Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

MIHAI EMINESCU. Comemorare la 40 ani de la moarte. „Cuvântul Nostru-Număr comemorativ”

Primit pentru publicare: 10 oct. 2017
Autor: Nicolae IOSUB
Publicat: 11 oct. 2017
Editor: Ion ISTRATE

 

.

MIHAI EMINESCU

Comemorare la 40 ani de la moarte

Cuvântul Nostru-Număr comemorativ”

 

    La 28 iunie 1929, la împlinirea a 40 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, la Botoşani şi Ipoteşti s-au desfăşurat o serie de manifestări pentru comemorarea poetului şi pentru punerea pietrei de temelie la biserica nouă de la Ipoteşti. Iniţiativa au luat-o oficialităţile locale, Comitetul de la Ipoteşti condus de prefectul Petre Irimescu şi doi profesori din Botoşani, Mihail I. Ciutea şi Mihail I. Ţupa. Se preconiza ca din vânzarea biletelor de participare, la spectacolul organizat la Teatrul ,,M. Eminescu”, să se adune şi fonduri băneşti pentru construcţia bisericii şi a casei copilăriei poetului.

    Organizatorii au conceput un program al manifestărilor şi au tipărit şi un afiş care cuprindea:
                                                 ,,PROGRAMUL
    comemorării a 40 de ani de la moartea marelui poet Mihai Eminescu, în ziua de 28 iunie 1929.
1.La ora 8 dimineaţa, adunarea publicului în faţa bustului de la Şcoala Marchian. Se vor ţine cuvântări.
2.La ora 10 dimineaţa parastas la biserica din Ipoteşti, unde e şi mormântul părinţilor poetului.
3.Vor vorbi: Părintele protoereu Al. Simionescu şi d-l Prefect Irimescu.
4.Se va pune piatra fundamentală a noii biserici Mausoleu care se va ridica la Ipoteşti şi-n care se vor aşeza osemintele părinţilor poetului, ale fraţilor şi surorilor lui.
5.Se va pune piatra fundamentală pentru reconstruirea fostei case părinteşti în care Mihai Eminescu a crescut şi şi-a petrecut primii ani ai copilăriei.

      III. După amiază la orele 18, se va da la Teatrul Eminescu un MARE FESTIVAL.
1.D-l Const. I. Mighiu, decanul baroului, va vorbi despre: Fondul optimist al poeziei lui Mihai Eminescu.
2.Elevii şi elevele Şcolilor secundare din Botoşani, membrii Ateneului popular Sf. Nicolae şi ostaşii Reg. 37 infanterie vor recita şi vor cânta bucăţi din Opera Marelui poet.

    Suma încasată de la Festival va servi la reconstruirea casei Eminescu din Ipoteşti”.

      Acest program nu s-a desfăşurat conform planului, din cauza slabei organizări şi participării reduse a publicului. Cei mai mulţi participanţi au fost militarii din Botoşani, comandanţii lor făcând parte din Comitetul Ipoteşti condus de prefectul Petre Irimescu.

    Acţiunea principală fiind punerea pietrei de temelie la noua biserică, protoereul Al. Simionescu  a dat ordin Parohiilor din Stânceşti, Cucorăni, Cerviceşti, Dolina şi Călineşti pentru a lua parte  ,,la slujba parastasului, pentru pomenirea poetului Mihai Eminescu şi a punerii pietrei fundamentale, a bisericii, ce se va construi în satul Ipoteşti, vestind şi poporul” (Ordinul nr. 532 din 26 iunie 1929). Dacă preoţii au fost prezenţi la manifestare, poporul era la munca câmpului şi foarte puţini au participat la eveniment.

   Manifestările au început la statuia lui Mihai Eminescu din faţa Şcolii Marchian şi au continuat la Ipoteşti la bisericuţa familiei Eminovici, casa copilăriei poetului fiind dărâmată şi încă nu începuse reconstrucţia noii case.

