Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

DOUĂ SUFLETE, ACELAȘI IDEAL

DOUĂ SUFLETE, ACELAȘI IDEAL
Autor, prof. Teodor Epure
Munca și numai munca este izvorul libertății și al fericirii.”
Mihai Eminescu

Ajuns la o vârstă septuagenară, îmi amintesc cu plăcere despre personalitățile, cu statura lor impunătoare, care au avut o mare influență asupra vieții mele. Deocamdată, memoria îmi este acasă, iar obiectele pe care le privesc mereu, îmi stârnesc amintiri misterioase. Viața mă obligă ca în unele momente să-mi îndrept gândurile obosite spre rezonanța sufletelor celor care nu mai sunt printre noi. Timpul, în trecerea lui lentă, dar nesfârșită, îmi arată totuși că au trecut peste șase decenii de când ascultam cu mare atenție lecțiile profesorului Mihai Ciocoiu. Întorcându-mă cu duioșie prin ani, mi-l amintesc atât de bine, de parcă l-aș avea în fața ochilor. Imaginea lui a rămas nealterată, neștearsă de scurgerea vremii. Parcă îi aud și acum pașii, venind cu catalogul în mână și glasul său de o sonoritate impresionantă. Ținuta vestimentară, sufletul său de adâncă omenie, de profundă înțelegere pentru fiecare dintre noi, prestigiul său, prin care se făcea respectat din dragoste, mă determină să-i port respect și recunoștință, până la sfârșitul vieții mele. Sfaturile lui coincideau mereu cu solicitările noastre.

Era un bărbat înalt, brunet, mândru și drept ca un brad falnic, din pădurile noastre bucovinene, o figură simpatică și surâzătoare, purtând în colțul gurii ceva din zâmbetul ironic al marelui nostru dramaturg Ion Luca Caragiale. S-a născut la 5 noiembrie 1912, la Dobârceni, județul Botoșani, într-o familie numeroasă. De mic copil a cunoscut viața țăranului, cu sufletul curat și cu bunele sale obiceiuri și tradiții folclorice, vechi și autentice. A apreciat valoarea muncii de toate zilele, care era o adevărată luptă, necontenită, cu greutățile vieții. A urmat Școala Normală din Roman, județul Neamț, devenind învățător provizoriu în anul 1934. În acele vremuri, părinții erau obligați ca la începutul fiecărui an școlar să aducă anumite cantități de alimente, care urmau să asigure hrana tuturor elevilor din școala respectivă. Cu mari eforturi, părinții săi reușeau să vină cu căruța plină de mălai, făină de grâu, cartofi, ulei, zahăr și alte produse alimentare, care erau predate administratorului școlii.

Ca și alți intelectuali din acea vreme de criză economică, a fost nevoit să lucreze în diferite școli din țară: Dobârceni, Movila Ruptă, Banila, pe Siret, Voicești-Drăgășani, unde a rupt din sufletul său tot ce a avut mai bun și a sădit în mintea și inimile sutelor de copii.

Evenimentele social-politice interne și externe din acel timp nu i-au permis să-și continue activitatea didactică, întrucât cel de-al doilea război mondial bătea la ușă, ca urmare a ultimatului din 26-28 iunie 1940, a URSS-ului, prin care Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul Herța, sunt cotropite de către trupele bolșevice. Învățătorul Mihai Ciocoiu este concentrat la 22 iunie 1941 în regimentul 37 infanterie pentru a executa ordinul mareșalului Ioan Antonescu : ”Soldați, vă ordon ! Treceți Prutul !” și pentru a recupera teritoriile cucerite. În urma luptelor care au avut loc între armata română și cea sovietică, Mihai Ciocoiu este rănit grav la 23 august 1941, iar în februarie 1942 este clasat invalid de război.

După mai multe evenimente, în anul 1944, Mihai Ciocoiu își reia activitatea didactică, fiind profesor de limba română la Școala Medie Tehnică, Agricolă din Voicești – Drăgășani, unde lucrează până în anul 1948, când și-a propus să se retragă pe meleagurile sale natale, moldave, transferându-se la cerere la Școala Primară din Vorniceni. Aici găsește un sat ce semăna mult cu satul său natal, cu oameni săritori și harnici, pe care i-a iubit și i-a apreciat pentru hotărârea cu care știau să înfrunte necazurile și să meargă mai departe.

