Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Poeme cu tine

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU
Poeme cu tine

 

 

 

 

Din tine irump călduri

Din tine irump călduri
poate mărturisești
cum am înfruntat zăpezile iernii
și ne-am bătut cu vântul dinspre munți,

cum te-ai înghesuit în sufletul meu
ca un tămăduitor de temeri
și ai crescut în proprii ochi.

Întâmplările au început să capete răni
și nu ai lăsat să curgă sânge,
le-ai înfășurat fierbinte cu gura.

Din tine irump călduri care topesc oboseala
trupu-mi absoarbe fără încetare
ninsori de iubire
și se mișcă,

să-mi lași un semn cu pecete-n cuvinte
literele se vor scrie
pe buzele tale cu limbă
de moarte.

Mă întorc la tine

Mă întorc la tine ca o filă-n calendar,
lasă-mă să te găsesc unde am fost
pentru că nu mai știu alt loc,
noaptea se preface că nu vede.

Frânghii se dezleagă de nodurile cerului,
din ochii stelelor lacrimi de brumă
cad reci pe fețele florilor,
să nu le privești
te întunecă.

Rămâi în fântânile zilei
urcă odată cu apa-n izvoare
și lasă-mă să beau
voi fi împreună cu tine un râu năvalnic.

Te văd tânără cum urci

Câmpia se scăldă în pâinea de pe masă
când rupi un coltuc
se umple cu mirosul ei încăperea.

Se infiltrează-n pereţi rugăciunea de zi
apoi se strânge-n icoană şi luminează
sufletul cu mulţumire,
îi dă fiecărui gest înălţare până dincolo
de oameni.

Gândul îmi scapă din coaje
cum păsările din colivie,
nimeni nu măsoară tăcerea lăuntrică
cu strigătele inimii de bucurie.

Te văd tânără şi puternică-n braţe
cum urci pe trepte voinţa
şi mă tragi după tine
în balconul trăirii depline.

În depărtare arborii se-nclină,
uneori vântul le rupe din ramuri
dar stau de strajă la marginea câmpului
unduind sănătatea spicelor de aur.

Râurile şipotesc între maluri,
sărută faţa soarelui,
le privesc ca pe un tablou viu
căzut din cer
peste inimi sângerânde.

Ar fi bine să ştii

Toate s-au perindat şchiopătând
nu am ajuns nicăieri
fiindcă n-am plecat din trup,
am rămas să-i ofer sănătatea
pe care n-o mai am.
Liniştea mă caută peste tot
şi cade pradă luptei din interior

Timpul acceptă încă forme
în care viaţa se câştigă
dar zarurile sunt aruncate.

E greu să mă salvez de lumea
care mă împinge la margine
când marginile sunt îngrădite
cu sârmă ghimpată.

Ar fi bine să ştii
să mă salvezi de mine
care nu mă vindec fără pulsul
ce-mi pune inima la loc
să-ţi fure din gânduri.


Tu nu mai ai aripi

Îşi punea iubirile în cutii
şi le dădea drumul pe apă

Vroia să fie liberă lîngă mine
să nu mă mintă,
noaptea o dorea una de mireasă
cu braţele încolăcite după mijloc
şi ochii în tavanul gîndurilor,
le înghesuia flămînde între coapse.

S-a făcut dimineaţă
ca într-un turn fără clopote
din care zboară păsări de noapte
speriate de răsăritul soarelui.

Tu nu mai ai aripi
doar mângâieri pe nervura vorbelor
care-mi schimbă ziua,
o botează în sângele luminii.

Tu ai o iubire ascunsă

Noaptea a rămas în hăurile adânci,
la început sunt păduri de fagi,
dar mai jos locuieşte ecoul
care se trezeşte la orice strigăt şi răspunde.

Nu-mi spune cum pătrunde soarele,
eu recunosc sănătatea care alunecă pe muchii,
tot ce se întâmplă se rupe de casa unde dorm
fantomele de la sfârşitul prevestit.

Tu ştii cum alunecă vorbele mai repede decât faptele,
în tine se petrec plecări şi sosiri,
eşti o înserare în cuvinte, care prinde floare
scrisă pe hârtie parfumată,
respiri întunericul într-un aer închiriat,
pe care nu-l plăteşte nimeni
şi timpul se ondulează pe margini.

Tu ai o iubire ascunsă şi eu o viață rămuroasă,
plină de căutări,
cu frunzele fac acoperiş gândurilor
sub care păsările îşi pun cuiburile
şi clocesc viitorul.

Am vrut să şterg mulțimea de pete stropite,
cerul lasă roua să le învăluie
de nu le mai deosebeşti culoarea
şi totul se stinge.

Aşteaptă-mă cu dragoste

Deschid larg fereasta
pe stradă forfota e în toi,
oraşul s-a trezit din amnezie
soarele pătrunde printre clădiri.

Lasă-mă să mă gândesc în linişte,
cuvintele le-am învăţat de la început
să-mi îmbrace gândurile,
viaţa m-a strâns de pe drumuri
să-i zidesc zilele în versuri.

Aşteaptă-mă cu dragoste,
o să găseşti în odaia noastră
poemele mele ascunse
în scrinul de la fereastră.

Sibiu, 11.04.2017.

 



Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5