Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

Nicolae CORNESCIAN: POEME. Din adânc…

Nicolae CORNESCIAN

 

 

 

POEME

 

Din adânc

 

căutam tocmai acea perspectivă ce ar fi trebuit să ne aparţină doar nouă
vidul prin care n-a trecut încă nimeni
unde nu era nevoie de nici o prezenţă pentru a confirma existenţa
totul era evident chiar dacă părea felurit
scrutam imensităţile subterane
pline de aer şi pietre aduse din fluviu
grote în care ar fi trebuit să fie apa
pământul era dus pe mal
au fost golite toate profunzimile admisibile
cel puţin cele pe care izbuteam să le născocim
a fost îndepărtată chiar şi o mare parte de lumină
îndeosebi reflexele ce intensificau amănuntele irelevante
formele frunzelor şi velelor încrustate în zidul calcaros
alge şi scoici încropind ornamentele de prisos
aici n-aveam nevoie mai de nimic pentru a ne simţi singuri şi străini
uitaţi de ceilalţi aminteam zilele aşteptărilor zadarnice
credeam că îi vom întâlni şi pe cei ce vor izbuti să ne recunoască
neprevăzut
la ieşire din cavernă
în portul din care plecam pentru totdeauna
şi nu ştiam dacă vom mai vedea vreodată vreun ţărm

 

Demarcând orizontul

lumina adunată în priviri lucioase
mişca umbrele albe printre arborii de cenuşă
aici unde totul începea aproape din nimic
dintr-o aprigă vrere de a continua timpul obişnuit
seara în care izbuteai să aştepţi mai mult decât alţii
închipuiai tot ce putea fi dacă ceva important ar fi rămas necunoscut
în pofida scrisei
prezentului şi gândului că în tot acest hău de păreri şi imagini
Âadevărată rămânea numai viaţa
ora în care nu revenea nimeni
nici măcar cei ce nu aveau nevoie de nume pentru a fi amintiţi
întâmpinaţi întâmplător
îmbrăţişaţi ca şi cum ai îmbrăţişa doar nişte contururi
cu aripi crescute în interior
recunoscuţi dacă aş fi fost alături
aş fi văzut că în lumina privirii tale
copacii ştiuţi încă din vremea viselor altor veri
lăsau umbrele sale
aproape tangibile
pradă focului demarcând orizontul

Cerul plin de apă

vedeam tot ce putea fi văzut doar o singură dată
în orele în care privirea căpăta alte nuanţe
omitea spectrele ce nu puteau fi memorate
depărtările deviate de albastrul mult prea intens
vedeam dunărea la care nu renunţam
chiar dacă obiectivul optic nu-i surprindea transparenţa
malul rămânea plin de împliniri
tot ce ne doream devenea posibil
mult mai clar decât orice închipuire de dinaintea sosirii
pe acest pământ fără urme străine
fără iarbă şi pietre
aici unde clădirile nu-şi pierdeau niciodată răsfrângerea
cerul se vărsa în toate geamurile şi în toate oglinzile
în care putea fi văzut chiar şi în clipele întunericului
apa umplea aerul ce ne repeta privirile
repeta valurile închegate deasupra unicului pod
de lapis şi sticlă
de lumini condensate în straturi durabile
podul pe care treceai prin vid ştiind că urma să ajungi de cealaltă parte
tocmai acolo unde vedeam tot ce putea fi văzut doar o singură dată
fluviul de nuanţa ochilor tăi
cerul plin de apă veşnic luminată

 



Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5