Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

MIHAI EMINESCU: Passe le temps, vienne le temps ! Version française de Paula ROMANESCU. Se publică în serie începând cu 1 aug. 2017 (3)

Paula ROMANESCU
BUNĂ ZIUA SUB LUCEAFĂR!

MIHAI  EMINESCU: Passe le temps, vienne le temps !   Version française de Paula ROMANESCU

Se publică în serie începând cu 1 aug. 2017
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

 

 

 

 

 

[]

Ai noştri tineri

Ai noştri tineri la Paris învaţă
La gât cravatei cum se leagă nodul,
Ș-apoi ni vin de fericesc norodul
Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă.

La ei îşi cască ochii săi nerodul,
Că-i vede-n birje răsucind mustaţă,
Ducând în dinţi ţigara lungăreaţă…
Ei toată ziua bat de-a lungul Podul.

Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strâmbă:
Stâlpi de bordel, de crâşme, cafenele
Şi viaţa lor nu şi-o muncesc – şi-o plimbă.

Ș-aceste mărfuri fade, uşurele,
Ce au uitat pân’ şi a noastră limbă,
Pretind a fi pe cerul ţării: stele.

1879

 

Nos jeunes gens…

Nos jeunes gens à Paris étudient
Le comment faire à la cravate le nœud,
Puis ils nous viennent rendre le peuple heureux
Avec leur tête frisée de sage brebis.

La gent des rues les regarde ahurie
Quand ils passent en voiture, la moustache en queue
D’hirondelle, au coin des lèvres, un cigare en feu,
Car c’est tout ce qu’ils savent faire de leurs jours, de leurs nuits.

Piliers de bordels, de tavernes, ils nasillent,
Roulent les mots en saltimbanques, leur vie
Ils se la coulent douce sans jamais travailler.

Et ces machins légers, ces pâles zombies,
Qui, la langue des ancêtres l’ont déjà oubliée,
Se prennent pour des étoiles dans le ciel du pays.

                                                                   1876

Afară-i toamnă 


Afară-i toamnă, frunza ‘mprăştiată,
Iar vântul svârlă ‘n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într’un ceas gândeşti la viaţa toată.

Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
N’ai vrea ca nimeni ‘n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i sloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.

Şi eu astfel mă uit din jet de gânduri,
Visez la basmul vechiu al zânei Dochii,
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;

De odat’aud foşnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri…
Iar mâni subţiri şi reci mi-acoper ochii.

 

Dehors, l’automne

Dehors, l’automne, déluge des feuilles jaunies
Et le vent frappe des froides gouttes aux fenêtres ;
Toi, tu relis d’anciennes enveloppes des lettres
Et, moins d’une heure, tu revois toute ta vie.

Perdre le temps ainsi, c’est doux peut-être ;
Ta porte tu la voudrais fermée aussi
Mais c’est encore mieux si tombe la pluie,
De rester près du feu, le sommeil – maître.

Car moi aussi, plongé dans mes pensées,
Je reste dans mon fauteuil tout en rêvant
De Dochia – l’ancien conte de fées

Quand le brouillard me couvre en grandissant…
Mais soudain un frou-frou familier,
Un pas furtif, sur mes yeux des doigts froids…

                                                                 1879

 Când însuşi glasul

Când însuşi glasul gândurilor tace,
Mă-ngână cântul unei dulci evlavii,
Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?

Puterea nopţii blând însenina-vei
Cu ochii mari şi purtători de pace?
Resai din umbra vremilor încoace
Ca să te văd venind … ca-n vis, aşa vii!

Cobori încet… aproape, mai aproape,
Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă,
A ta iubire c’um suspin arat-o,

Cu geana ta m-antinge pe pleope
Să simt fiorii stringerii în braţe,
Pe veci perduto, vecinic adorato!

 

Quand la voix même

Quand la voix même de mes pensées se tait,
Me berce le chant d’une infinie douceur
Et je t’appelle ; me viendras-tu, mon cœur ?
De la froide nuit vas-tu t’en délivrer ?

Vas-tu en dissiper sa noirceur
De tes grands yeux engendrant de la paix ?
Relève-toi de l’ombre du passé
Et reviens-moi en rêve – nouvelle aurore.

Viens plus près de moi, ma toute chère,
Penche-toi sur mon visage en souriant,
Par un soupir l’amour montre-le-moi,

Caresse de tes cils mes paupières,
Fais-moi sentir le frisson de tes bras
Femme à jamais perdue et, douce infiniment !

                                                          1879

[…]



Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5