Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

Doi cenacliști cu cărțile lor, iubitori ai pământului românesc, a familiei și credinței

Primit pentru publicare: 24 Nov. 2017
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 24 Nov. 2017
Editor: Ion ISTRATE

   

 

 

Doi cenacliști cu cărțile lor, iubitori ai pământului românesc, a familiei și credinței

 

Îmi face plăcerea ca în calitate de prieten și colaborator la unele texte înmagazinate în antologiile care alcătuiesc șiragul a 12 volume ale  Cenaclului literar la distanță, coordonat de subsemnatul, să salut prezența dumneavoastră la această manifestare deosebită, de lansare a două cărți –„Vibrațiile Sufletului în Rondel”, poezii  deci, autor doamna Olguța Luncașu Trifan din Iași, și romanul „Dragoste și Frământări” de Marian Malciu, de loc din Slatina Olt, pe care îi felicităm pentru reușita lor.

Este o manifestare culturală deosebită nu doar pentru că autorii celor două volume sunt actuali sau foști ofițeri în poliția română, că în această sală – Casa lui Vodă Cuza, fosta reședință a regelui Ferdinand în războiul pentru reîntregirea hotarelor României grav ciopârțite mereu – cei doi autori ne-am mai prezentat în timp și alte volume, proză și poezie, care ne-au înobilat mintea și sufletul, domnul Malciu făcând aceasta și în casa lui Cuza de la Ruginoasa cu volumul intitulat chiar „Ruginoasa – istorie, credință și cultură”, ceea ce înseamnă că oaspetele nostru este de-al casei.

Le-am citit cărțile cu care ne-au întâmpinat astăzi. Pe mine, „vibrațiile”, ca și „frământările” autorilor, transmise nouă, cititorilor,  m-au entuziasmat. Deși tema de bază a romanului este Dragostea – viața, credința, iubirea, cum spune doamna Olguța Luncașu Trifan în prefața care ne îndeamnă „Să dăm cezarului, cele ce sunt ale cezarului”, adică aprecierile noastre bune – iar „Vibrațiile sufletului în Rondel” „sunt poezii simțite, trăite și inspirate, cu iz existențial și filozofic” – cum zice Marian Malciu în postfața care anunțând „Blestemul creatorului de artă”, ne asigură  „că în creația ei  se oglindește  starea reală a societății în care trăim – eu am desprins că autorii prezenți aici, scriind, deși nu o spun, făcând legătura dintre trecutul, prezentul sau viitorul românilor, cum au făcut-o  cândva N. Bălcescu, A.D. Xenopol, Gh. Brătianu ori Nicolae Iorga, au săvârșit și săvârșesc operă patriotică, pentru că spunea Rousseau:  „De îndată ce nu mai are patrie, omul încetează de a mai fi”.

Am înțeles de la autorii de față, din „Vibrațiile” și ”Frământările” lor, că făurindu-ne viața și istoria din noțiunile de progres, luptă, patrie, tocmai patriotism se numește, iar autorii, cerându-ne „să cunoaștem istoria și tradițiile progresiste ale poporului nostru ne prilejuiesc momente de prețuire a libertății, independenței, suveranității, dobândite prin îndelungate și grele lupte, cu eroice jertfe”, care nu trebuie uitate.

Care este conținutul volumului ”Dragoste și Frământări” de Marian Malciu o spune Olguța Luncașu Trifan: în principal, Familia, instituția care ca celulă de bază a societății a dat tărie și crez, existență României, rememorare, că să ne reamintim : „dacii lui Decebal când au zidit Sarmisegetusa din munții Orăștiei au făcut-o cu dragoste și din patriotism”;  „oștenii lui Basarab I la Posada, aruncând cu săgeți, stânci și copaci în capul invadatorilor le-au dat lecții ca să înțelegem că patria este o casă unde oamenii de același grai și cu aceleași preocupări, cu aceleași obiceiuri și cu aceleași năzuințe cată să triască slobod, să se apere de dușmani chemându-și copiii, nepoții  alături”;  „mor pentru popor” a spus Horea în clipa când îl striveau cu roata; „Patria este norodul sau tagma jefuitorilor?” a întrebat Tudor Vladimirescu pe ciocoimea înstrăinată;  „Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul” îl personifica Mihai Eminescu pe Mircea cel Bătrân, înfruntându-l pe Baiazid Ilderim la Rovine; „Du-te la oștire, pentru țară mori și-ți va fi mormântul împodobit cu flori!”, a fost îndemnul mamei către fiul său  Ștefan cel Mare după înfrângerea de la Valea Albă și respectând porunca mamei sale voievodul, ajutat și de sfatul lui Daniil Sihastrul, a învins cu strălucire  pe invadatorii turci la Podul Înalt-Vaslui; pe sulul de hârtie ținut în mână de Ienăchiță Văcărescu stă scris testamentar tocmai menirea familiei: „Urmașilor mei văcărești/las vouă moștenire/creșterea limbii românești /ș-a patriei cinstire…” Toate acestea mi le-a pus pe hârtie alt prieten, profesorul Gheorghe Clapa de la Bârlad când ți-a scris eseul dedicat iubirii de țară, de pământul strămoșesc și îi mulțumesc pentru că am înțeles  iarăși că istoria trebuie trăită zilnic chiar dacă ne repetăm referindu-ne la etapele ei.

