Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

Folclor fără frontiere: I. Zonele Botoşani- Briceni

Primit pentru publicare: 8 mai 2009
Autor: Dumitru LAVRIC
Publicat: 11 mai 2009
Actualizat prin republicare: 07 Nov. 2017
Procesare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE
.

FOLCLOR FĂRĂ FRONTIERE

I. Zonele Botoşani –  Briceni

 .
Cele două zone avute în vedere în contextul acestei cercetări comparative aparţin din punct de vedere istoric şi etnic ariei teritoriale definite poetic de Eminescu „De la Nistru  pân’ la Tisa”, perimetru geografic  care reprezintă leagănul şi spaţiul de locuire a poporului român dar şi spaţiul în care s-au exercitat şi se exercită puternice influenţe datorate vecinătăţilor imediate; în aceste condiţii, în teritoriile respective s-au format şi se menţin din punct de vedere etnografic, lingvistic şi muzical – dialecte, subdialecte, zone, subzone şi microzone  folclorice care ilustrează pertinent fenomenul unităţii în diversitate. În consonanţă cu principiul circulaţiei orale a folclorului şi adaptării acestuia la specificul local, s-au produs evidente diferenţieri care însă nu au afectat elementele de profunzime, extrem de stabile, iar principiile de performare a actului folcloric, specificul instrumentarului muzical şi al formaţiilor tradiţionale, etapele de evoluţie, motivele literar-muzicale sunt elemente unitare în întreg spaţiul cercetat, unele asemănări cu manifestările folclorice ale populaţiilor vecine nefiind explicabile doar prin influenţe ci şi prin paralelisme ce funcţionează la nivel global şi în consonanţă cu structurile  antropologice ale imaginarului şi arhetipurile colective.
Ca şi în întregul arial carpato-danubiano-pontic, şi în cele două zone cercetate, instrumentele muzicale cele mai folosite în performarea muzicii tradiţionale sunt aceleaşi care, de regulă, se reunesc şi în taraful tradiţional; evident,  cele mai vechi sunt cunoscutele aerofone – tilinca, fluierul moldovenesc cu dop/fără dop, fluierul îngemănat, naiul, cavalul, cimpoiul; dintre cordofone mai vechi este cobza de provenienţă orientală şi ţambalul mic; s-au adăugat ulterior vioara, trompeta, contrabasul, acordeonul; formaţiile mici valorifică virtuţile viorii, cobzei, ţambalului, contrabasului iar ponderea actuală este a viorii, fluierului, clarinetului, acordeonului. Într-o anumită perioadă, în spaţiul Republicii Moldova a existat tendinţa de a se folosi armonica iar la anumite  tarafuri din Botoşani  saxofonul; ambele zone au în comun clasa foarte interesantă a pseudoinstrumentelor folosite în special în manifestările colective dar nu numai: şuierătoarea, botul de capră, biciul, buhaiul, frunza, solzul, paiul, toaca, clopotul, clopoţelul, zurgalăul, cornul; de asemenea, în ambele zone s-a extins folosirea tobei mici şi mijlocii, renunţându-se la cea mai mare numită darabană; există tendinţa de a se introduce în formaţiile muzicale chitarele şi instrumentele muzicale moderne cu clape şi de a se evita naiul – şi pentru dificultăţile impuse de utilizarea sa performantă; în ambele zone sunt pe cale de dispariţie constructorii manuali de instrumente populare tradiţionale şi se practică pe o arie foarte restrânsă autoacompaniamentul specific vechilor rapsozi populari; însuşirea tehnicilor de interpretare se face în prezent mai mult prin instituţii specializate şi mai puţin după modelul tradiţional.
Repertoriul literar-muzical-coregrafic se activează ocazional şi neocazional – între cele două prilejuri existând asemănări dar şi deosebiri. Dintre melodiile specifice care ilustrează repertoriul abordat la cumetrie se pot enumera Cântecul copilului, Hora  cumătrului mare, Cumătriţa, Husânul  – dar în prezent există tendinţa evidentă de a se aborda melodii vesele din repertoriul general, melodii de la hora satului,  cântece de petrecere şi de pahar; în ceea ce priveşte repertoriul nupţial, sunt doar câteva momente în care acesta îşi păstrează tipicul şi specificul însuşit foarte bine şi de formaţiile de lăutari:  Bărberitul  mirelui, Busuiocul, Cântecul miresei, Ia-ţi mireasă ziua bună, De trei ori pe după masă, Jocul paharelor, a sarmalelor, a nunului, Cântecul soacrei, Hora nuntaşilor; trebuie făcută precizarea  că unele dintre aceste piese aveau în trecut un caracter improvizatoric prin care melodia şi /sau textul erau adaptate la diferite situaţii concrete, azi acestea fiind tipizate şi impuse practic de lăutarii plătiţi, fără aportul rudelor şi nuntaşilor care în trecut era hotărâtor.
