Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

Nicolae Pogonaru, un poet de manual

Primit pentru publicare: 03 Nov. 2017
Autor: Marin IFRIM
CRONICĂ LITERARĂ
Publicat: 04 Nov. 2017
Procesare și adaptare: Dorin RODU
Editor: Ion ISTRATE

 

 

Nicolae Pogonaru, un poet de manual

Poetul Nicolae Pogonaru este unul dintre cei mai vizibili literați buzoieni. Cariera sa literară ține de perseverență și de abilități spirituale de necontestat. E vorba despre un intelectual dozat, calm, ironic, detașat de mizeriile breaslei, plin de încărcături emotive explicate magistral în poemele sale. Nicolae Pogonaru are un spațiu liric al său, bine delimitat, un fel de ”Macondo” a la Marquez, un spațiu liric, în care, dincolo de slujbe retorice, există o frământare existențială cutremurătoare. Scurt, avem de-a face cu un poet oarecum clasic, dar și bine ancorat în…viitorul prezentului.. Un paradox. Cea mai recentă carte a sa, ”Gravuri de ocazie”, e un exemplu de poezie liberă, detașată de curente literare, plină de viață și de livresc: Îmi este aproape în orb să citez vreun poem, sau vreun vers, din Nicolae Pogonaru. Toate sunt veritabile, inconfundabile. Au ADN-ul poetului. În prefață, Lucian Mănăilescu, un poet destul de hârșit în cele literare, observă un lucru mai greu de pipăit cu mintea: ”Catalogat de critica critica literară drept <poet citadin> , Nicolae Pogonaru își poate revendica însă o descendență neobișnuită: în umbra lui zbânțuie un copil obraznic, pus pe șotii, care dă cu tifla lumii”. Corect, e vorba despre o ipostază a unei ”inocențe” calificate. Nicolae Pogonaru e un actor de zile mari, își asumă, cu spectacol, versuri care ies din seria poemelor obișnuite: ”aflat în fața completului/de judecată/un parlamentar corupt/acuzat că și-a făcut averea/prin mijloace nu tocmai ortodoxe/a picat de acord cu instanța/argumentând că de fapt/ el este catolic”. E un poem dur, contrar celor scrise de poet de-a lungul timpului. E o asumare a unei credințe, diferența dintre albul murdar și negru curat. Îmi amintesc cum, în urmă cu câteva decenii, un împărat al muștelor, critic și istoric literar, în închipuirile sale erotico-rimate, nu-i dădea nicio șansă poetului Nicolae Pogonaru, fiind convins că, după cartea de debut, gata. Pogonaru nu mai are ”kerosen”. Dumnezeu nu dă cu parul și nici cu colive peste bărbi asfaltate de scuipat. Nicolae Pogonaru, ca și Dumitru Pană, Nicolai Tăicuțu și alți poeți buzoieni de valoare, au propria lor operă literară. Nu-i mai poate scoate din literatura buzoiană (și nu numai) niciun sergent literar de serviciu: ”e liber în republică să faci tot ce vrei/liber să înjuri liber să furi/ liber să înșeli să delapidezi/e liber să stai în arest la domiciliu/cu copiii și nevasta lângă tine/eventual cu amanta/liber să iei sau să dai șpagă/liber să stai în pușcărie/pe banii contribuabilului/e liber să-ți torni prietenii/ sau foștii parteneri de afaceri/e liber la internet liber la sex/liber la bolile lumești/ e liber la consumul de etnobotanice/liber la pițipoancele de doi lei”. Am citat din poemul ”libertate”, un poem lung, demonstrativ, cu ”dovezile” pe hârtie că trăim într-o lume nebună, vorba unui titlu de film arhaic. Nicolae Pogonaru e un moralist temperat, un fel de Voltaire în concediu de odihnă, respiră inclusiv prin litere. Iată ce zic alții, pe scurt. ”Este pur și simplu <autopersiflant>  (Alexandru Borcan). ”Poezia lui Nicolae Pogonaru este dureros de reală” (Stan Brebenel). ”Nicolae Pogonaru are darul dar și amarul poetului citadin existențialist” (Tudor Cicu). ” Creația lui Nicolae Pogonaru și-a conturat deja un topos identificabil”. ”Mânuiește cu mare ușurință cuvântul” (Titi Damian). ”La Nicolae Pogonaru viața este așezată în pagina cărții” (Dumitru Ion Dincă). ”Nicolae Pogonaru a crescut pe un fond polemic ireductibil” (Viorel Dinescu). ”Proiectat în spațiul deriziunii citadine ori sub-citabine, unde eul uman, sufocat de clișeele și automatismele toatalitare, nu poate face decât mișcări de recluziune ori de distanțare ironic-amară, universul poetic al lui Nicolae Pogonaru e dominat de simbolurile mizeriei morale și materiale în care a trebuit nu să trăim, ci să supraviețuim” (Gheorghe Ene). ”Poezia lui Nicolae Pogonaru, în arealul literar al arcului Carpatic, este singulară, cu accente de unicitate asutentică” (Marcel Isbășoiu). ”Nicolae Pogonaru este poetul buzoian cu cel mai mare acces la puterea de înțelegere a cititorului!” (M. Ifrim). ”Poezia lui Nicolae Pogonaru divulgă o sensibilitate ultragiată” (Gheorghe Istrate). „Parcurgând textele cititorul simte toată zarva care caracterizează orașul modern” (Ionel Necula). Cam așa stau lucrurile, în picioare, ca la tablă, la Bacalaureat. Am citat doar jumătate din numele celor care și-au spus părerea despre poet. Nicolae Pogonaru, spre deosebire de eternii aspiranți la Premiul Nobel, e un poet de manual. Până și profesorii au de învățat câte ceva din ”lecțiile” de civism ale acestuli cetățean în ale scrisului.

 

                                                                        



Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5