Publicat de Leonard D. DOMNIȘORU, 7 ian.2014

MIHAI EMINESCU POET NAŢIONAL ŞI UNIVERSAL

EMINESCU (Mihai), 1850-1889, poet român naţional şi universal. Ultimul mare poet romantic european. „Omul deplin al culturii româneşti” (C Noica). S-a născut la Ipoteşti, jud. Botoşani, fiu de proprietar agrar, al şaptelea din 11 copii. Studii gimnaziale la Cernăuţi, universitare la Viena, unde i-a cunoscut pe Ioan Slavici şi Veronica Micle, şi la Berlin, Universitatea „Humboldt”. în 1817, M. Eminescu, împreună cu Ioan Slavici şi A.D. Xenopol, participă la sărbătorirea a 400 de ani de la sfinţirea Mânăstiriii Putna. Influenţat de fîlosofîa germană, raţionalismul lui Kant şi pesimistul lui Schopenhauer.

Perioada ieşeană (1874-1877) : membru al Societăţii „Junimea” (1863) şi colaborator la revista „Convorbiri literare” (1867); prietenia durabilă dintre M.Eminescu şi Ion Creangă, pe care 1-a cunoscut la şedinţele „Junimii”, poetul locuind o perioadă la bojdeuca acestuia; iubirea lui M.Eminescu pentru Veronica Micle; funcţiile de revizor şcolar şi director al Bibliotecii Centrale Universitare care îi poartă numele.

Perioada bucureşteană ( 1877-1889): redactor la ziarul „Timpul”, împreună cu I.Slavici şi I. L.Caragiale; declanşarea bolii în 1883; perioadă îndelungată de privaţiuni materiale, ameliorate de T. Maiorescu, care în 1884 publică prima ediţie de „Poezii „ale lui M. Eminescu. Moare în 1889, la 39 de ani, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu din Bucureşti. Membru de onoare post-mortem al Academiei Române.

„M. Eminescu, dispunând de o imaginaţie bogată şi tehnică de versificaţie desăvârşită, plecând de la particular, redă generalul şi universalul, şi transmite o stare emoţională, care este completată de sentimentele proprii ale cetitorului” (G. Ibrăileanu). „Vor trece secole până se va mai naşte un al doilea Eminescu” (I.L. Caragiale).

Valoarea multiplă, poetică, filosofică şi politică a creaţiei lui M. Eminescu a determinat reacţia contestatarilor din trecut şi în prezent. „Nu sunt de bună credinţă cei care contestă valoarea de poet naţional al lui M. Eminescu, precum simboluri naţionale sunt: Shakespeare pentru englezi, Hugo şi Baudelaire pentru francezi, Goethe şi Schiller pentru germani, Tolstoi şi Puşkin pentru ruşi” (C.Ciopraga). In opera poetică M. Eminescu a abordat temele majore ale existenţei.

Ziua Culturii Naţionale – 15 Ian., ziua de naştere a lui M. Eminescu.

Opere. Poezii: natura (Lacul, Sara pe deal, Ce te legeni…), iubirea (Dorinţa, Floare albastră , Pe lângă plopii fară soţ), timpul (Trecut-au anii), cosmosul (La steaua, Scrisoarea I), fîlosofia ( Glossă, Odă în metru antic), istoria (Scrisoarea III, Doina) şi Luceafărul ( sinteză a operei poetice şi filosofice eminesciene şi definirea genului). Proză: Sărmanul Dionis, nuvelă (călătorie imaginară în timp şi spaţiu), Geniu pustiu, roman (criză ideatică şi morală) ş.a. Publicistică.

LUCEAFĂRUL. In 1872, în timp ce era student la Viena, M. Eminescu versifică un basm popular cules din ţările române de un călător german. După 10 ani revine asupra poemului scriind cinci variante, ultima de 98 de strofe. Este citit în 1882 la Societatea „Junimea,, şi publicat în 1883 în revista „Familia” din Oradea, editată de Iosif Vulcan.

