Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

Ion Machidon, un poet inconfundabil precum Alexandru Macedonski!

Primit pentru publicare: 01 Nov. 2017
Autor: Marin IFIRM
CRONICĂ LITERARĂ
Publicat: 02 Nov. 2017
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

 

 

Ion Machidon, un poet inconfundabil precum Alexandru Macedonski!

 

     Citesc poeme din volumul ”Cranii sparte pe oglinzi de gheață” al unui poet pe care-l știu, din diverse publicații, de peste patru decenii. E vorba despre Ion Machidon. Versurile sale nu pot fi trecute cu vederea. Sunt versuri cu o încărcătură umană autentică, uneori poetul dând senzația că se află în război cu toată lumea care contează în viața sa de om și artist bine organizat în toate cele. Cartea respectivă a apărut la Editura ”Amurg sentimental”, o denumire de editură absolut inspirată, un adevărat oximoron! Poetul Ion Machidon, citit prin grila poeziei clasice, este o ființă, care, în aparență, pare la fel de pornit înspre acțiuni literare definitive precum celebrul Alexandru Macedonski, un mare poet român, vitregit de postumitate pentru că a scris o epigramă neinspirată despre Mihai Eminescu. Între timp, dincolo de Macedonski, l-au schimonosit pe Eminescu fel de fel de creaturi ivite de sub mantaua ”colonelului Soare”. Poetul Ion Machidon nu a jignit pe nimeni, supărările sale, un amestec de real și metafizică, sunt, uneori, împotriva propriei sale ființe. La finele cărții în discuție, într-un CV complet, de fapt, o fișă biobibliografică, este epicizată toată viața (literară) a autorului. E vorba despre o activitate impresionantă, intimidantă. Acest domn a muncit pentru cultura română cât toate ministerele culturii lui pește din ultimele decenii, de la Suzana Gâdea până la anonimul Lucică Romașcanu, actual ministru al Culturii (de stat). Ion Machidon e un model de cetățean român neviciat de societatea de consumat nervi pe bandă rulantă. E, vorba personajelor din Poiana lui Iocan, un om independent. Are o editură, o revistă și un cenaclu. Cândva a fost ”elevul” celui mai mare poet român în viață, Ion Gheorghe!. Nu e puțin lucru să-l fi cunoscut pe Ion Gheorghe, această legendă căreia până și Adrian Păunescu era în stare să-i pupe mâna. Ion Gheorghe, colegul de școală literară a lui Nicolae Labiș!. Ion Machidon s-a născut la 1 martie 1951, în Satul Nou, comuna Urechești, județul Bacău. Activitatea sa literară cuprinde cam tot ceea ce trebuie să cuprindă un scriitor serios: poet, prozator, dramaturg, cronicar literar, publicist și editor!. Se trage dintr-o familie simplă: ”Marghioala și Gheorghe, țărani cu patru clase și o droaie de copii”. Nu intru în amănunte, chiar dacă excepționalitatea acestui om ar merita să fie expusă mai pe larg. Să trecem la versurile din ”Cranii sparte pe oglinzi de gheață”. Titlul cărții m-a dus, din instinct, direct la „fotbalistul” Emil Cioran, copilul care se juca, cu nonșalanță, în satul său natal, cu craniile unor consăteni. Ion Machidon nu e atât de ”cinic”, însă, din perspectiva unei analize obiective, poetul nostru nu e deloc mulțumit de viață, inclusiv de cea literară. Caut motivațiile acestor stări firești, de la o pagină la alta. Citez din ultima poezie a cărții, un poem definitoriu, motivat inclusiv artistic: ”Nu vreau recunoștința voastră/chiar de la noapte voi sări pe geam/mi-e scârbă de felul ipocrit al vostru/ce credeți că eu de voi depind/în nemurirea mea//Nu vreau recunoștința voastră,/oameni cu triple fețe,/una de soare răsare/în rugăciunea voastră scandaloasă/de neoameni//și-alta, fățarnică în ură/ n-am să mă aplec vouă – /că nu vreau recunoștința voastră/ comunicare în nesimțirea de care dați dovadă/ îmi arătați cât de ursuzi sunteți// mai bine singur, cu durerea mea de cap/mai bine cu ștreangul pus de gât/ că nu am fost pupincurist – și nu m-am lăsat purtat de nas/ de vorba voastră – ce-ați vrut din mine-a face/ sclavul moșiei voastre de șnapani//duceți-vă cu vorba și fățărnicia vorbei/spre alte porți – cu-a treia față a voastră/de care v-ați legat în lanțul vostru șubred/eu sunt ce sunt spre lumi înnoitoare/lăsați-mă să-not în lumea visurilor mele//Făr’ de lacăte la ușă, chiar de-o să mor/nu mă căutați în adâncul meu de moarte/cât am trăit am fost povară pentru voi/acum,ce contează a mă recunoaște/când eu nu v-am recunoscut nicicând!” (”Nu vreau recunoștință”, pag. 90). Excepțională mărturisire, disperată spovedanie, limpede atitudine față de lume și față de propria sa oglindă. Câți poeți au curajul să-și (in)justifice existența. Pentru mine, Ion Machidon, cu al cărui scris mă solidarizez necondiționat, este vecin de palier literar cu Alexandru Macedonski, un alt mare și neinspirat nedreptățit de soartă. Altfel, Ion Machidon are un statul vizibil, de admirat. Dincolo de revistă, cenaclu și alte cele, el este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Face parte vizibilă din elita profesioniștilor scrisului. Toată prețuirea și respectul nostru.

 

                                                                            

 



Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5