Dintre datele şi obiceiurile calendaristice – mai viabile în cele două zone sunt cele dedicate Anului Nou, dar desfăşurate între Crăciun şi Bobotează. Foarte divers este repertoriul colindelor, relativ unitar în cele două zone, păstrând structuri melice şi moduri de interpretare arhaice, specializat după statutul social, de vârstă şi ocupaţional (de gospodar/gospodină, flăcău/fată mare, copil,  păstor, vânător) , dar păstrând permanent o componentă de urare şi felicitare;  nu lipsesc din cele două zone colindele religioase sau de inspiraţie cultă, istorică sau cărturăreasc– acestea din urmă cu o pondere mai mare în  raionul Briceni. Melodia colindelor a ajuns la o formă artistică desăvârşită dar include şi influenţe mai recente datorită faptului că, treptat, este părăsită de maturi şi trece în repertoriul copiilor. Colindele semnificative pentru cele două zone sunt: Sculaţi, sculaţi boieri mari, Raiule, grădină dulce, Sus la poarta raiului, Pe cărarea şerpuită, La poartă  la Ştefan Vodă, Boieraşii nu-s acasă, Prutul mare c-a venit; în ambele zone se remarcă  si o discretă dar evidentă influenţă ucraineano-ruteană  prin conservarea unor termeni lexicali, anumite tehnici ale refrenului şi anumite forme de acompaniament. Mai subliniez că în zonele cercetate Mioriţa nu s-a impus sub formă de colindă, aşa cum s-a întâmplat în Ardeal.
Dintre jocurile dramatice cu măşti zoomorfe – foarte bine păstrate – se remarcă jocul ursului, caprei, căiuţilor – cu evidente elemente arhaice, poate chiar predacice; jocul caprei şi ursului – executat pe melodie de fluier şi ritm de tobă – este mai unitar, cel al căiuţilor este mai divers şi tinde spre un anumit specific subzonal ilustrat şi prin repertoriul muzical-coregrafic: Intrarea în casă, Jocul căiuţilor, Sârba căiuţilor, Hobalanul, Alunelul, Banul Mărăcine, Încurarea cailor; în raionul Briceni se remarcă o anumită tendinţă de modernizare şi îndepărtare de modelul tradiţional, păstrat mai autentic în judeţul Botoşani.
Repertoriul funebru   tradiţional a fost timp de secole foarte unitar şi cu evidente asemănări cu cel din alte zone ale fostului imperiu roman; în prezent stă sub semnul improvizaţiei şi destul de greu s-a reuşit reconstituirea unor bocete autentice pentru mamă, fecior, frate. Acelaşi fenomen se observă şi în ceea ce priveşte obiceiurile de primăvară -vară pentru ploaie şi recoltă bogată. Consemnări mai vechi amintesc de Paparudă, Caloian, Cântrecul cununii de grâu; astăzi acestea sunt degradate şi se mai păstrează parţial doar în folclorul copiilor, fără funcţiile rituale iniţiale; tradiţia mai aminteşte de existenţa în Moldova a jocului căluşarilor care se practica de Rusalii cu scop apotropaic; în judeţul Botoşani obiceiul a dispărut încă înainte de 1800 iar în Moldova transprutică s-a încercat reconstituirea sa după modelul păstrat în Oltenia, apreciat în special pentru virtuozitatea coregrafică şi dinamismul muzical.
În trecutul satului tradiţional moldovenesc nu se făcea o deosebire tranşantă între performerul actului folcloric şi beneficiarul acestuia şi nici nu se observa o diferenţiere a funcţiilor; prin tot ce făceau, actanţii transmiteau un mesaj, transpus într-o secvenţă ritualică a unui ceremonial în care nu exista noţiunea de spectator pasiv; cu timpul  s-au impus anumite specializări pentru a se evidenţia funcţia estetică predominantă în prezent şi muzica tradiţională a fost transmisă prin profesionişti ai satelor şi târgurilor numiţi lăutari şi prin anumiţi membri ai colectivităţilor dotaţi cu talent şi memorie numiţi rapsozi; recentă este şi împărţirea celor care vehiculează muzica populară în amatori şi profesionişti.
În prezent, în cele două zone muzica populară se vehiculează ca prestaţie artistică plătită de către profesionişti sub formă de concerte sau la petreceri de grup şi familiale; în ultima  situaţie este vorba de lăutarii care vehiculează inclusiv un repertoriu eclectic, nesupus normelor artistice; la nivelul localităţilor rurale în prezent sunt active în domeniul performării muzicii tradiţionale extremele de vârste – tinerii şi bătrânii   rapsozi.