Subiectul. Acţiunea poemului „Luceafărul,, este simplă, dar mesajul pe care-1 transmite este complex.

O frumoasă fată de împărat, privind de la fereastra castelului, se îndrăgosteşte de Luceafăr sau Hyperion (astrul ceresc nocturn), sentimentul devenind reciproc:

Din umbra falnicelor bolţi

Ea pasul şi-l îndreaptă

Lângă fereastră, unde-n colţ

Luceafărul aşteaptă.

Îl vede azi, îl vede mâni,

Astfel dorinţa – i gata,

El iar, privind de săptămâni

Îi cade dragă fata.

Intre îndrăgostiţi are loc următorul dialog, cu semificaţie dublă:

Cobori în jos, luceafăr blând,

Alunecând pe-o rază,

Pătrunde-n casă şi în gând

Şi viaţa-mi luminează.

 

Dar cum ai vrea să mă cobor?

Au nu-nţelegi tu oare,

Cum că eu sunt nemuritor

Şi tu eşti muritoare?

Pentru a cunoaşte iubirea pământeană, Luceafărul cere Demiurgului (Divinităţii) să-i ridice nemurirea, dar acesta refuză. Din înaltul cerului Luceafărul zăreşte pe Cătălina împreună cu pajul Cătălin:

In locul lui menit din cer

Hyperion se-ntoarsă

Şi ca şi-n ziua cea de ieri, Lumina şi-o revarsă.

 

Dar nu mai cade ca-n trecut

In mări din tot înaltul:

Ce-ţi pasă ţie chip de lut

Dac-oi fi eu sau altul?

Finalul, ultima strofa, este o sinteză a acţiunii şi mesajului întregului poem:

Trăind în cercul vostru strâmt

Norocul vă petrece,

Ci eu în lumea mea mă simt

Nemuritor şi rece.

 Comentariul. Poemul „Luceafarul”este o sinteză a operei poetice şi filosofice eminesciene, defineşte geniul şi cele două sfere existenţiale: uman şi astral. Geniul este nemuritor, solitar, neînţeles şi nefericit, iar oamenii comuni sunt: muritori, sociabili şi fericiţi efemer. Antiteză între lumea veşnică (cosmică) şi lumea trecătoare ( terestră, biologică), omul fiind o „fiinţă bio-psiho-socială” (definiţia OMS).

„Luceafărul este un poem fundamental al literaturii române. Este de o construcţie muzicală perfectă” ( Ge. Călinescu). „Luceafărul este una din marile pagini ale literaturii universale” (Zoe Dumitrescu – Buşulenga). „ Identitatea spirituală a lui M.Eminescu este Lucefarul” ( Ge. Popa). „Orice s-ar întâmpla în destinul românilor nu va putea şterge Luceafărul lui Eminescu din mintea şi sufletul românilor” (Mircea Eliade). „Lucefarul este cel mai lung poem de dragoste din lume. Este atât un poem romantic, cât şi unul modern al mileniului trei” (World Records Academy, 2008).

Luceafărul – astrul nocturn, indentificat cu Hyperion, unul din cei nouă sateliţi naturali ai planetei Saturn; denumirea populară „steaua de seară”.

Romantism-curent literar-artistic caracterizat prin sensibilitate şi imaginaţie, apărut în sec. XVIII-XIX, ca reacţie la clasicism ( Şăineanu L., Dicţionar Universal al Limbii Române, 1998).

SĂRMANUL DIONIS. Nuvela a fost publicată în 1872, în revista „Convorbiri literare” a Societăţii „Junimea”.

Subiectul. Dionis, un tânăr bucureştean din sec. XIX, citind cartea magică a lui Zoroastru, visează o călătorie în timp şi spaţiu, lăsându-şi umbra acasă.

