Lia RUSE  

E TOAMNĂ, TOTUȘI

Mai este pictată vremea-n dumbravă
Şi, … clipele nu se grăbesc deloc,
Lumina străvezie şi suavă
Coboară dintr-un ochi slăbit în foc.
Aerul, parcă, e-ncâlcit în lână,
Se instalează nostalgia din zori,
Concertul ,,cri”  sub lună bătrână
Ne prinde,-n trecut, cu-atâţia fiori!
Tălăngile n-au coborât din ceruri…
Se coc iubirile noastre în vis,
Zilele curg în prea multe feluri
Şi echinocţiul a trecut precis.
În dor, de dor. miroase-a tufănică,
Potecile îşi caută iubiţi…
De ce nu am pleca, la o adică,
Ca altă dată,-n dumbravă-, grăbiţi?
………………………………………………
Rămână acest timp frumos în toamnă!
În suflet cresc nerostite cuvinte…
Am să le scriu!… Trecutul mă îndeamnă.
Cum a fost?! eu,… încă, mai ţin minte!….