Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

Marin IFRIM: Poem pentru coloneii clipei. Nopți sumbre

 Marin IFRIM

 

 

 

 

Poem pentru coloneii clipei. Nopți sumbre

 

Binele e miezul răului și invers. Lăudat, răul se înmoaie precum norii negri
Ai cerului. Hulit, binele devine din ce în ce mai râvnit. Din beznă nu se vede
Unde cerul (nu) se desparte de pământ. Doar vechile maimuțe își mai amintesc
Viitorul în care ele erau oameni cu jungla în sânge. Câte frunze, atâtea file de
Carte sonoră, cu Biblie anexată precum un bonus. Să tot tremuri lângă focul
Lui Platon, în peștera cu cromozomi universali, lângă boșimani metafizici.
Lumea noastră de dincolo e de piatră, de nisip financiar, în sentimente de
Ceară polimerizată în mici și hulpave găuri negre, politice, de când unul și cu
Una au devenit trei.  Aici nu există acum decât pentru muritorii de rând. Și
Totuși se moare pe rând, în ordinea în care ordinea neștiută și nesupusă cuiva
Își face ordine în propria sa ordine. Ordinea de zi nu e ordinea eternă, cum
Își închipuie eternii babuini din grădina cu o singură frunză între coapsele
Singurei brazde de pământ cosmic, risipit în cimitirul plin cu maternități al
Pământului, care se tot sfârșește între ape împrumutate, odată cu presiunea
Din nouri a lacrimilor cu icoane luminoase, în spatele ochilor albi ca zăpada
Cu o singură culoare în tot.  Nimeni nu știe cum viața e mai puternică decât
El, nici omul care înlocuiește alt om, cel bun pe celălalt și invers, e din ce în ce
Mai greu pentru viață, visând alte planete rude cu ea. Nu omul vrea să plece
De aici,  ci viața tuturora, inclusiv a sa, dar și păsări, insecte, animale etc.
Pământul e închiriat de morți și de mai marii zilei pe termen lung, etern, după
Iluzia unora. În realitate, din lumea asta, nu e secol în care să nu se ”ridice” în abis
Câte un înger cu handicap înlocuind câte un lucifer coborât ca să facă
Politică și secretomanie palpabilă pentru buna funcționare a cimitirelor
Cu morți stând la coadă, în fața unei lumi de piatră întărite cu oasele ierburilor
Din ce în ce mai rădăcinoase, precum stelele înfipte pe umerii unor nopți sumbre.
                                                                                  



2 comentarii la acestă însemnare

  1. V. Calinescu spune:

    Sigur, e valoare, e imaginație cu fler de poet autentic, e atitudine cu gest de revoltă. E bine! Felicitări!
    Dar, ce te faci și ce poți înțelege din cele precum M.Baby

  2. Notiță poeto-critică: Distorsionând epitete, șuvoi mărturisirii, poetul se-ntunecă a ploaie, deși e vemea când arde tot cel ce stăpânește- piață,pământ, buzunare, sticle de apă, vorba vine, țipând ritmuri de sârmă ce-nghimpă, de urzici adică, vrând sânge să lese, boala să iese, duhul să plece întru pustii, el zice stiho-stihii către stafii, dar bolânzește poetizește de umbrele care viața ne-o irosesc. Peștera lumii maimuțele-ascunde, oamenii care se cred a fi zei. Vai de noi, acum,dar bine ar fi să fie- ca-n poezie, vai de ei! Păsările vor să zboare, omul să plece. Unde, n-au unde și nimeni, vai nimeni, nu mai răspunde, comenzi deșuchiate,umbre sunt toate. În rest, poezie. Domnul a dat Marin Ifrim ca să fie! Maimuțele strigă, nu-i mămăligă! Coloneii clipei spun : Mâine, mâine, fi-va tot pământul o pâine! Vremuri inerte. Bravo,m-alină oclipă vers-ți,poete!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5