Când a coborât din tren, acum 64 de ani, în gara Vorniceni, pentru a-și îndeplini misiunea de dascăl, și-a pus în gând să transmită elevilor, pe lângă cunoștințele însușite în Școala Normală și moștenirea primită în casa părintească : să-și iubească aproapele, să prețuiască banul, să cântărească drept lucrurile, după o adâncă chibzuință și să nu uite efortul depus de părinți pentru formarea sa. La Vorniceni este investit în funcția de director pe care a exercitat-o până în septembrie 1952, când se transferă la Școala Plopenii-Mari, iar din 15 septembrie 1953 până la 1 septembrie 1956 a fost promovat în funcția de îndrumare și control, în calitate de inspector școlar și apoi de șef al Secției de Învățământ a fostului raion Săveni.

A sosit în satul Vorniceni, convins că cetățenii aveau nevoie de oameni pregătiți, oameni cu știință de carte, care să obțină rezultate în toate domeniile de activitate. ”În sat, te simți mai bine : ești mai aproape de istorie, de strămoșii neamului. Aici vibrează puterea și tainele pământului, cântecul și durerea celor mulți, de aceea, trebuie să-i respectăm” ne spunea mereu la lecție.

În condițiile de secetă prelungită a anului 1946-1947, urmată de foamete, în pofida numeroaselor greutăți materiale, Mihai Ciocoiu, cu o dăruire totală, pasiune și abnegație, a reușit să pună școala vorniceneană pe făgașul său normal, iar numele său a ocupat un loc important în galeria reprezentanților școlii vornicenene. Inițiativa sa, de revigorare a învățământului în Vorniceni, s-a bucurat de succes, fiind sprijinit de un grup de cadre didactice plin de entuziasm ca : Șalaru Ioan, Șalaru Maria, Stănescu Gheorghe, Stănescu Silvia, Condrea Dumitru, Pădureț Dionisie, care, printr-un efort deosebit, a reușit să înlăture analfabetismul (erau 1210 neștiutori de carte) și să generalizeze învățământul de 4 și de 7 ani. La 1 septembrie 1949, înființează clasa a V-a, un prim pas spre școala elementară de 7 ani (gimnaziul actual), una din primele școli din fostul raion Săveni, cu un colectiv didactic alcătuit din învățători calificați, care cu pasiune, entuziasm și responsabilitate, a asigurat un nivel calitativ procesului de învățământ.

Din cei 25 de absolvenți ai primei promoții a Școlii Elementare din anul 1952, cinci au terminat Școala Pedagogică : Olga Ștefănoaie, Mircea Găină, Gheorghe Obadă, Mihai Pînzariu și Teodor Epure, devenind învățători calificați, aidoma înaintașului lor, contribuind la educarea tineretului din comunitatea locală. Alți absolvenți din aceeași promoție : Aurel Murarașu, Ștefan Ciocoiu și-au continuat studiile în diverse specialități, pentru a lucra tot în învățământ.

