Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

Fraţii Vitcu, simboluri ale trăiniciei culturale

 

Valorile se atrag, se adună, precum magneţii
Fraţii Vitcu, simboluri ale trăiniciei culturale


Dr. Victor Drăgan, un simbol al virtuţilor senectuţii

 

Cartea ,,Trei frați ca brazii – Dionisie, Mitrel și Mihai VITCU”, apărută recent la Editura Agata, a văzut lumina carte, Fratii Vitcu [800x600]tiparului sub grija medicului Victor Drăgan, care, deşi a trecut de 85 de ani, ne arată, în mod convingător, că se poate şi la această vârstă să fii activ şi eficient.
Prin selecţia unor texte publicate ne prezintă şi evocă personalităţi marcante din nordul Moldovei: ,,Mai tare ca veacul” – prof. Gheorghe Romândaşu, un ilustru pedagog – şi oameni ca stejarii, cu adânci rădăcini în obiceiurile şi tradiţiile noastre, cu o educaţie şi instruire aleasă, cum ar fi fraţii Dionisie, Dumitru și Mihai VITCU.
Şi nu întâmplătoare este asocierea sintagmei din titlu cu cea din interiorul paginii de titlu, ,,din stejar, stejar răsare”, lucru ce ne sugerează fălnicia spirituală şi grandioasa rezistivitate, acea ,,potestas secularis”, dobândită în familie din generaţie în generaţie.

Aşa cum ,,Profesorul Romândaşu a rămas un exemplu, un model, un factor de incitaţie, care va trebui să ne reţină atenţia mereu” (Acad. Alexandru Zub) aşa şi fraţii Vitcu – Dionisie, Dumitru şi Mihai – sunt personalităţi ale timpurilor noastre cu care trebuie să ne mândrim şi să-i omagiem, ,,tocmai pentru a fixa anumite date şi a asigura o continuitate a gestului(Alexandru Zub).

Scrierea de faţă este configurată în trei capitole. În primul, ,,Fraţii Vitcu în istoria Liceului Teoretic ,,Grigore Ghica Vv” Dorohoi”, sunt adunate o selecţie de texte din cartea ,,.Liceul Teoretic „Grigore Ghica Vv.” Dorohoi –File de monografie 1979-2004”, scrisă de prof. Mihai Vieru şi Ştefan Maftei şi apărută, la Dorohoi, în 2004. Al doilea capitol, ,,Fraţii Vitcu la aniversarea a 95 de ani a profesorului Gheorghe Romândaşu”, cuprinde fragmente din cartea ,,Mai tare ca veacul. Gheorghe Romândaşu 1906 – 2006”, autori: profesorii Vasile Adăscăliţei şi Gheorghe Grigoraş, apărută, tot la Dorohoi, în 2006. Ultimul capitol, intitulat ,,Fraţii Vitcu în istorie. La aniversarea a 100 de ani a profesorului Gheorghe Romândaşu”, este şi acesta o selecţie de lucrări din cartea ,,Trecut-au anii – Centenarul Profesorului Gheorghe Romândaşu”, având ca autori pe profesorii Gheorghe Grigoraş şi Vasile Coţofrei, Dorohoi, 2006.

Pe lângă date şi fapte legate de personalităţile amintite, găsim în acest volum şi un bogat material documentar despre munca și rezultatele ei, educaţie, obiceiuri şi tradiţii ale comunităţilor din ţinuturile noastre, despre entităţi din diferite medii social-politice, economice şi culturale.

Este o iniţiativă lăudabilă a doctorului Victor Drăgan, dar şi un merit al autorilor cărţilor citate, care au constituit sursa principală de informaţii referitoare la fraţii Vitcu.

Asiduitatea doctorului Victor Drăgan trebuie răsplătită! Şi dacă avem în vedere şi alte multe fapte ale Domniei sale întreprinse în folosul semenilor săi, lucruri care au fost scoase în evidenţă atunci când a sărbătorit, într-un ,,quattuor actus”: 85 de ani de la naştere, 60 de ani de căsnicie, 40 de ani  trudă profesională, ca medic, şi 22 de ani de când a fost pensionat, atunci pe bună dreptate să-i conferim Titlul ,,Virtutea Senectuţii”. A fost un gest de profundă deferenţă, pe care l-am înfăţişat cu prilejul lansării cărţii: ,,Sănătatea la vârsta a III-a şi a IV-a”, septembrie 2012.
Iar fraţilor Vitcu – simboluri vii ale trăiniciei culturale şi ştiinţifice -, toată plecăciunea mea în faţa stâlpilor neamului românesc!

12 nov. 2012,
Botoşani
Ion Istrate, director al Editurii Agata



3 comentarii la acestă însemnare

  1. Vasile Lefter spune:

    Scrieţi,vă rog,mai mult despre Dionisie Vitcu.Luaţi-i un interviu şi nu veţi regreta.Este un izvor de artă şi umor!Are talent cât o Moldovă!

  2. Vitcu Octavian spune:

    Felicitari pentru carte,Dle dr.Victor Dragan. Va doresc multa sanatate si la multi ani!Cu sttima si respect,Prof.ing.Octavian Vitcu,Ibanesti.27 nov.2o12.

  3. Vitcu Octavian spune:

    Felicitari pentru carte,Dle dr.Victor Dragan. Va doresc multa sanatate si la multi ani!Cu sttima si respect,Prof.ing.Octavian Vitcu,Ibanesti.27 nov.2o12.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5