Față de asemenea mesaje, putea Marian Malciu, un scriitor care a dat publicului, acum a unsprezecea carte,  să stea indiferent când, în zilele noastre, sunt destui  care  încearcă să dea lovituri Patriei lor prin destrămarea și distrugerea familiei începând de la cununie –pe care nu o mai vor – de la simplficarea sau înlăturatea datelor de identitate, ștergerea noțiunilor de mamă și tată, a filiației și încredințarea copiilor societății care, pe zi ce trece, devine tot mai de nerecunoscut, astăzi, mai ales la orașe, că satele cam dispar, nu ne cunoaștem vecin cu vecin, uităm să ne dăm „buna ziua”, să ne respectăm, folosind  salutul de altădată…

Dispar satele, populația orașelor se micșorează, pentru că, de la o zi la alta se nasc tot mai puțini copii, se înmulțește populația cimitirilor încât nu mai există nici loc de înmormântări, că pământul țării guvernanții l-au scos la mezat, rușine lor că nu știu să păstreze ce ne-au lăsat Voievozii.

Familia în concepția lui Marian Malciu, care este și părerea noastră, este încă  una puternică, mereu revigorată…În „Dragoste și Frământări” ea, familia, înseamnă nu doar un Mihai Iordache, fiul unui inginer care în 1989 moare la Timișoara pe baricadele revoluției fără finalitatea așteptată, înainte de a i se naște feciorul,care, crescut de mamă și de bunici, după studii, ajunge a fi ofițer de poliție în București unde, în confruntare cu viața, prin demisie de onoare, se încadrează în Iași la poliția locală, unde își desăvârșește devenirea. Cunoaște mai în profunzime profesia, ajutat de colegi, participă la soluționarea  unor litigii, care-i dau o mai bună înțelegere a vieții, ajutându-și mama, cunoscându-și viitoarea soție și pe socri, trăindu-și viață care înseamnă nu numai reîncadarea sa în poliție, ci și întemeierea propriei familii, cu copilul lor Mihnea de la care va gusta sensul și conțintul nostalgic al cuvântului tată, martor de bază fiindu-i un închipuit Jurnal personal. Jurnal care primește virtual în el nu numai închipuirile autorului ci și realitățile vieții, când globalismul vrea să ne înșele, să ne fure indepedența de Stat și personală, libertatea de a gândi și acționa cu mintea noastră. Important mi-s-a părut și reușita autorului care, alături de noua familie, Mihai și Daniela Iordache, pe care eu i-aș fi dorit cununați în prezența preotului, face să apară și familia Mircea-Mihaela Predescu, probând că adevarata dragoste, păstrată curată, nu vestejește niciodată, fie vârsta lor cât de înaintată…

Referindu-mă la conținutul și stilul în care scrie Marian Malciu, la care m-am mai referit când i-am citit cărțile, observ cât de antrenante, pilduitoare i-au rămas și îi sunt referirile mai ales atunci când, aflat în față Jurnalului, între două steluțe, scrie frază scurtă, concisă, clară, fără prea mari ori repetate briz-brizuri-metaforice, dând prețuire sensurilor.

