Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

Karl Marx – prietenul românilor: „Însemnări despre români”

Primit pentru publicare: 17 aprilie 2014
Autor: Ion N. OPREA
Publicat: 18 aprilie 2017
Republicat: 14 Nov. 2017
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

Karl Marx – prietenul românilor: „Însemnări despre români”

Moto: „Limba română era un fel de italiană orientală.
                                                         Băştinaşii din Moldovo-Valahia se numesc ei înşişi
                                                         români; vecinii lor îi numesc vlahi sau valahi.
Karl Marx

Profesorul Virgil Giuşcă, director al Casei de cultură „G. Tutoveanu” de la Bârlad aproximativ 20 de ani, astăzi tânăr pensionar, mi-a adus aminte că în biblioteca mea stă pitită o carte: „Karl Marx Însemnări despre români”, expediindu-mi un email cu titlul „Istoria se repetă prin ea însăşi – întâi ca tragedie, a doua oară ca farsă”, care pune în valoare un text de Corneliu Florea, Wiinipeg-Canada, februarie 2002, pe baza cărţii primite de la dr. Ştefan Constantin din Vişeul de Sus.

Doctorul Ştefan Constantin  a făcut rost de Însemnările despre români în 1964 – când eu am procurat-o de la Librăria din Huşi –in timp ce domnia sa era medic în Maramureş şi în fiecare început de lună mergea la Secţia sanitară la Vişeul de Sus pentru analiza muncii şi sarcini de viitor… O carte Editată de Academia Republicii Populare Române. Era timpul de după ce la Moscova Hruşciov demascase cultul personalităţii lui Stalin, iar Gheorghe Ghiorghiu-Dej întorsese spatele ruşilor, cartea fiind un semn, de mulţi încă neînţeles atunci, că istoric începeam să ne desprindem de „fraţii noştri de la răsărit”, de „eliberatorii poporului român”. Era o completare a Declaraţiei C.C. al PMR din aprilie 1964 la ceea ce se întâmpla nu numai în lumea politică…

Tipărirea şi existenţa în librării a volumului – care se afla în Arhiva Marx-Engels a Institutului Internaţional de Istorie Socială din Amsterdam – prilejuia discipolilor lui Karl Marx să ofere românilor, prin dascălul marxismului, o lecţie despre adevărata istorie română care fusese grav ocultată începând cu august 1944 despre ocupatorii şi adevăraţii exploatatori ai  Principatelor Române, care erau ruşii, începând de la ocuparea Crimeii în 1797 şi până la războiul din Crimeea 1856 şi nu  numai…

Mort încă din 1883, Karl Marx, fiul unor evrei, el cu studii de drept, istorie şi filozofie (teza sa de doctorat a fost lucrată după filozofia greacă nu după cea rusească), ostil şi chiar critic la adresa religiilor, atitudine care i-au închis porţile academice germane, dar şi suspendarea ziarului la care lucra, inclusiv obligarea de părăsire a Germaniei.

Expulzat din Franţa în 1845 din cauza ideilor sale, dar şi din Belgia în 1848, după publicarea Manifestului Comunist şi chiar despre viaţa lui în Anglia, acum devenise interesat despre trecutul, soarta şi viitorul românilor.

„Limba română era un fel de italiană orientală. Băştinaşii din Moldo-Valahia se numesc ei înşişi români; vecinii lor îi numesc vlahi sau valahi”.
          „A fi suspectat de a nutri sentimente patriotice era egal cu a fi exclus din funcţiuni publice. Servilitatea faţă de interesele Rusiei era un titlu de promovare”.
          „Principatele Moldova şi Ţara Românească s-au vestejit la umbra protecţiei ruse”.

Cele de mai sus sunt doar câteva dintre cele mai tari afirmaţii scrise de Karl Marx, părintele comunismului mondial, în manuscrisele sale publicate cu mare dificultate în România anului 1964 şi mai apoi ignorate, până şi astăzi, din motive nu numai politice. Cum s-ar fi putut ca tocmai ideologul comunismului, căruia i se alăturase Lenin şi Stalin, formând cercul celor patru – Marx, Engels, Lenin şi Stalin – aflaţi înşiraţi pe toţi pereţii unităţilor publice să aibă păreri critice despre Rusia – căreia noi îi admiteam că „lumina vine de la răsărit” – , indiferent în ce formă ar fi fost ele prezentate? Nu era voie, partinic, nu-i aşa?, să se accepte public ca însuşi Karl Marx să emită asemenea teze.