În perioada directoratului său au existat 9 clase întâi, care funcționau în localuri închiriate de la săteni, răspândite în diferite colțuri ale satului. Se impunea construcția unei școli, care s-a ridicat prin truda, pasiunea și dăruirea inimosului director Mihai Ciocoiu. Despre acest eveniment important – construcția școlii din vale, profesorul Dionisie Pădureț, în cartea sa ”Vorniceni – leagănul împlinirii mele”, consemnează : ”O bucurie plină de entuziasm ne-a îndemnat la o activitate voluntară așa că, primul șanț al temeliei a fost săpat de directorul Mihai Ciocoiu, profesorul Ion Șalaru, preotul Bîzgan și de mine. În viitoarele zile, au sosit cetățenii din Vorniceni la o adevărată clacă, fără nicio insistență”.
Din lecțiile pe care le-a făcut cu noi se vedea că dascălul Mihai Ciocoiu avea științele naturii în sânge, pricepere și siguranță în pregătire, adăugând la cunoștințele sale, dobândite din școală, noutățile care se impuneau din mers, refuzând tot ce era alterat. Ca profesor, ținea lecții deschise pentru inițierea cadrelor necalificate. Despre lecția ”Porumbelul” susținută la clasa a V-a profesorul Dionisie Pădureț afirmă în aceeași carte : «Pentru lecția deschisă profesorul întreabă elevii din clasa a V-a : ”Cine poate să-mi aducă un porumbel blând, care să nu zboare când îl prezint în fața copiilor, îi pun nota 10.” Un elev zglobiu se anunță că va aduce în mod cert un porumbel viu, care să nu zboare. La lecție, porumbelul stătea liniștit pe catedră ; propunătorul, după ce prezintă schematic pe tablă figura porumbelului, în original, îl pune cu ghearele pe deget și-l poartă printre bănci. Când se apropia de băncile unde asistau cadrele didactice, unii, în mod discret, făceau ”huș!”, ca să zboare, să-i dea peste cap lecția. De unde ! Pasărea stătea liniștită pe degetul arătător al profesorului.» Autorul cărții a aflat mai târziu ca porumbelul mâncase grăunțe muiate în rachiu, se îmbătase și se ținea cu ghearele ca să nu cadă. Lecția i-a reușit nu numai pentru că era bine pregătită ci și pentru că avea un deosebit tact pedagogic. Oricine a lucrat lângă ele, s-a simțit întărit și încurajat prin simpatia pe care arăta, prin voința fermă a sufletului său și prin talentul său de pedagog.
În anul 1967, când am sărbătorit 25 ani de la absolvirea primei promoții a școlii elementare, Mihai Ciocoiu a răspuns invitației primite de a participa la acest eveniment și ne-a spus : ”Mi-am lăsat o parte din suflet aici. Acești absolvenți au fost exemplu în muncă și hărnicie. Ei sunt foștii mei elevi, pe care i-am învățat să stea totdeauna cu fruntea sus, oriunde s-ar afla.”

Ca inspector școlar, apoi ca șef al Secției de Învățământ al fostului raion Săveni, a rezolvat multiple probleme școlare : asigurarea spațiului de învățământ la nivel raional și a locurilor de cazare în internate, dotare cu mijloace de învățământ, personal didactic calificat, cercetarea dinamicii generațiilor de elevi și fluxul școlarizării, preocuparea pentru ridicarea calității învățământului, crearea unor condiții mai bune pentru cadrele didactice, popularizarea mai largă a actelor normative, a prevederilor tuturor legilor privind învățământul primar, gimnazial și liceal.

Începând cu anul 1956, cu o întrerupere în anii școlari 1959-1960, când a redevenit șeful Secției de Învățământ a lucrat ca director la Școala Elementară Plopenii-Mari din Ungureni, până în anul 1973, când s-a pensionat, stabilindu-se apoi în orașul Suceava, unde și-a mângâiat zilele alături de copii și nepoți. În decursul vieții sale și-a făcut din profesiunea de dascăl, un nobil crez iar pe vatra acestui crez, a topit tot ce a avut mai scump : vise, tinerețe, idealuri.
Î
n semn de recunoaștere a meritelor sale profesionale și din afara școlii, prin ordinul Ministerului Învățământului nr. 582 din 21.07.1966, i s-a conferit titlul de ”Învățător fruntaș” iar pentru meritele sale de arme, a fost decorat cu medalia ”Crucea serviciului religios” cu spade, clasa a II-a, sergent, T.R. și cu recunoașterea titlului de veteran de război.

