Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

„Exerciţiile de înviere” ale lui Theodor Damian

AndruPrimit pentru publicare: 21 iun.2015
Autor: Vasile ANDRU
Publicat: 21 iun.2015
Revizuit: 28 iun.2015

 

 „Exerciţiile de înviere”  ale lui Theodor Damian

 

Cartea Exerciţii de înviere (Editura Universalia, Bucureşti 2009) este cea mai recentă apariţie editorială a poetului şi  teologului Theodor Damian.

 Exercuţii de înviere – iată un titlu extraordinar, cu o dublă conotație: o confesiune și un manual. Confesiunea autorului: sunt propriile sale exerciţiile, canonul său!; dar este și un „manual de înviere” şi pentru cititor.

Damian,exinv  Este cu totul ingenioasă şi structura acestei cărţi. Începe cu „scrisorile pelerinului”. Pelerinajul este un prilej de a ţine mintea lipită de Dumnezeu. Şi misionariatul: prilej de a mărturisi despre Dumnezeu.

Cartea, la modul propriu, propune nişte exerciţii. Exerciţii de înviere! Nu pe modelul Lazăr. Lazăr este înviatul din morţi, care a rămas ca speranţa mare, că învierea este posibilă, şi este dată nouă de către Mântuitorul.

Aici, în cartea lui Damian, modelul învierii este Zaheu. Este alt înviat. Zaheu este cel care e viu, dar păcătos: viu, cu sufletul ne-viu. El va învia din moartea păcatului.

El a înviat când Iisus trecea prin Erihon. Văzându-L, Zaheu a simţit deodată, răscolitor, o convertire. Convertirea bruscă a lui Zaheu este un model de înviere pentru cei oarecum vii. Vii biologic, dar cu suflete moarte, cum zicea  Gogol. Viu biologic, nu şi duhovniceşte.

Părintele Th. Damian scrie:
– „Nimic nu e la întâmplare – adu-ţi aminte cum a rodit după Zaheu, sicomorul!”
Sicomorul este arborele în care Zaheu s-a căţărat să vadă pe Mântuitorul; şi Mântuitorul i-a zis: – Zaheu, coboară de acolo, căci în noaptea asta voi adăsta la tine!
Iisus a fost surprins de convertirea bruscă a unui om care şi-a ars păcatele, şi-a împărţit averea şi a devenit ucenicul său.
Iată modelul pe care îl propune „exerciţiul” de înviere.
Sigur, exerciţiul de înviere este o asceză. Dar o asceză în lume, nu în pustie.
În poemul Isihia, Theodor Damian zice:
„Tot ce ţine de pustiu e pustiire
numai sihastrul nu se pustieşte
el pustieşte pustia”.
Așadar: pustia nu ne pustieşte, pe cei care căutăm isihia. După cum lumea nu ne lumeşte, nu ne secularizează.