Şi totuşi…
Însemnările lui Marx reproduc patru manuscrise, din care două se referă la Moldova, Valahia şi Basarabia, poartă cota B 63 şi sunt intitulate „Ruşii în Moldova şi Ţara Românească”, iar manuscrisul B 91 nu are titlu.
Cartea lui Karl Marx – Însemnările mele despre români – are în ea şi ceea ce a scris Elias Regnault în Historie politique et sociale des Principautes Danubiennes apărută în 1855 la Paris dar şi spusele  unei istorii, a aceluiaşi,  despre Napoleon şi Franţa, Anglia şi Irlanda, – cu material istoric începând din 1848 şi despre Principatele Dunărene scrise de istorici români – precum Nicolae Bălcescu, Ion Heliade-Rădulescu, Ion Ghica şi Aurel Papiu Ilarian, volumul de peste 500 de pagini fiind şi la dispoziţia românilor francofili.

După cum reiese din cele de mai sus, Elias Regnault a fost un susţinător al făuririi statului unitar român, un sigur prieten al poporului român – ca şi Karl Marx, după cum se vede din scris.
În Însemnări despre români (Manuscrise inedite, publicate de Acad. prof. A. Oţetea – când era director al Institutului de Istorie din Bucureşti al Academiei – şi prof. Stanislav  Schwann), apărut la Editura Academiei Republicii Populare Române în anul 1964, – după îndelungi tratative, 1959-1964,  cu Academia din Amsterdam – înregistrat cu B 85, începe cu uciderea lui Grigore Ghica de către turci şi-i trimite capul îmbălsămat la Constantinopol, unde e înfipt într-un cui în zidurile Seraiului (1777) pentru că a protestat împotriva cedării Bucovinei în favoarea Austriei.
Se menţionează şi că odată cu ocuparea Crimeii de către Ecaterina a ruşilor în 1787, vecinătatea cu Rusia devine  pentru români alt pericol. Că după Pacea de la Sistov din 1781 însuşi Karl Marx notează: „Abia au plecat austriecii din Ţara Românească şi ruşii sub Suvorov au intrat. Ţara este dată pradă, focului şi jafului de către acesta”

Manuscrisul „Ruşii în Moldova şi Ţara Românească” (B 63) începe cu ceea ce am scris, „Limba română e un fel de italiană orientală. Băştinaşii din Moldo-Valahia se numesc ei înşişi români; vecinii lor îi numesc vlahi sau valahi”. Marx se referă la români începând cu anul 1393, el recunoscând că basarabenii de azi, deci din Republica Moldova, toţi românii de peste Prut, se numesc ceea ce sunt: români!
În acelaşi manuscris, referindu-se la România de la 1812 şi tratatul de la Bucureşti, Marx scrie: „Rusia a obţinut pentru ea însăşi cedarea a aproape 1/2 din Moldova, provincia Basarabia, dar  Convenţia de la Ackerman (în 1826) şi tratatul de la Adrianopol n-a oferit Rusiei nici un drept de suveranitate. Art, 5 al tratatului de la Adrianopol: „Principatele Moldova şi Ţara Românească, plasându-se  pe capitulaţie sub suzeranitatea Înaltei Porţi- şi Rusia garantând prosperitatea lor- îşi vor păstra toate privilegiile şi imunităţile…”
Se reaminteşte că, după zece ani, când Rusia obţine un  hatiserif de la sultan, de amestecare direct în treburile  Principatelor, şi despre prietenia dintre Napoleon şi Alexandru al Rusiei, care, noroc, durează doar circa  2 ani, Alexandru se grăbeşte şi-i cere chiar anexarea principatelor, cerere acceptată. Dacă războiul dintre Franţa şi Rusia ar fi izbucnit mai devreme, poate, Basarabia nu ar fi fost cedată de către turci, scrie Karl Marx: “Turcia nu putea ceda ceea ce nu-i aparţinea, pentru că Poarta otomană n-a fost niciodată suverană asupra ţărilor române. Ca să nu mai vorbim de Rusia care nu avea nici un drept să ia ce nu-i aparţinea, dar o asemenea Rusie nu a existat niciodată şi nu va exista vreodată!”

