D.M. GAFTONEANU

…Hic Rhodus, hic saltus!

 …Aici e Rhodos, aici sari! (trad.)

Cu ochii legați
și picioarele-n lanțuri,
cătușe la mâini zornăind cu un clichet bizar,
la Stâlpul-Oprobriului-Public,
acesta mi-i sumbrul tablou,
vorbind, evident, figurat,
mă văd condamnat fără drept de recurs,
aproape de tot, bătaie de inimă, poate,
secundă sau clipă de borna terestră,
de saltul în gol de la capăt de drum,
sunt râul captiv între maluri,
o apă ce curge alene spre Marea Cascadă,
sau scoica rebelă din fund de ocean
adusă de valuri-fantome la țărm,
strivită-ntre două cochilii, de fapt, nicovale –
încerc să rectific înscrisul poetic din mers –
de timpul ce zboară, năprasnic ciocan,
redută-instanță supremă,
dum spiro, spero, repet imatur și romantic,
sunt bard pus la zid, desigur, acesta e Marele Zid
și nu cel vizibil din spațiu și Lună –
o copie palidă-i cel chinezesc,
putem să vorbim de un fals ori, poftim, duplicat, dacă vreți,
sau nu, mai degrabă, de cuplul materie-spirit
în care nimic nu dispare
ci doar se transferă din stânga în dreapta și invers,
problema rămâne aceeași, bătută în cuie
sub termeni mai vechi sau mai noi,
persistă etern filozofic ,,de ce”-ul
de care nu trece răspunsul valid. Nu aici. Nu acum…