Într-o zi de aprilie a anului 1990, când cerul era limpede ca sticla, albastru ca un nesfârșit lan de cicoare înflorită, iar vântul trecea prin oraș și ducea departe mireasma amețitoare a florilor de primăvară, dascălul Mihai Ciocoiu a trecut în neființă. La catafalcul său, în semn de respect, un fost elev a rostit un cuvânt de adio, din care citez : ”Profesorul Mihai Ciocoiu nu mai este printre noi. A fost unul dintre oamenii care nu pot fi uitați. Memoria lui va fi mai vrednic onorată. A muncit an de an până i s-a albit părul. Trecerea sa în eternitate ne-a întristat mult dar în viața de zi cu zi vom fi tot mai puternici amintindu-ne cu emoție de statura sa impunătoare.”
Acum, își doarme somnul de veci în cimitirul din apropierea cetății lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Suceava.

Soția sa, Olimpia, cu care s-a căsătorit în anul 1936, fiică de țăran, s-a născut în satul Tîrnauca din Basarabia. A absolvit Școala Normală de fete din Botoșani, în anul 1934. Înzestrată cu cele mai bune însușiri ale neamului nostru, a fost alături de soțul său, un model de conduită și muncă stăruitoare, cu puternice sentimente de român. Era o persoană distinsă, inteligentă, aspră la vorbă dar și la note, foarte autoritară, fermă, energică în gest și glas. A fost mândră de meseria sa, pe care a iubit-o și a respectat-o. Pentru meritele sale profesionale, i s-a conferit titlul de ”Învățător fruntaș”.
Soția sa i-a dăruit doi copii : Rodica și Ștefan. Rodica a urmat cursurile primare la Vorniceni, având ca învățător pe Dumitru Olaru iar cursurile gimnaziale și liceale le urmează la Dorohoi. După absolvirea Facultății de Chimie Industrială din București, a fost repartizată la C.F.R., unde a lucrat la electrificarea primei linii de cale ferată din țară, București – Brașov. După terminarea acestei lucrări, s-a transferat la Suceava, la Direcția Agricolă, investiții. În prezent este pensionară.

Stefan CiocoiuCel de-al doilea copil, Ștefan, a urmat cursurile primar în satul său natal, Banila, pe Siret, județul Storojineț (Ucraina). Cursurile gimnaziale le urmează la Vorniceni, unde tatăl său era director de școală. Își amintește cu multă plăcere despre poznele pe care le făcea împreună cu prietenii săi, ”furând” cheile tatălui său de la școală, de unde scotea mingi și se juca pe terenul școlii sau făcea experiențe de fizică și chimie prin laboratoare. Prin eforturi deosebite s-a realizat din punct de vedere intelectual, cu toate că a avut și unele eșecuri. În urma unui examen destul de sever, este elev la Școala Medie Tehnică de Construcție și Lucrări Edilitare din Iași, pe care o abandonează după 3 ani, întrucât, printr-o hotărâre a Ministerului Învățământului, școala devine Școală profesională. Se prezintă apoi la unele examene de diferență la Liceul Teoretic de băieți ”Grigore Ghica” din Dorohoi, pe care îl termină cu rezultate bune. În anul 1957 a dat examen de admitere la Școala de Ofițeri de Artilerie din Sibiu, pe care o părăsește deoarece n-a putut suporta milităria. Nu după mult timp a fost incorporat pentru satisfacerea stagiului militar obligatoriu iar după lăsarea la vatră a lucrat în învățământ ca suplinitor, a pus din nou mâna pe carte, învățând cu tenacitate. Urmează cursurile Facultății de Mecanică de la Institutul Politehnic ”Gheorghe Asachi” din Iași, fiind unul dintre studenții preferați ai celebrului profesor Dimitrie Mangeron. Pentru că a fost foarte bun la desen tehnic, profesorul Al. Matei i-a propus să rămână la Iași, să lucreze la catedra lui. Refuză propunerea, după ce se căsătorise, pentru a se încadra ca profesor suplinitor la Școala Elementară de 7 ani din Vlădeni-Vale, comuna Frumușica, din fostul raion Hârlău. În această perioadă, urmând exemplul tatălui său, care i-a fost mereu aproape, încurajându-l să treacă peste momentele grele și să nu se dea bătut în fața greutăților, s-a prezentat la unele examene de diferențe la Facultatea de Matematică din Iași și a reușit să devină profesor calificat.