După victoria asupra lui Napleon, Alexandru a avut  cuvântul hotărâtor în Congresul de la Viena, iar Karl Marx reţine: „ruşii s-au arătat aşa cum sunt – jaful şi ocupaţia Basarabiei au spulberat toate iluziile şi Ţăranul care suferise cel mai mult de pe urma ocupaţiei n-avea pentru muscal (moscovit) decât cuvinte de ură…”
Aceste provincii, menţionează Karl Marx „s-au vestejit la umbra protecţiei ruse…”
Despre Tudor Vladimirescu are numai cuvinte de laudă:  „Vladimirescu era patriot român: pentru el, Rusul şi fanarioţii sunt duşmani. Tudor respinge alianţa cu ruşii”.
Karl Marx scrie în detaliu  despre trădarea şi uciderea eroului care a fost Tudor Vladimirescu la 1821, ucidere pe care o consideră “asasinat mârşav”.

Karl Marx  scrie pe larg (manuscrisul B 91) şi despre ocuparea rusă din timpul războiului ruso-turc din 1828-1829 când 150.000 de ruşi au găsit de cuviinţă să ne invadeze, ca lăcustele: „Au avut loc excese groaznice. Contribuţii de tot felul în produse, furaje, vite, corvezi, hoţii,  omoruri etc. Bărbaţi şi femei au fost înhămaţi la care cu vizitii cazaci care nu-şi cruţau nici bâta, nici vârful lăncii”. Peste 30.000 de români  fură smulşi de la munca câmpului pentru a servi ca animale de muncă. „Un jaf enorm, hoţii de ale ofiţerilor, barbaria soldatului rus etc(…)” a fost marele necaz al românilor. „Ocupaţia asta de jaf şi haos a durat până în 1935, încă 6 ani după terminarea războiului şi a Păcii de la Adrianopol, până ce turcii vor plăti 125 mil.  despăgubiri de război Ţarului Nicolae, timp  în care ruşii, ca învingători,  au dispus cum  au dorit  de Principatele Române. S-a mers aşa de departe încât Orloff, în numele Ţarului, propune sultanului să cumpere cele două Principate, preţul   31.000.000 fr”.

Între 1829 şi 1834 Kiselef a fost guvernatorul principatelor române, el prin forţă şi dictat, prin închisoare sau moarte, a înlăturat pe toţi românii care protestau împotriva lui sau a Regulamentului Organic, introdus în 1831. Şi Marx exemplifică  cum: Văcărescu a protestat împotriva puterilor nelimitate ale lui Kiselef şi a fost dat pe mâna judecătorilor miliari ruşi care l-au surghiunit din Bucureşti şi faptul că alţi patru boieri români care au protestat, toţi au murit  din întâmplare în aceeaşi săptămână (p. 119)…

După 1837, în acelaşi manuscris, B 63, găsim: „a fi suspectat de a nutri sentimente patriotice era egal cu a fi exclus din funcţii publice. Servilitatea faţă de interesele Rusiei era un titlu de promovare…”

Înainte de plecare, Kiselef  „a încredinţat toate posturile parte favoriţilor, parte altor levantini… şi ca ofiţeri ruşi sau creaturi ruseşti!”

Ocuparea rusă şi schimbările seamănă cu ceea ce s-a întâmplat în România în perioada 1944-1958, când Tribunalele poporului au lucrat ca pe timpul lui Kiselef, în acest sens este actualizat textul…: „Vremea trece, vremea vine/ Toate-s vechi şi nouă toate…”  În 1829 “Curtea protectoare” cică vroia să ne scape de „semilună” care „ne ameninţa creştinismul”, iar în 1944, ei, „fraţii noştri pravoslavnici” s-au jertfit pentru  noi  prin „glorioasa armată roşie care ne-a eliberat de exploatatorii noştri şi de creştinismul nostru, altă farsă a istoriei”. Dar, vorba lui Karl Marx: „întâi a trebuit să trăim tragedia istorică pentru ca abia apoi să ne dăm seama de farsa ei!”