Dionis are revelaţia transformării (reîncarnării) sale în călugărul Dan, care face călătoria în lună, satelitul natural al planetei Pământ, fiind însoţit de Măria , fiica spătarului Mesteacăn, din vremea voevodului Alexandru cel Bun.

In spaţiul selenar călugărul Dan întâlneşte pe Ruben, care este Lucifer alungat din Rai. Acesta îi insuflă lui Dan ideia că este fiinţă divină (Dumnezeu), moment în care se prăbuşeşte din paradisul lunar pe pământ, redevenind tânărul Dionis.

Bonlnav şi delirând, trezindu-se din vis, Dionis este vizitat de Ruben, devenit între timp anticarul Riven, care îi ia din cameră nişte manuscrise vechi, probabil memoriile umbrei sale. Cu ajutorul vecinilor, Dionis acceptă realitatea, uitând experienţa metafizică din vis. In final se căsătoreşte cu vecina sa, pe care o chiamă tot Măria.

M. Eminescu încheie nuvela „Sărmanul Dionis” asfel: „Cine este omul adevărat al acestor întâmplări – Dan ori Dionis ? Mulţi din lectorii noştri vor fi căutat cheia întâmplărilor lui sufleteşti în realitate: Ruben e Riven; umbra din perete este portretul cu ochi albaştri; dispariţia lui Dionis este o ideie fixă; sensul întâmplărilor lui reducându-le la simple vise a unei imaginaţii bonlave. Nu cumva îndărătul culiselor vieţii e un regizor a cărui existenţă nu o putem explica?”

Comentariul. „Sărmanul Dionis” de M.Eminescu are valenţe multiple; este o nuvelă fantastică, filosofică şi vizionară. Argumente:

-pentru nuvela fantastică: călătoria cosmică şi lumea lunară paradisiacă, clădite pe imaginaţie;

-pentru nuvela filosofică: apelarea la filosofia germană (raţionalismul lui Kant şi definiţia geniului dată de Schopenhauer), indiană (metempsihoză) şi persană (zoroastrismul), precum şi influenţă din opera „Faust” de Goethe.

Nuvela „Sărmanul Dionise”, prin călătoria imaginară în timp şi spaţiu, dezvoltă ideea „relativităţii”, M. Eminescu precizând în text: „Nu există nici timp, nici spaţiu – ele sunt numai în sufletul nostru”. Astfel prin „Sărmanul Dionis”, nuvelă scrisă în 1872, M. Eminescu anticipează cu aproape jumătate de secol, Teoria Relativităţii Generalizate (celebra formulă), descoperită de Albert Einstein în 1916, Premiul Nobel pentru fizică în 1921, care stă la baza cosmologiei moderne.

Nuvela „Sărmanul Dionis”, „este prima operă românească în proză realizată artistic” ( G. Ibrăileanu). „Este capodopera prozei eminesciene” (V.Ene). „In literatura universală, aceasta este o poveste unică prin complexitate şi relativa simplitate,, ( M. Dragomir).

Metempsihoză ( reîncarnare) – concepţie care admite trecerea sufletului dintr-un corp în altul după moarte.

Zarathustra (în greceşte Zoroastru ), 660 – 583 î. Hr., profet şi reformator persan. A întemeiat o religie bazată pe dualismul bine – rău (zoroastrismul).

Albert Einstin (1879-1955), fizician german, profesor la Universitatea „Humboldt” din Berlin; în 1933 se stabileşte în U.S.A. In 1916 elaborează Teoria Relativităţii Generalizate, după formula: E = m c ( cantitatea de energie E a unui corp, este dată de masa acestuia m, multiplicată cu viteza luminii c, ridicată la pătrat).