Tinerii – mulţi proveniţi din învăţământul vocaţional – tind să devină profesionişti, dar au nevoie de o atentă îndrumare de specialitate, inclusiv în ceea ce priveşte repertoriul adecvat, neavând competenţe proprii în culegerea, notarea şi selectarea folclorului muzical şi fiind supuşi unor modele deformatoare impuse de mass-media; rapsozii – adevăraţii rapsozi – cântă la petrecerile săteşti, cântă în timp de lucrează, cântă în familie şi chiar în singurătate; cântă de bucurie, cântă de supărare, cântă de dor, cântă despre tot şi toate cele ce se circumscriu vieţii. Dintre numele marilor lăutari şi rapsozi populari botoşăneni merită amintiţi cu recunoştinţă pentru meritele şi calităţile lor – Dumitru, Andron, Constantin, Iorgu, Gică şi Vasile Costandache, Dumitru, Mitică şi Stelică Nemţeanu, Mihai   Goceasca, C. Negel, Ilie Sotir, Ion Roman zis Perişan, Toader Ţintă, Todiriţă Vulpe, Vasile Ursache, Alecu Crudu, Gheorghe Dascălu, Ecaterina Oboroceanu;  din Briceni şi raioanele învecinate se remarcă la fel  Ecaterina Cărbunaru, Nicolae Dumitraş, Rodica Ghidici, Larisa Mereuţă,  Iulia Movilă, Andrei Potlog, Adrian Recean, Viorica Şotropa, Tamara Tocaliuc,  Vera  Troci; o parte din cei amintiţi se regăsesc şi în postura de buni informatori în masiva culegere folclorică a lui Dumitru Blajinu – Antologie de folclor muzical – 1107 melodii şi cântece din Moldova istorică.
In aria Moldovei istorice, eposul tradiţional s-a liricizat şi s-a dizolvat în aşa numitul cântec epic sau jurnal oral, situaţie specifică şi celor două zone cercetate; încercările Elenei
Niculiţă Voronca de a impune unele variante ale Mioriţei s-au dovedit contrafaceri iar un studiu precum Balada în folclorul Moldovei de Nord de Laurenţiu Cârstean nu a putut să constate decât dispariţia baladescului autentic din această arie geografică. Propriile noastre cercetări au dus la concluzia că în judeţul Botoşani mai circulă doar anumite cântece epice în care se recunosc motive literare precum Nevasta vândută, Nevasta fugită, Întoarcerea pe neaşteptate, Ghiţă Cătănuţă, Feciorul otrăvit de mândre, Logodnicii nefericiţi; în ceea ce priveşte raionul Briceni s-au putut constata încercări de a repune în circulaţie printr-un proces de refolclorizare varianta Alecsandri a Mioriţei sau unele balade din ciclul dunărean antiotoman, fără rezultate viabile.
Foarte bine reprezentate în cele două zone sunt doina, cântecul doinit şi cântecul propriu-zis, cu anumite diferenţieri de interpretare în funcţie de vârstă: tinerii cu mai mult avânt, bătrânii mai potolit;  aceste specii ale liricii folclorice sunt bine reprezentate în cele două zone, sunt diverse tematic, constatându-se prevalenţa cântecului păstoresc, de cătănie, de înstrăinare, de dragoste, de dor şi de jale.
Cel mai bogat capitol al folclorului muzical din cele două zone îl constituie însă melodiile de joc constituite într-un repertoriu extrem de vast cu circulaţie generală, zonală şi locală foarte bine conservat; chiar dacă denumirile nu sunt în totalitate semnificative pentru conţinut semnalez din judeţul Botoşani : Bătuta, Ţărăneasca, Sârba, Ruseasca, Sârba din Bajura, Bătuta de la Hudeşti, Moldoveneasca de la Siliştea, Sârba de la Draxini, Bătuta de la Tudora, Moşnegeasca de la Flămânzi, Hora lui Hună, Sârba lui Palade, Sârba lui Bujor, Mornăitul lui Surdu – iar din raionul Briceni  Hora moldovenească, Jocul căluşarilor,  Hangul din Lipcani, Sârba Hop-lele, Moldoveneasca racilor, Sârba bătrânească.
Ca o concluzie provizorie a celor consemnate voi nota  că în cele două zone, în ultima jumătate de secol, muzica popularăp este cultivată preponderent pentru valoarea estetică şi tinde să devină un element ambiental, ceea ce marchează o schimbare radicală faţă de tradiţie; se mai remarcă conservarea parţială a unui repertoriu străvechi contemporan cu geneza poporului român dar şi multe interferenţe şi contaminări datorită influenţei mass-media, ceea ce poate constitui un nou model pentru generaţiile viitoare care vor putea reactiva un repertoriu azi pasiv alături de melodiile de  sorginte cultă sau livrescă.

 



Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5