Nebunul

Dimineața când e încă rouă,
Prin iarba-nviorată de răcoare,
Un nebun de la spitalul nouă
Își scoate pasiunea la plimbare.

Asistenții zilnic priveau scena:
Târa voios dupăel o funie
Spunând că o cheamă Macarena
Punea și la ureche o petunie.

Curios un medic l-a întrebat
De ce-o plimbăziua cât îi de mare,
De ce o trage afecționat,
Parcă plesnind de-atâta îngâmfare.

Fericit nebunul, îi răspunse:
-Doctore e timpul ca să mă disting
Și asta fără idei ascunse;
Ce-ai vrea să fac cu-o funie, s-o-mping ?