BIBLIOGRAFIE

1. CĂLINESCU GE., Viaţa lui Mihai Eminescu, Ed. Cultura Naţională, Bucureşti, 1932.
2. CĂLINESCU GE., Istoria Literaturii Române, Fundaţia Regală pentru Artă şi Literatură, Bucureşti, 1941.
3. CIMPOI M. Dicţionar Enciclopedic Mihai Eminescu, Chişinău, 2013
4. CIOPRAGA C, Personalitatea Literaturii Române, Ed. Istitutul European, Iaşi, 1997.
5. DUMITRESCU – BUŞULENGA ZOE, Valori şi echivalenţe umaniste, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1973.
6. EMINESCU M., Poezii (ed. T. Maiorescu), Ed. Socec Bucureşti, 1884.
7. EMINESCU M., Scrieri politice şi literare ( ed. I. Scurtu), Bucureşti, 1905.
8. EMINESCU M., Poezii (ed. G. Ibrăileanu), Ed. Ciornei, Bucureşti,  1930.
9. EMINESCU M., Opere ( ed. Perpessicius), Ed. Pentru Literatură (E.P.L.), Bucureşti, 1939 – 1964, 6 voi.
10. EMINESCU M., Proză literară, Ed. Cugetarea, Bucureşti, 1943.
11. EMINESCU M., Despre cultură şi artă, Ed. Junimea, Iaşi ,1970_;
12. EMINESCU M., Versuri lirice ( Opera poetică) Ed. Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 1999.
13. ENE VIRGIL, Nebănuitele enigme ale nuvelei „Sărmanul Dionis”, Pagini Medicale Bârlădene, 2013, nr. 182 – 189.
14. ENSTEIN A., Teoria relativităţii pe înţelesul tuturor, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2006.
15. IBRAILEANU G., Scriitori români şi străini, Ed. Viaţa Românească, Bucureşti, 1926.
16. LOVINESCU EUG., Critice, Ed. pentru Literatură, Bucureşti, 1969.
17. MAIORESCU T., Critice, Ed. pentru Literatură, Bucureşti, 1967, 2vol.
18. MANOLESCU N., Istoria Critică a Literaturii Române, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2008.
19. MUNTEANU GE., Hyperion. Viaţa lui Eminescu, Bucureşti, 1973.
20. MURĂRAŞU D., Istoria Literaturii Române, Ed. Cartea Românească,
    Bucureşti, 1940.
21. MURĂRAŞU D., Comentarii eminesciene, E.P.L., Bucureşti, 1967.
22. PANU GE., Amintiri de la „Junimea” din Iaşi, Ed. Minerva, Bucureşti, 1998.
23. PIRU AL., Istoria Literaturii Române, Ed. Univers, Bucureşti, 1981.
24. POPA GE., Lucefarul. Treptele spiritului Hyperionic, Iaşi, 2010.
25. POP Z. N. AUGUSTIN, Contribuţii documentare la bibliografia lui M. Eminescu, Ed. Academiei, Bucureşti, 1964.
26. POP Z. N. AUGUSTIN, Mărturii Eminescu – Veronica Miele, Ed. Tineretului, Bucureşti, 1969.
27. ROTARU ION, Comentarii şi analize literare, Ed. Litera Internaţional, Bucureşti – Chişinău, 2001.
28. SIMION EUG., Dicţionarul General al Literaturii Române, Ed., Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2006.
29. SLAVICI I., Amintiri, Ed. Pentru Literatură, Bucureşti, 1967.
30. 30.    STREINU VL., Clasicii noştri, Ed. Casa Şcolilor, Bucureşti, 1943.
    31.ŞAINEANU L., Dicţionar Universal al Limbii Române, Ed. Litera,
31. Iaşi – Chişinău, 1998.
32. XXX 100 cei mai mari savanţi ai lumii, Ed. Lider, Bucureşti, 1992.
33. XXX. 100 cei mai mari scriitori ai lumii, Ed. Lider, Bucureşti, 1998.
34. XXX. Dicţionar Enciclopedic Ilustrat, Ed. Carter, Bucureşti – Chişinău, 1999.

 

Leonard D. Domnişoru Doctor în medicină,

Cetăţean de onoare al Municipiului  Galaţi