   Scriitorul botoşănean Constantin Cehan- Racoviţă a participat la comemorarea a 40 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, la Botoşani şi Ipoteşti, manifestări organizate de oficialităţile locale şi de Protoeria judeţului, ocazie cu care s-a oficiat un parastas şi s-a pus piatra de temelie pentru biserica nouă. Manifestarea a avut loc în 15/28 iunie 1929, ora 10, cu o participare redusă (Ziarul ,,Suceava” Nr.132).

    Într-un articol publicat în ziarul ,,Suceava”, la zece ani de la eveniment, Cehan- Racoviţă descrie manifestarea desfăşurată la Botoşani şi Ipoteşti, însemnări din care se poate observa amploarea şi importanţa dată de autorităţi şi participanţi evenimentului.

   Scriitorul s-a îndreptat spre Şcoala Marchian, unde se ştia că se desfăşoară manifestările, consemnând: ,,Chipul de bronz din faţa şcoalei Marchian aştepta întâlnirea botoşănenilor după cum era fixată în programul comemorării, ca de aici, cu toţii să plecăm la Ipoteşti. Nimeni. Nu ştiam ce să cred. Să gândesc de rău la botoşăneni? Şi totuşi în oraşul florilor nici una persoană la statuie. Nici una! Şi mă durea impietatea aceasta. Pe fruntea nemuritoare şi rece a bronzului am înţeles adevărul fără noroc la viaţă şi uitat după moarte…În sfârşit, s-au adunat câţiva admiratori. Tăceau buzele noastre şi privirile căutau să se ferească. Am plecat la parastas, la Ipoteşti- departe de vreo 6 kilometri de oraş. Poate acolo…În zadar…Nici un pelerinaj. Şoseaua pustie, doar câteva automobile se îndreptau înspre locul scump. Îmi tremura şi inima, şi sufletul, şi gândul”.

    Participarea redusă la statuia poetului, lipsa oamenilor de cultură şi a publicului, arată cât de mică importanţă s-a dat acestui eveniment cultural, într-o perioadă de criză economică şi într-o zi de lucru, când, la ţară munca era în toi.

    Nici locurile copilăriei poetului nu erau pregătite pentru eveniment, casa era numai moloz, buruieni peste tot şi totul lăsat în părăsire.

    În continuare scriitorul descrie starea locurilor natale ale poetului şi a împrejurimilor unde Eminescu şi-a petrecut copilăria:,,Satul cel mai uitat şi lăsat în părăsire. Aici a copilărit Eminescu. Numai pădurea rămăsese aceeaşi şi soarele şi frumuseţea naturii. Încolo, o biserică mică, ctitoria mamei lui Eminescu, cu păreţii crăpaţi, gata să se năruie şi ea. O clopotniţă aparte de lemn, strâmbă şi şubredă. Pe aici, prin iarba din jurul bisericii s-a jucat copilul genial. Pe aici a prins fluturi şi l-a chemat pădurea. Dar unde e casa părintească a poetului? Câte secole au trecut de nu se mai vede nici urmă din ce-a fost. Nici un părete, nici un stâlp de cerdac, nimic. Să fie numai patruzeci de ani de la moartea lui Eminescu! Şi la câţiva paşi de biserică, moloz. Pe locul acesta cu câţiva ani în urmă încă dăinuia casa în care a trăit căminarul Eminovici şi coana Raluca, şi fraţii şi sora lui Eminescu. Barbaria grecoteiului Papadopol a dărâmat-o şi impietatea unei naţiuni care a putut îngădui aşa ceva. Tăiaţi şi teii din jurul casei; mai rămăseseră doar câţiva pomi (oare şi salcâmii de la intrare, care mai sunt şi astăzi?)…

    Şi un sobor de preoţi au oficiat parastasul. Arama clopotului trist plângea în lumina de vară. Dar unde erau botoşănenii, atâţia intelectuali pe care-i are acest oraş? Unde era tradiţia culturală? Veniseră doar câţiva. Armata n-a lipsit.