Tânărul profesor se stabilește în sat, având convingerea că întreaga sa energie de muncă poate fi valorificată la maximum, deoarece ”te simți mai bine acolo unde ai ceva de făcut, ori mi se pare că pretutindeni, în orice sat al patriei este ceva de făcut.” La Vlădeni-Vale, devenit apoi Vlădeni-Deal (schimbarea denumirii s-a făcut odată cu trecerea la județul Botoșani) a lucrat 22 de ani (din care 10 ca director de școală), perioadă în care a avut cele mai importante realizări în domeniul învățământului și care au fost consemnate de-a lungul anilor în presa locală ”Clopotul”, cea națională ”Educația pionierească”, dar și în unele emisiuni de radio și televiziune. În articolul ”Capacitatea proprie de organizare – factor esențial de modernizare a procesului de învățământ” apărut la 4 mai 1984 în ziarul ”Clopotul”, se subliniază contribuția sa la construirea unei școli impunătoare, cu două nivele, 8 săli de clasă și 2 laboratoare, la organizarea în ansamblu a muncii școlare, în calitate de director, dar și la rezolvarea unor probleme gospodărești. Colectivul didactic, maiștrii instructori, în frunte cu directorul Ștefan Ciocoiu ”a devenit o trupă de proiectanți și realizatori pentru rezolvarea problemelor înzestrării școlii la un nivel de modernizare impresionant”. Școala a fost dotată cu table de sticlă confecționate după o rețetă locală iar laboratoarele au fost mobilate cu mese placate în faianță, după o soluție proprie. În aceste condiții, efectivele de elevi erau în creștere, școala fiind preferată și de către elevii din alte circumscripții. Prin efortul său creator, a realizat un lot de truse complexe, de măsurat în teren, fabricate în atelierul școlii, omologate de Ministerul Învățământului și trecute în catalogul de material didactic al ministerului, care au fost expediate spre beneficiarii din Bacău, Sibiu, Tulcea, Giurgiu, Olt, Mureș, Cluj, fiind singura Școală Generală din țară care a produs în serie asemenea truse și unde elevii au avut de învățat odată cu meseria de lăcătuș mecanic și rigorile disciplinei muncitorești.

Talentatul și pasionatul profesor de matematică Ștefan Ciocoiu a organizat activități cu elevii și în domeniul artelor plastice, în atelierul foto, în care copiii au lucrat cu mare îndemânare, răbdare, migală și pasiune iar școala a fost înfrumusețată cu fotografii realizate la cercul foto și înrămate de colegii lor, care lucrau în atelierul de tâmplărie al școlii, încadrați în cercul sugestiv numit ”Micii meșteri mari”, primind ca recompensă numeroase premii de la revista ”Minitehnicus” : medalia de argint și aparate de fotografiat întregului grup participant. Aproape toți elevii din școală au activat în diferite cercuri conduse de inimosul profesor Ștefan Ciocoiu : foto, radiotehnic, rachete, carturi și modelism, dovedind că a fost un intelectual legat sufletește de locul de muncă și considerând că elevii sunt entuziasmați de realizările lor, că lucrurile frumoase se fac numai atunci când există pasiune.

După revoluție s-a retras la Fălticeni unde, pe lângă activitatea didactică a avut și alte preocupări : a lucrat la un atelier de grafică și pictură, a scris o carte de geometrie în spațiu pentru clasa a VIII-a în care toate figurile se văd în 3 dimensiuni, dacă sunt privite prin niște ochelari speciali, carte ce a fost omologată de Ministerul Învățământului și trecută în catalogul de dotare. În prezent, dorința sa este să reediteze această carte sub o formă mult simplificată și cu ochelari mult îmbunătățiți.
Tată și fiu, doi intelectuali, două personalități puternice care au marcat comunitățile prin care au trecut și-au dedicat întreaga viață îndeplinirii unui ideal sfânt : instruirea și educarea tinerei generații. Ei vor rămâne pentru totdeauna în cartea de aur a școlilor prin care au trecut și în sufletul atâtor generații de copii.



Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5