Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

 Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: POEME. mă-ntorc în cuvinte …

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

 

 

 

POEME

mă-ntorc în cuvinte

am înotat prin apele timpului până la mările spaţiului
nimeni nu m-a oprit să caut răspunsuri
la care nu s-a gândit
originile pământului rupte din soare
au pietre care povestesc
lumina ajunsă la noi
ne face să-i îmbrăţişem căldura.

cerurile se mişcă
odată cu necunoscutul
şi aşteaptă

prind gândurile într-un mănunchi
şi le ofer creatorului
lumea nu-şi recunoaşte limitele
şi face paşi repezi pentru depăşirea lor

mă-ntorc în cuvinte
şi caut sensurile cele mai adânci
care izvorăsc din fântânile universului
în microcosmosul minţii umane.

în orele cu clipe înalte

doar zvâcniri dintr-un impuls sălbatic
îmi pun sângele în mişcare
o întindere cât o câmpie între maluri necunoscute
e traversată de ploile de dor
care nu ştiu să aştepte
nici dacă întâlnesc stavile
şi le rup

lucrurile uneori se precipită
de nu ştii ce o să se întâmple
şi aceasta e starea în care păşeşti
pe nisipuri de vânt.

în orele cu clipe înalte
când mă învăluie teama de întuneric
căldura trupului tău
alunecă spre mine o vulpe şireată

mă răzbun cu ochii

am notat să nu uit ziua întâlnirii
deşi nu-s convins cum s-a petrecut totul
şi cum zboară păsările împreună
cred că este ceva la mijloc
de-mi împart sufletul cu tine
şi tu mi-l pui pe rană şi aştepţi vindecarea.

orice împlinire se umple cu tine
de nu mai ştiu să respir
trenul trece prin gara pustie
şi lasă un vagon

mă rup de obişnuinţe şi încerc ceva nou
în care te înscriu în cercul înalt
ce se rostogoleşte prin timp
şi tu vrei să-l opreşti
cu două degete subţiri şi flămânde.

nu-mi mai încap cuvintele în vorbe
mă răzbun cu ochii
pe trupul tău ca un crin îmbobocit

cu viteza rece a luminii

las urmele să vorbească
caut alte forme de viaţă
în spaţii încă îndepărtate şi necunoscute
unde gravitaţia are alte legi.

nu-mi rupe posibilitatea
ea există
convingerea nu se lasă înşelată
ea urcă-n spirală prin timp
lumina mi-a întărit toate demersurile
care se cer îndeplinite-n fapt

tu caută-mă-n viitorul care se apropie
cu viteza rece a luminii
să-l primim fără teamă acasă

desculţă prin ierburi

cu degetele catifelate şi moi
îmi mângâie cerul dorinţelor
înstelat în fiecare noapte

gândul strânge în ochi imaginea
ascunsă de doruri de vis
lumina nu mă lasă să dorm
în veacul acesta fără acoperiş
când ploaia se lasă purtată
despletită peste păduri şi câmpii

mă îmbăt cu privirea la pândă
să rănesc orizontul c-o lacrimă
prinsă sub arcul curcubeului de apă
de unde un plâns de frunze
se aude în fiecare dimineaţă
cum suspină pe cărările timpului

tu umbli descultă prin ierburi
şi mă chemi să îndrăgesc apusul
după care se perindă nopţile
prin dragoste în vârful picioarelor

prezentul rupt

ai plecat cu inima mea-n palme
nu te-ai mai uitat înapoi
cum o fac şi păsările în fiecare toamnă
dar nu este ultimul drum să-l plâng
munţii ştiu şi visează-n tăcere
la lumina rămasă deasupra de nori.

rana mea de întuneric se termină-n cer
unde se vindecă dintr-o suflare.

zilele trec în vârful picioarelor
prin suferinţele şi bucuriile oamenilor
gândurile îmbracă haine de lucru
şi nu mai aşteaptă startul

la fiecare atingere totul se mişcă
capătă înălţime zborul
flămânzii n-au timp de aşteptare
ei dau semne să rupă prezentul

miroase a busuioc uscat

sting focul şi mă culc pe o pagină albă
lasă-mă să visez tot ce voi scrie
nu mai am nicio muză ursită
şi nici patimi

noaptea îmi va pune sub cap foşnet de ierburi.
mătasea are ochii mari şi trece vântul
cândva mă învelea în iubiri vinovate
azi numai rătăciri
în care nu mă mai cauţi
ai ruginit.

uită-mă
împarte toate trăirile frumoase
şi lasă-mă să odihnesc în amintire
ca o perlă în cochilia de scoică.

Eu le ascult cântecul

M-am tăiat şi prea mult sânge n-a curs
mai mare temerea
faţă de durerea provocată.

Când sutura s-a terminat normal şi frumos,
am simţit fiorul mândriei în corp
ca o pâine aburindă sub prosop.

Răscolit din fire ca un şarpe călcat pe coadă
am păstrat linia ondulată agresivă
şi de atunci ascult orice foşnet
care poate să-mi trezească pădurea
în care sunt numai ochi şi urechi
la pândă,
până şi frunzele vibrează
cu nervurile întinse la soare,
eu le ascult cântecul.

Caut alte forme de exprimare

Mi-am pus numele în faţa cuvintelor
apoi am ales verbele care mă iubesc,
pe file albe gândurile îşi refuză tăcerea
dar rămân nescrise.

De când m-am înrolat în muritorii de rând
în casa sufletului am avut linişte,
nicio apă nu şi-a făcut de cap deşi malurile sunt surpate
şi sălciile adoptă păsări de noapte,
străzile urcă spre oraşul vechi.
inima mea tânără a rămas pe o bancă de lemn
care nu mai este,
a rămas doar amintirea fluidă ca o miere
ce curge prin timp.

Lumea s-a schimbat, a căpătat altă mască,
dar s-a îndepărtat de sine.
Caut alte forme de exprimare
prin care să mă împlinesc în ceea ce cred.
Îmi pare rău pentru nepăsarea în care locuim
izolaţi în aerul plin de temere
în care rămânem goi în singurătate,
fără dragostea pusă la dospit
în lăuntricul mort de viu.
Nimeni nu ne iartă de lipsa de curaj
de a trăi clipa fulminant
ca pe o comoară ce se pierde,
avem fiecare şi minte şi braţe
care pot fi folosite când se impune.

Demult în mine creşteau munţii
azi tac şi alunecă
pe văile celeste.

 

                                      Sibiu,  09.08.2017.   

 



Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5