    Puţini ţărani şi ţărance holbau ochii nedumeriţi: ce-o fi şi asta? Şi s-a pus piatra fundamentală a bisericii nouă ce se va ridica lângă cea veche. Când va fi şi minunea asta? Apoi un muzeu Eminescu. Vorbe late ţinute la discursuri. În viaţa mea nu am văzut o sărbătoare mai fadă”.

     În final autorul se întreabă:,,În satul Ipoteşti nu există şcoală! Dar câte pelerinaje fuseseră până acum aici? Venit-au vreodată Societatea Scriitorilor Români sau alte societăţi culturale?”.

    Şi încheie articolul cu următoarea informaţie:,,Singură numai presa din Botoşani îşi făcuse datoria. Doi oameni dezinteresaţi, d-nii Ciuta şi Ţupa (Mihail Ciutea şi Mihail Ţupa), trecuseră la fapte şi au tipărit o broşură frumoasă, Cuvântul nostru, închinat memoriei lui Eminescu. E tot ce-a fost mai de seamă. Şi în aceeaşi zi, în amurg, intelectualii Botoşanilor, cu automobilele, se repeziră la Bucecea şi la marginea târgului, la mese rustice, cucoane şi domni râdeau cu vin dinainte”.

    Aceste informaţii date de Cehan Racoviţă sunt întărite de un reporter de la ziarul ,,Ştirea” din Botoşani,  care consemnează şi el:,,La ora fixată, lângă bustul de la Şcoala Marchian, nu era nici o persoană! Vânt şi pulbere izbeau de astă dată bustul lui Eminescu. Ceva mai târziu au început să sosească participanţii: Tiberiu Crudu şi un sergent de stradă. Apoi, tocmai aproape de nouă, se puteau număra 50- 60 de persoane, întrebate mereu de trecători: Ce e? Ce s-a întâmplat?” (Ştirea, anul I, nr.27, din 28 iunie 1929- Pelerinajiul la Ipoteştii lui Eminescu).

    Ne întrebăm şi noi: Oare în Botoşani nu erau elevi care să fie aduşi de profesori la comemorarea lui Eminescu? Observăm că nici dascălii nu-şi îndeplineau datoria, de a sădi în rândul elevilor, dragostea şi preţuirea pentru cel mai mare poet pe care l-a dat oraşul lor.

    La Ipoteşti a participat Protoiereul Iconom Al. Simionescu cu mai mulţi preoţi din parohiile vecine şi armata cu muzica militară.

    Acelaşi reporter de la ,,Ştirea”scrie în continuarea articolului său:,,Au pornit apoi cu toţii la Ipoteşti, unde s-a oficiat un parastas, de un sobor impozant de preoţi. S-a pus piatra fundamentală a bisericii. Apoi au vorbit: părintele protoiereu Simionescu, d-l P. Irimescu şi d-l Cehan- Racoviţă, din partea sindicatului presei române, din Ardeal şi Banat. Acesta a vorbit aşa că un ţăran de lângă mine exclamă la sfârşit: Măi, da bine i-o mai ars aista!. Iar o femeie i-a răspuns: Apoi aista nu-i di pi la noi. Singura participare efectivă- continuă reporterul- se poate spune că a fost armata. În frunte cu comandanţii respectivi, companii din fiecare regiment local, ofiţeri şi trupă, cu muzică militară, au dat un spectacol de sărbătoare comemorării de azi” (I.D. Marin- La Ipoteşti, pentru Eminescu– Editura AGATA, 2005).