Se spune că Athosul se lumeşte. Am fost pe Athos. S-au făcut acolo drumuri, maşinile circulă, te duc de la o mănăstire la alta. Plus o mulţime de pelerini care intră acolo; dar mai ales mecanizarea Athosului … este un non-sens. Athosul se lumeşte? Eu nu am simţit că se lumeşte, pentru că Athosul rămâne Athos; şi când pui acolo piciorul, intri în altă lume. Chiar dacă au venit, zicem, facilităţile acestea moderne şi te duci de la Careia până la Prodromu cu o maşină. Nu prin asta se lumeşte un loc. Pe cel care are isihia, lumea nu îl lumeşte. Dimpotrivă, el transmite lumii  duhovnicie, sau  presimţirea paradisului.
În aceeaşi carte găsesc despre cele două paradisuri. Zice poetul: „Mai ales dacă vânez două paradisuri deodată …”
E vorba, cred, de paradisul simţurilor: esthetos; şi paradisul harului, paradisul minţii: noetos. Cele două paradisuri sunt la dispoziţia noastră. Noi, din unul comunicăm spre altul şi spre lume.
Elogiul familiei este prezent în acest volum de exerciţii spirituale.. Există o singură unitate – cuplul. Unitate înseamnă monachos. Ştim şi acel stih Kyrie monachoson, adică Doamne unifică-ne. Cuplul, zice poetul, este unitatea. Sigur, se referă şi la „complementare”.
Monahii, care au vocaţia ultimă a ascezei, sunt o categorie din alt plan; dar în cartea aceasta, exerciţiul de înviere este propus şi celui care trăieşte în lume, mireanului.
Vom mai găsi aici idei şi trăiri mari. „Nu poţi evita sfinţenia” – zice un vers al lui Damian în această carte. Nu poţi evita sfinţenia – ce să înţelegem prin asta? Că e valabil pentru tot poporul, că nu ai putea evita sfinţenia de-a lungul existenţei?
Înţelegem, în primul rând, că destinul omului este, totuşi, desăvârşirea. Ăsta-i destinul nostru. Nu cultura. Cultura, desigur este un aspect, să zicem, laic, al unei sortiri duhovniceşti înalte, care este desăvârşirea. Destinul nostru acesta este, nu îl putem evita. Sigur, dacă îl evităm e din cauza păcatului, din cauza conflictului între trup finit şi legea infinită: legea revelată, care este infinită. Dar destinul nostru este desăvârşirea.
Citez din memorie:
„Sfinţenia nu o poţi evita
Dar fericit alegi drumul către izvor
Invers”
Dinspre maturitate sau dinspre adultul biologic, spre copilul acela care este salvat. Copilul sortit Împărăției.
În acest volum, întâlnim cuvântul templu, mai ades decât biserică. Templu este oare doar o referinţă veterotestamentară?
Templum este cuvânt latinesc şi înseamnă: măsura cerului pe pământ. Proiecţia cerului pe pământ. Un templu era o diagramă a cerului.
Infinitul cerului nu îl poţi proiecta – trebuie să îi găseşti o diagramă, o paradigmă, iar templul este acea diagramă. După aceea, s-a numit basileia – împărăţie. Basileos este împăratul. Noi am preluat foarte fidel termenii hieratici. Şi trupul e un templu care conţine sfinţenie.
Bogată în sensuri şi în sugestii de înviere este această carte: învierea noastră a celor vii.
Voi spune şi un cuvânt despre personalitatea poetului. O personalitate copleșitoare, dăruită cu bunătate și harismă. Rezumându-i existenţa, vom spune că Theodor Damian este un pelerin şi un misionar. Pelerinajul, sigur, este individualist, dar te proiectează pe transcendent; îţi ţine mintea lipită de Dumnezeu. Mai mult decât pelerinajul, este misionariatul. Profesor la Metropolitan College of New York. Fondator al „Romanian Institute of Ortodox Theology and Spituality”. Revista „Lumină lină”, fondată și coordonată de Theodor Danian, este un axis, vârful de lance, care face și puntea transoceanică America-România.

T-Damian,V-Andru
Eu simt în preajma părintelui Theodor Damian, că prezenţa sa înviază. Am fost adesea în preajma sa, l-am văzut și-n ipostaze pastorale, predicând sclipitor, și-n situații domestice, și ospitaliere (i-aș spune „primitorul de străini”, precum acel cuvios din calendar), şi la cenaclul „Eminescu” pe care-l îndrumă la  New York, unde am avut prezentări de carte. Ştie să polarizeze oameni în jurul său, știe să însufleţească. Este un har al dânsului şi îl valorifică bine. Nu îşi risipeşte talantul. Cu atât mai mult cu cât trăieşte în Lumea Nouă, cu emigrația română, ca într-o colonizare și înduhovnicire a acelei lumi.
Marian Popa, în Istoria literaturii române de azi pe mâine, articulează diaspora şi exilul literar românesc la toată cultura română: astfel că poţi zice că nu există două culturi româneşti, în ţară şi-n emigraţie. Odată, în cenaclul din New York, am expus o temă: Viitorul american al literaturii române. E un pic provocatoare tema aceea – viitorul american al literaturii române.  Dar am în vedere că trăiesc acolo scriitori de valoare. Doi mari prozatori român de azi, Constantin Virgil Negoiță și Mircea Sandulescu, trăiesc la New York. Iar în poezie, este mare Theodor Damian. Mai sunt Andrei Codrescu, Mirela Roznoveanu, Aurora Cornu. Şi toţi suntem din aceeaşi cultură română. Nu formăm două culturi, ci una. Nu există şi o cultură româno-creolă… Chiar cei cu doua patrii alternative… Ziceam o dată că există un fel de „confrerie” a scriitorilor cu mai multe ţări în soartă.
Poetul-sacerdot Theodor Damian este foarte prezent în România. Vine de 4-5 ori pe an, să lanseze „Lumină Lină / Gracious Light”, să lanseze autori newyorkezi, să ţină cursuri la Universitatea „Spiru Haret” din Bucureşti. Săptămâna viitoare  se va afla în Arizona, peste altă săptămână în Argentina. De altfel, „Scrisorile pelerinului” din acest volum sunt şi lecţii de înviere, dar şi o cartografiere a planetei, făcută de un pelerin care învaţă multă lume cum să învieze.

 

 

 

 

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania