Primit pentru publicare: 31 oct.2014.
Autor: Nicolae Iosub

Publicat de Ion Istrate: 01 nov.2014.

 

LACUL LUI EMINESCU

     Nu credeam că mai pot fi botoşăneni care să nu ştie, să nu cunoască, ,,Lacul lui Eminescu” (Lacul cu nuferi) şi să nu-l fi vizitat de mai multe ori. Şi dacă totuşi mai sunt, citind poeziile poetului, îşi pot da seama unde se află acest lac, atât de drag poetului în copilărie.

Aici, singur sau cu fratele său Ilie, mai mare cu doi ani decât el, copilul Mihai şi-a petrecut multe clipe din viaţa sa, fiind inspirat de frumuseţea locului în primele sale încercări poetice. În aceste versuri Eminescu descrie cu precizie lacul din mijlocul pădurii, cu izvorul de sub ,,stânca stearpă” şi cu ,,teiul sfânt” sub care se odihnea şi asculta freamătul pădurii. 

Lacul codrilor albastru

Nuferi galbeni îl încarcă;

Tresărind în cercuri albe

El cutremură o barcă.

………………………

                   Singuratic

În zadar suspin şi sufăr

Lângă lacul cel albastru

Încărcat cu flori de nufăr.

                                              (Lacul)

Una dintre poeziile lui Eminescu – Lacul – este compusă ca să precizeze afecţiunea sa pentru acest loc, unde a petrecut multe momente fericite din viaţa de copil.

Tresărind scânteie lacul

Şi se leagănă sub soare;

Eu, privindu-l din pădure,

Las aleanul să mă fure

Şi ascult de la răcoare

                 Pitpalacul.

 

Din izvoare şi din gârle

Apa sună somnoroasă;

Unde soarele pătrunde

Printre ramuri a ei unde,

Ea în valuri sperioase

                 Se azvârle.

 

Cucul cântă, mierle, presuri-

Cine ştie să le-asculte?

               (Freamăt de codru)

Nu cred că în iazul Loieşti apa sună zgomotoasă, cântă pitpalacul, mierle şi presuri. În pădure, cu siguranţă!( http://www.botosaneanul.ro/ancheta-saptamanii/vant-eapa-uria-lacul-cu-nuferi-cumparat-cj-la-familia-efei/)

 Fiind băiat păduri cutreieram

Şi mă culcam adesea lângă izvor

Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam

S-aud cum apa sună-ncetişor:

Un freamăt lin trecea din ram în ram

Şi un miros venea adormitor.

                                    (Fiind băiet păduri cutreieram)

Poetul descrie cu exactitate locul unde obişnuia să se ducă şi să se culce adesea, lângă izvorul ce îndestulează cu apă lacul cu flori de nuferi. Aici şi-a încercat primele sale versuri, inspirat de frumuseţile locului.

 Adesea la scăldat mergeam

În ochiul de pădure,

La balta mare ajungeam

Şi l-al ei mijloc înotam,

La insula cea verde.

Din lut acolo am zidit,

Din stuful des si verde,

Cetate mândră la privit

Cu turnuri mari de tinichea,

Cu zid înconjurată.

   În aceste versuri poetul localizează cu precizie poziţia lacului: ,,în ochiul de pădure”, unde mergea cu fratele său Ilie la scăldat. Ochiul de pădure este o adâncitură naturală, unde apa se adună din izvorul de sub stâncă, astfel că apa lacului este mereu reînnoită, dând posibilitatea ca să crească nuferi. Într-o apă stătută nuferii mor.

 Hai în codrul cu verdeaţă,

Und-izvoare plâng în vale,

Stânca stă să se prăvale

În prăpastia măreaţă.

 

Acolo-n ochiu de pădure,

Lângă trestia cea lină

Şi sub bolta cea senină

Vom şedea în foi de mure.

(Floare albastră)

Şi în poezia ,,Floare albastră”, poetul îşi exprimă dorinţa de a merge în locul lui preferat, în codrul cu verdeaţă, în ,,ochiul de pădure” lângă ,,trestia cea lină” şi să asculte cum izvoarele ,,plâng în vale”.

Cred că sunt suficiente aceste exemple din poeziile lui Eminescu ca să-şi dea seama, oricine, unde este ,,Lacul lui Eminescu”, loc transmis prin viu grai de locuitorii Ipoteştilor şi de care unii nu vor să ţină cont, din interese materiale sau pentru a deturna adevărurile cu privire la Mihai Eminescu.

Iată, de ce este bine, să citim mereu poezia lui Eminescu, să ne împrospătăm memoria cu creaţia sa genială şi pentru a cunoaşte locurile unde a trăit şi care l-au inspirat în creaţia sa.

În final, nu pot spune decât  ,,Eminescu să ne judece!”