Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU
Poeme cu femei

Femeia cu gândul plecat

Chiar dacă ai fi trecut prin zid
zidul fără să se dărâmae,
mai greu este să treci prin tine
ca printr-o apă curgătoare
fără să ţi se descopere urmele.

În aerul umed şi sărat
respiri aburul subţire al luminii.

Femeia cu gândul plecat
înţepată ca mustul dat în fiert,
aşteaptă pe cineva să-i bea vinul
şi-i pune dragostea-n cupe.

Curbele viclene ale trupului
stau liniştite ca viperele la soare.

Sânii copţi fac cearcăne-n amiază
şi nimeni nu-i culege de rod.

Ea-i necunoscuta scoasă din minţi

Ea este-n coaja ce se topeşte din dragoste,
nimeni n-a încercat s-o facă curgătoare,
cafea cu aromă proaspătă şi caimac
ce-i dă dimineţii o perspectivă subţire de viperă.

Privirea ei are capcane ascunse
ispită nu este dar îţi ispiteşte simţurile
şi o face întotdeauna lejer.

Lumii îi place falsul şi el se extinde.

Aroma pieptului copt, lipsit de prejudecăţi
tot mai mulţi ochi îi subjugă
dar nici măcar nu se uită la ei.

Noaptea s-a strâns, stelele de nori nu se văd,
ea se dezbracă de obişnuinţe, doarme aşa,
aştepta să se piardă în voluptăţi carnale
dar curbele trupului se relaxează neatinse.

Ea-i necunoscuta scoasă din minţi,
fugară ca o dropie prin ierburile înalte,

dorinţe-i înoată prin sânge şi nervi.

Surâsul într-o nevăzută trecere

Pe umărul alb iubito,
visul capătă formă de suflet
în care pătrunde inima mea sângerândă
cu tumultul ei neoprit de himere.
Surâsul într-o nevăzută trecere
îmi rupe tăcerea din trup
şi păşesc ca o umbră peste ape
cu zbuciumul mării sub piele.
Steaua mea la sânul tău înfloreşte
cu arome din constelaţii de flori
unde păsări poartă idei de zbor
pe fruntea cerului de faianţă.
Pe buzele tale desenate influent
cu o geometrie a culorii sălbatice
las amprenta unui sărut zglobiu
care pune-n fiecare apăsare
o limbă a cuvintelor pe cerul gurii
ce nu pot fi strivite între dinţi.

Nicolae Vălăreanu Sârbu,  Sibiu, 31.10.2016.