Lăsându-vă timp și răgaz pentru foiletarea sau citirea cărții lui Marian Malciu, din care eu aș fi eliminat un presonaj cum este introdusul Ion Bursuc, cu faptele lui, care pun pete pe încurcata conduită a tinerei Daniela, nu prea acceptată nici de Mihai, traversez rândul și mă opresc la Olguța. La Olguța Luncașu Trifan care, spune Dumitru Băneanu, membru al USR, filiala Bacău, scriind „Vibrațiile Sufletului în Rondel”  – „VIBRĂRILE SUFLETEȘTI” cum le zicea Iorga în „O viață de om așa cum a fost”, p.361, „este prin excelență un poet liric de o sensibilitate deosebită, care își consumă combustibilul creator într-un mod aparte”, dovada constituind-o însuși volumul cu cele 106 rondeluri, intitulat, cum spuneam, „Vibrațiile Sufletului în Rondel”.

Citindu-i versurile,  puse într-o poezie pretențioasă, rondel, cu formă fixă, cu un anumit joc al cuvintelor, să dea sens și vioiciune acestora, eu o văd pe poetă nu ca pe cea care în uniformă pretinde și participă la ordinea publică locală, ci ca pe o Doamnă care, în orice clipă, acasă, în salon sau la bucătărie, pe stradă, în patrulare sau la birou, la primărie ori la poliția locală,  nu  întâmpinându-ne sobru și autoritar, cum încercau milițienii cândva, ci spunâdu-ne, prietenește, zâmbind,  ceva din versurile sale, ca acestea – Rondel nostalgic:

De-ai reveni, copilărie,
Te-aș alinta în zbor de fluturi,
Toamna-n rochiță brumărie
Te-aș trece peste anotimpuri,

Din ceața vremii, fumurie,
Cu inocența-ți să mă bucuri.
De-ai reveni, copilărie,
Te-aș alinta în zbor de fluturi.

Când viața-mi curge cu furie
Aș aduna din patru vânturi
Lipici, să-ți pun să nu te scuturi,
Să hoinărim cu bucurie,

De-ai reveni, copilărie!

Suficient ca să-i dăm dreptate lui Marian Malciu, un fel de postfațator, care ne asigură: „Rondelurile doamnei Olguța Luncașu Trifan sunt poezii simțite, trăite și inspirate, nu fabricate pentru a lua ochii cititorului sau ai criticului, unde temele preferate sunt cu iz existențial ori filozofic. Domnia  sa scrie din suflet și pentru suflet. Este preocupată, încearcă și reușește să imprime rondelului un plus de muzicalitate și sensibilitate, exactitate și, în aceeași măsură,flexibilitate.  Ea publică pentru că simpte nevoia să transmită semenilor rodul creației sale. Convingerea ei intimă este că are ceva de spus și trebuie să exprime acel ceva. Și nu geșește…”

Cu această convingere – că atât Olguța Luncașu Trifan cât și Marian Malciu – scriu și publică pentru că au ceva de spus și trebuie să o facă pentru cititorii care îi așteată, o spun ca să auziți și dumneavoastră stimați cititori, drept invitație a mea, spunându-le lor și spunându-vă dumneavoastră, invitându-vă, Ion N. Oprea are în lucru cea de-a treisprezecea antologie de poezie și proză scurtă, cu  tema  „Să ne iubim pământul strămoșesc. De ce?”, cu termen de trimitere la Cenaclu până la 1 februarie 2018, la adresele cunoscute.  Mai clar, ca să-l interpun pe Emil Gârleanu de la Făt Frumos, Bârlad, 1904-1909, când i se adresa lui N. Iorga – și nu numai lui, ci și lui G. Tutoveanu, Ștefan Petică, A.C. Cuza, M. Sadoveanu, I. Al. Brătescu Voinești, I. A. Basarabescu, Ilarie Chendi, cerându-le: „încrezător în sfatul și îndemnul dumneavoastră, cu adânc respect, vă rugăm a ne face cinstea să ne dați un articol pentru Revistă – pentru antologie, mă interpun eu –  care-și datorește viața  cuvântului dv., atât de ascultat de către tot ce e românesc”

Vă așteptăm, repet cu cuvintele mele.
Să aveți succes și La muți ani!
                                                            Ion N. Oprea
                                               24 noiembrie 2017
(Cuvânt la lansarea volumelor la Muzeul Unirea Iași în ziua de 24 noiembrie 2017)

 



Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5