Vasile POPOVICI

Mai lasă-mi aripile, Doamne!

Poetului filosof Marinică Popescu

Mai lasă-mi aripile, Doamne,
Să pot luminii-i face loc,
Să dau cu barda-n geana nopţii;
Mai lasă-mi şi protocolarul „five o’clock”*

Mai lasă-mi aripile, Doamne,
Înconjur stelelor să dau
Şi din întregul holospaţiu,
Un pumn de colb stelar să iau.

Stigmatizăm păcat primar,
C-aşa a fost atunci incestul;
Din toate facerile lumii,
Noi am rămas pe veci cu restul.

Mai lasă-mi aripile, Doamne,
Să zbor deasupra apelor Cetăţii,
Să-ndrept copacii din pădure,
Să-ncerc să dau o noimă vieţii.

Mai lasă zbor în aripă să zbor,
Iar pentru toate câte nu le-am spus,
În grija mea să le dau sens,
Întârzie un soare la apus.

Că în nimic ne vom întoarce,
Că din nimic venim, o ştim.
De-ajuns un semn cu degetul cel mic
Să faci, ca noi să nu mai fim.
***
Şi a zburat Manole de pe coperiş
Făcându-şi din şindrile aripi zburătoare.
Nu moare niciodată limba mamei
Zidind cuvântu-n temple şi altare.

*(engl.)„ceaiul de la ora cinci”
Tabiet în lumea aristocrată,
de a servi ceaiul la „jour fixe”.