Despre alegerea de Domn, conform Regulamentului Organic, dar voinţei ruseşti, manuscrisul lui Marx notează: „Alegerea are loc la 1 ianuarie 1843. Bibescu este ales  ca un veritabil parvenit, el începe prin jaf şi agiotaj. Bibescu devenea din ce în ce mai slugarnic faţă de Rusia – care rus – Trandavirov vine în Ţara Românească sub pretextul  de-a înfiinţa o mare exploatare minieră. Obţine concesiuni enorme… opinia publică şi…”

Adunarea protestează dar… toată istoria devine asemănătoare cu ceea ce a fost în timpul lui Adrian Năstase, pentru că Bibescu, printr-un fel de… ordonanţă de urgenţă a timpului său ordonă prorogarea Adunării. Rusia îi vine în ajutor şi Bibescu, un ţigan înfumurat, devine stăpân absolut (p. 129 din manuscris), ca în 2002.

Marx ne recheamă şi reaminteşte care a fost ideea politică fundamentală a revoluţiei din 1848 în Bucureşti – o mişcare împotriva protectoratului rus (p. 130): „Orice ofiţer sau slujbaş devotat Rusiei putea fi numit boier”. Şi sub sovietici, în perioada de după 1944, a fost la fel, numai că nu le zicea boieri.

Despre Principate în preajma revoluţiei  de la 1848, Marx, în scrierile sale, relatează ceea ce nu spun astăzi , generaţiei actuale, istoricii şi mass-media, în măsura în care cunosc: Însemnările spun că la 1848 Rusia ţinea în Basarabia o armată de 30.000 de oameni, iar la 1 august 1848 când o puternică armată rusă a trecut Prutul, în marşul ei spre Bucureşti, turcii au trimis o armată în frunte cu Suleiman Paşa, iar locuitorii Ţării Româneşti n-au adresat Rusiei nici o cerere de protecţie la intrarea trupelor turceşti. Oare de ce?, se pune întrebarea cu subînţeles.  „Deşteptarea suna şi pentru românii ardeleni, care între timp s-au bucureştenizat, mai precis s-au fanarizat. Românii sunt opriţi să poarte haine şi pantalon de postav, cizme,  pălărie mai scumpă de un florin şi cămaşă de pânză fină. Ei erau numiţi „plebea vagabondă” deşi formează 2/3 din populaţie, în timp ce ungurii, saşii, secuii, grecii, armenii, formează cealaltă treime”.

Principiul fundamental al legii maghiare Nobilitas Hungarica în Dieta din 1847 s-a manifestat  cu cel mai injurios dispreţ faţă de slavi şi de români, pentru a topi toate naţionalităţile în naţionalitatea  maghiară.

Despre Kossuth , Marx spune că nu era ungur, ci slovac, fiul unui plugar sărac, dar care a ajuns mare magnat prin mamă, o bogătaşă. El a trimis la Viena, la Împărat,  o delegaţie de 300 de magnaţi, îmbrăcaţi în tunica naţională, cu o Constituţie prin care cerea încorporarea Transilvaniei la Ungaria. Şi Împăratul le-a dat aprobarea! Şi aşa au început Adunările de la Blaj ale românilor, iar Marx scrie admirativ despre Iancu, Bărnuţiu,  Laurean, Baruţiu. Despre cei pentru care constituţia Dietei ungureşti din 1848 prevedea patru ani de închisoare dacă ar fi îndrăznit să vorbească „împotriva perfectei unităţi a naţiunii maghiare”.

Marx notându-şi toate evenimentele din Transilvania anilor 1848-49, chiar şi pe acela al necinstei ungureşti prin care „întâlnirea de pace este folosită… ca o cursă – Iancu, Buteanu, Dobra sunt surprinşi de către  maiorul Hatvany, astfel că, primul a reuşit să scape, Dobra a fost masacrat pe loc, Buteanu spânzurat a doua zi”.  E vorba despre trădarea  românilor, – notează Marx la p. 158-159 concluzia la manuscrisul său despre revoluţia din Transilvania şi afirmă expres: „fără românii din Transilvania, comandaţi de Iancu, ruşii nu ar fi fost în stare să se măsoare cu Ben Kossuth care a respins cu dispreţ propunerile românilor, dar  au fost bătuţi admirabil de Iancu”. Victoriei împotriva lui Ben, Austria i-a răspuns oferindu-i lui Iancu o decoraţie pe care Iancu a respins-o cu demnitate: „Io  am luptat pentru libertate, nu pentru o cruce, de astea avem destule!”

