumoase şi să ai puterea de a construi ceva din nimic, de a creea ceva doar cu ceea ce se găseşte în interior, cu ceea ce ştii, cu ceea ce ai acumulat şi sintetizat în timp. Johann Wolfgang von Göethe afirma că cei ce s-au născut cu un talent şi sunt meniţi să-l folosească, îşi vor găsi adevărata fericire doar atunci îl folosesc. Talentul este ca un zăcământ ce trebuie descoperit şi explorat, ca o comoară care trebuie pusă în valoare. Se presupune că fiecare om are un talent sau poate ajunge să fie foarte bun la ceva, dar important e ca acea aptitudine deosebită să fie descoperită, valorificată, iar posesorul să devină conştient de ceea ce are şi de ceea ce poate face.

Multe talente au rămas nedescoperite sau au trecut neobservate în timp din cauza unor circumstanţe nefavorabile sau din cauză că posesorul nu a vrut sau nu a ştiut să-l alimenteze, să-l cultive. Talentul fără multă muncă nu înseamnă prea mult, pentru că talentul e ca o scânteie: o putem avea dar focul trebuie să-l facem singuri. Dar este valabil şi invers: nu poţi realize prea multe cu multă muncă în condiţiile în care talentul lipseşte. Abilităţile naturale fără educaţie au dus la glorie mult mai des decât educaţia fără abilităţi înnăscute, credea Marcus Tullius Cicero.

Ana Blandianaşi ea o definiţie foarte frumoasă talentului. Aceasta afirma că toţi avem talent, dar talentul nu este decât un mijloc de tracţiune cu care unii transportă diamant, alţii cărbune şi atât de mulţi materiale sintetice.  Emile Zola era de părere că artistul nu înseamnă nimic fără talent, dar talentul nu înseamnă nimic fără muncăAstfel talentul şi munca devin o sumă din care rezultă performanţa, reuşita. Lucrurile frumoase, remarcabile prind formă cu ajutorul acestei formule.

 



1 comentariu la acestă însemnare

  1. DMG spune:

    ,,…artistul nu înseamnă nimic fără talent, dar talentul nu înseamnă nimic fără muncă.”

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5