Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

Nicolae Vălăreanu Sârbu. Poeme: Nu-mi văd aripile

Nicolae Vălăreanu Sârbu

 

 

 

 

 

Poeme

 

Nu-mi văd aripile
Noaptea stinge focul cu apele întunericului
vărsate din cer
pământul îşi întoarce faţa brăzdată de riduri
chiar dacă e bolnav de aşteptare
rădăcinile fug în adânc
dar nu se lasă ameţite
se aude pulsul inimii
cum urcă la suprafaţă seva.

Nu-mi văd aripile
de pasăre
şi tânjesc cu ochii aţintiţi
la un zbor care spintecă norii.

Când o să revin îţi las cuvintele
pe hârtie
să-mi păstrezi fiorul vieţii
în memorie.

 

ros de furie
s-a îmbătat cu agheasma primă
ca toţi aghesmuiţii
când şi-a amintit momentul l-a contestat
cu cereri repetate

ros de furie ca un taur rănit în arenă
are ochii acoperiţi de iluzii
şi vede o singură culoare
ca un foc aprins

 

Noaptea fântânilor
Noaptea a rămas în fântâni secate,
trec pe lângă apele râului,
mă-ntorc în amintiri și-mi refac timpul
prin care am crescut liber.

Nu știu cum privești din fundul ochiului
patimile care nu-i lasă odihnă somnului
și mă-nfășoară în fibrele cuvintelor
țesute de iubiri pe paturi de iarbă .

Tu îți lași lacrimile să ude trandafirii,
ei nu înțeapă mai des decât vorbele
din diminețile desprinse de făgăduieli
cu armurile rupte și puse pe masă
mai devreme decât răsăritul.
Mă înconjoară nestatornicia,
păcatul care mocnește ca un foc între cărbuni.

Chiar dacă te obosesc drumurile,
important e cine ajunge la capăt
și găsește cheia pe raft,
să deschidă porțile încrederii în sine.

Ți-am intuit gândurile și aștept,
să mă zidești în ele
fără să se dărâme vreodată
de furtuni.

Mă las pradă întunericului
și simt cum se topește
în amintirile din care te privesc
mereu tânără.

 

Magii răsăritului
Lumina mă dezghioacă de coaje
pătrunde în interior,
cu degete transparente
aduce-n căușul palmei sufletul
și nu-l poate scoate.

Ca o rază se desprinde
și dă binețe cerului
cu înălțimi de gând.

Din întuneric
se naște un cântec de flaut
cu dans de iele.

Din depărtare
sosesc în goana cailor
magii răsăritului.

ochiul împarte cu tine privirea
mâinile ei frumoase
îmi strâng anotimpurile în pumni
și nu le lasă să plece

noaptea mă descîntă
de credința-n veșnicii
și adorm cu stelele-n brațe
să uit
când lumina se topește
în gândurile răstignite pe trupul
din pământul în care m-am născut

ochiul împarte cu tine privirea
și stă ascuns în unghiul de veghe
pînă la ivirea zorilor speranței
când se deschid porțile adevărului
și cineva mă strigă să vin repede;
,,iată raiul în care vrei să intri”

dacă voi nu m-ațí crezut niciunul
eu v- am crezut pe voi toți ai mei
în fiecare anotimp îndumnezeit
pe care l-am strâns î n pumni
și vi-l dăruiesc.

cu iubirea pe buze
m-am întristat pe drum
în apa fântânilor
însetat de adevăr
nu mi-am revenit

rupt din calendarul verii
n-am găsit umbra
să mă ascund de soare

pentru alt anotimp nisipos
sosesc la tine
cu iubirea pe buze

acum trăiesc bucuria
înstrăinată de răni
vindecate din teamă

 

Într-o noapte lipsită de cer

Dacă ar şti adevărul
cu toţii ar fi revoltaţi,
nu-l vor afla niciodată,
în imperiul tăcereii nu poţi pătrunde,
se înţelege faptul de la intrare.

Am locuit prin apropiere
într-o comunitate fără frontiere,
acolo unde nimic nu-i reglementat,
reclamaţiile făcute sunt de prisos.

Nu este nicio lumină ruptă din întuneric,
prin beznă nu se poate dibui norocul,
într-o noapte lipsită de cer
timpul este gârbov şi sprinten,
îşi îndeplineşte sarcinile mutante
cu fericirea pusă la iernat.

În fiecare clipă de nelinişte
ştiu ce paşi mă aşteaptă,
ce drum ocoleşte iadul,
pe dincolo de stâlpii cunoaşterii.

Fără să mă ucidă boala
care îşi face loc în trup
mă plimbă până obosesc
cu pământ în mâini,
o rog să mă ierte.

 



Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5