Profund zguduit,  Împăratul l-a obligat să părăsească Viena.

Marx nu uită să noteze şi altceva: Ruşii, vreo zece mii, nu pierd ocazia şi intervin şi ei în Transilvania în februarie 1849, unde jefuiesc  vârtos şi copios. La fel au intrat în Moldova şi Ţara Românească în 1848. Nu mai puteau să stea în stepele lor de grija românilor…

Volumul editat de Academia Română, cu manuscrisul lui Marx, are 60 de pagini numai despre români, lucrare despre care istoricul A. Oţetea crede că Marx ar fi adunat materialul documentar despre politica de expansiune şi cotropire a multor puteri, în special despre politica externă în Crimeea.

Expansiunea Ţarismului, ca şi cea a comunismului rus începând cu anul 1917, are în ea ceva şi din ceea ce se întâmplă  cu Ucraina şi Crimeea contemporane, şi poate, nu numai cu ele…

Cele 12 „eliberări ruseşti” de la 1711 până în 1944 sunt dezastroase, dar constituie pentru prezent  şi un avertisment pentru lumea întreagă.

Dar cine mai vorbeşte azi despre Karl Marx, prieten, totuşi, după cum am spus, al românilor şi Cartea lui care conservă prietenia? Şi ar trebui ca Bucureştiul să le amintească celor care vorbesc despre limba moldovenească, românii dintre Prut şi Nistru, şi de mai departe, că sunt români, cum a spus Karl Marx! Altfel, rămânem nişte decepţionaţi, precum acad. Florin Constantiniu care întrebat, „ce-şi mai doreşte pentru viitor” a răspuns („Românii aşa cum sunt” de Ion N. Oprea, Editura Pim, Iaşi, 2011, p.19): „- Să scap cât mai curând din această lume a hoţiei, ticăloşiei şi nevolniciei care este România de astăzi”, iar poetul Adrian Păunescu prin a scrie poezia “Adio, mamă patrie, adio!” pe care o reproducem:

Probabil, mâine-aici va fi pustiu
Şi toţi în pribegie vom porni-o.
Drum bun, popor pierdut la un pariu,
Adio, mamă patrie, adio!
 
În loc să fim o ţară numai fraţi,
Simţim, în noua epocă barbară,
C-am fost în viaţa noastră blestemaţi
S-ajungem chiriaşi la noi în ţară.
Din tot ce facem, nu avem nimic,
Ne macină străine interese,
Făina noastră n-are spor nici pic,
Nici pâinea în cuptor nu ne mai iese.
Trăim acelaşi tragic simţământ
Sub politicieni şi sub contabili,
Că noi, ca neam, avem destinul frânt
Şi suntem de prisos şi nerentabili.
Umili, ne cerem scuze de la toţi,
Că nu ne-au chinuit destul în viaţă,
Şi ne conduc nişte fanarioţi.
Ce pe cei mici trădarea îi învaţă.
 
Poet nebun, ce vorbe mai îndrugi,
Când am ajuns în ţara noastră slugi
Şi suntem cerşetori la noi acasă?
Şi vii, şi morţi, amestecaţi, acum,
Dispuşi să emigreze, se arată,
Mormintele se pregătesc de drum,
În România deromânizată.
Sus-puşii nu mai au nimica sfânt,
Ca pe cravate, jurământu-şi schimbă,
Nu mai avem nici fabrici, nici pământ,
Vorbim şi limba noastră-n altă limbă
Şi-acum, se aude clopotul final.
 
Vin vremuri de urgie şi de grindeni
Şi este seara ultimului bal,
Din zori, vom fi români de pretutindeni.
Probabil, mâine – aici va fi pustiu
Şi toţi în pribegie, vom porni-o,
Drum bun popor pierdut la un pariu,
Adio, mamă patrie, adio!                                                      


Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5