    La patru decenii de la moartea poetului, doi dascăli botoşăneni Mihail Ciutea şi Mihail Ţupa, îi dedică lui Mihai Eminescu un număr special din revista „Cuvântul Nostru-Număr comemorativ”, în care publică materiale dedicate poetului: N. Iorga, Dumitru Anghel şi Şt. O. Iosif cu o poezie dedicată poetului, Leca Morariu, Cezar Petrescu, Artur Gorovei, Barbu Lăzăreanu, dr. Elie Dăianu („Eminescu la Blaj”), Tiberiu Crudu, Vladimir Şardin şi alţii.

    Acest număr comemorativ al revistei ,,Cuvântul nostru” este o realizare deosebită a celor doi dascăli botoşăneni, cu o serie de materiale inedite: Din copilăria lui Eminescu, o pictură a Ralucăi  Eminovici, o partitură la poezia ,,O Maică Preacurată” de M. Posluşnicu, o poezie dedicată poetului de Şt. O. Iosif, amintirile unor personalităţi care l-au cunoscut pe Eminescu (Artur Gorovei, Vladimir Şardin, Ilie Dăianu), câteva poezii de M. Eminescu, primele trei fotografii ale poetului, etc. Este redată o lucrare grafică din revista ,,Familia”, a pictorului vienez Th. Mayerhofer, ce-l reprezintă pe Eminescu din a doua fotografie. Partitura ,,O, Maică Preacurată” este o melodie pentru cor mixt, compusă de M. Posluşnicu pentru acest eveniment. Este singura melodie pe versuri de Eminescu a acestui muzician botoşănean.

    În revistă este publicată şi o fotografie ,,Mihai Eminescu şi Gh. Eminovici”, dar, care în realitate este a lui Matei, împreună cu tatăl său, fotografie realizată de Jean Bielig. Părul lui Matei din fotografie este pieptănat într-o parte pe când Mihai purta părul lung şi  dat pe spate şi putea fi identificat uşor.

     Numărul comemorativ al revistei ,,Cuvântul nostru” a fost tipărită de Editura Atelierele Saidman Botoşani, într-o realizare grafică de excepţie, format mare, pe hârtie groasă, 49 pagini.

    Articolul lui Cehan Racoviţă, participant la comemorarea a 40 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, vine să ne arate,  indiferenţa şi nepăsarea autorităţilor şi a unor intelectuali botoşăneni, faţă de cel mai mare poet al românilor, care se născuse pe aceste meleaguri şi care le-au  făcut o atât de mare cinste.

    Căci, aşa după cum ne spune Nicolae Iorga, în prima pagină a revistei Cuvântul nostru, pe Eminescu ,,Îl pomenesc mulţi, îl studiază câţiva şi nu-l urmează mai nimeni” (N. Iorga- Spre Eminescu).

     În final prezentăm strofa de final din poezia închinată lui Eminescu de D. Anghel şi Şt. O. Iosif, în care este omagiat poetul, la 40 de ani de la trecerea lui în nemurire:

LUI EMINESCU

Ca pelerini cucernici, trudiţi de lungul drum,
Ne ridicăm privirea spre tine şi acum
Abia, ne dăm noi seamă ce sfânt şi mare eşti,
Ce sus, tot mai puternic, mai mândru străluceşti
Umplând tot orizontul cu raza ta cea clară,
Întocmai cum pe lume luceafărul de seară
Pe cerul gol de stele răsare timpuriu…
Ca’n zori tot el să stee aprins cel mai târziu.
(D. Anghel şi Şt. O. Iosif)

BIBLIOGRAFIE:
1.I. D. Marin- La Ipoteşti, pentru Eminescu– Editura AGATA, 2005;
2.Constantin Cehan- Racoviţă- Trista comemorare a lui Mihai Eminescu- ,,Suceava”, nr.132, 16 iunie 1939;

3.Cuvântul nostru- Număr comemorativ, cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la moartea lui Mihail Eminescu, Botoşani- 28/15 iunie 1929;
4.V. Coşereanu- Ipoteşti- Casa memorială Mihai Eminescu– Ed. Sport Turism Bucureşti, 1989



Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5