Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 4 » 2012

Eşti aici » prima pagină » lnvitaţie la lectură

Oraşul imposibil

Revista Luceafărul
Oraşul imposibil  Autor, Georgică MANOLE Mă trage de mânecă orașul, Un spray cu miros de canale Mi se pulverizează în nări, O varză mi se sinucide în brațe, Eu nu pot prepara decât varză cu idei, Cerșitorul din colț îmi dă o bancnotă, Bustul poetului care coboară Invitându-mă să-i iau locul. Pe soclu mi-e mai greu să urc, În piață imperceptibil simt Mirosul reavăn de iarbă.  

Timpul devastator

Revista Luceafărul
Timpul devastator  Autor, Vasile FETESCU Vârcolacii devorează Luna şi lasă Pământul în întuneric; Rugina corodează metalele neprotejate şi le face inutilizabile, condamnându-le la dezintegrare; Uitarea părăduieşte nediscriminator zestrea cognitivă şi afectivă tezaurizată în cămările memoriei; Şi timpul acţionează distructiv asupra personalităţii umane, în integritatea ei, făcând-o de nerecunoscut. Acestea – şi multe altele – sunt adevăruri care se însumează în filosofia existenţialistă a lui D.D. acum când se află tot mai aproape de capătul drumului. Dar... 

Şi ne iartă nouă… , de Stelian PLATON (New York)

Revista Luceafărul
Cu profundă admiraţie, minunatei reviste “LUCEAFĂRUL”, un An Nou fericit! Stelian PLATON, New York. Şi ne iartă nouă… Tatăl nostru sfânt şi mare, Ducem secolii-n picioare, Sacii cu suspin în spate, Spre iluzii destrămate. Vara tu ne uiţi în ploi, Ne aşezi în zodii noi, Prispa casei se destramă, Iar noi trecem altă vamă. Tatăl nostru bun şi mare, Sfânt în beznele stelare, Cu roua din dimineţi Spală-ne aceste vieţi. Când greoi un clopot bate, Iartă-ne de... 

Ianuarie rotund

Revista Luceafărul
Ianuarie rotund Autor,Gruia Cojocaru Alunec în istorie un ceas, Mi-e sufletul flămând de adevăruri, Imagini vechi, citind, învie-n glas Şi ies neferecate dintre văluri. Învie în ianuarie un dor, Din Eminescu curge în Unire, Un 24 suie pe un nor Şi-şi cere un tribut de nemurire. Istoria ne mistuie pe rând, Fără prea mult prilej de bucurie, Dar Cuza, falnic, vine adunând O Ţară biciuită cu tărie. Îl văd în cronici şi pe Moş Ion, Cu-ai lui răzeşi, toţi adunaţi roată, Prin ei s-a născut Ţara şi un Domn Ce-a refăcut o hartă sfâşiată. Şi Milcovul surâde... 

Dor de poeți, de Stelian Platon

Revista Luceafărul
Dor de poeţi Triviali, se întorc copii de la şcoală, Dezgoliţi indecent la piept şi pe fund, Rotundele vârste tacit se răscoală Şi-n tăceri se naşte cerescul cuvânt. Sunt anii vătuiţi cu imagini de şcoală, Pelicule constante pe albii pereţi, Vârsta forează instanţa morală Şi-n La minor un dor suav de poeţi. Venise și ora să întâmpin cuvântul, Vlăstar de acuma în idee şi crez, Venise și vremea să pătrund amănuntul Şi să îl iubesc pe Demostene Botez. Un pas mai sus recitând dintr-o carte, O zodie cerea să îmi vadă debutu’; Eu, pomul timpuriu cu fructe... 

Drept de autor © 2009 - 2012 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.

Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.