Revista Luceafărul

Meniu



Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 9 → 2017

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: POEME. Se schimbă actorii …

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

 

 

POEME

 

Se schimbă actorii

În gânduri mi-au crescut aripi de păsări
şi păduri de salcâm înflorit
cu zumzet de albine.

Împătimit de iubirea târzie
trec fără să gust mierea,
chemarea la rampă
nu mă lasă.

Timpul deschide şi închide cortina,
nu mă dau în spectacol,
dar iubesc jocul
prin care viaţa se grăbeşte,
se schimbă actorii
în ultimul act.

Ei rar mor pe scenă,
dar scena moare odată cu ei
şi totul trebuie reluat altfel.

privesc în ochii umbrei

Întâmplările nasc marile învăţăminte
ce aşteaptă la porţile cuvintelor,
să pornească declanşarea în fapt
a libertăţii de convingere
manifestată simplu fără nicio temere.

Îmbrăţişez adâncul din lucruri scos la suprafaţă
cu puterea îndepărtării întunericului,
privesc în ochii umbrei,
să văd luminile vii ale oraşului
ca nişte raze ale împlinirii.

În memorie sedimentez idei
ce se pun în mişcare
prin fiecare pas către viitor.

Caut împlinirea fericirii

Mulţi naivi cred în prezicătorii la modă
şi nimic nu s-a adeverit,
doresc să nu-mi aduc viitorul în prezent
ci să fac din el o prelungire de gând,
ce mai găseşte puterea să fructifice vise.

Sigur lucrurile sunt încărcate de semnificaţie,
dar respiră acelaşi aer al incertitudinii
ce nu se poate descifra.
Timpul interior are o altă curgere
şi este finit.

Este o creştere şi descreştere până la moarte,
pământul mi-a înghiţit toţi înaintaşii
şi continuă să se hrănească,
nu ştiu dacă nu în el este iadul
din care nimeni nu mai iese.

Oricum ştiu că nimic din ceea ce ştiu
nu-mi este de-ajuns şi caut mai departe
împlinirea fericirii.

Sub un copac înflorit

S-a făcut atât de târziu în uitare
n-am timp să pun gândurile-n cuvinte,
se lasă noaptea ameţită de tăceri
şi femeia are acum somnul uşor,
învelit în frunzele tinereţii ce le visează,
le cheamă la ea să-i foşnească-n iubire,
dar rămân pe malul unei ape fugărite de vânt
ca într-o raclă acoperită de giulgiul toamnei.

Râul n-are astâmpăr şi roade din maluri
iar femeia cu darul vorbirii îmi stoarce mirarea,
în venele nopţii întunericul se retrage-n unghere,
lumina rămâne aprinsă în ochi de stele
şi tot ce se mişcă capătă umbră de arătare,
trece mai departe ca o nevăzută fantomă
ce trezeşte mai multă teamă decât închipuirea
în care cu toţii ne pierdem.

Pânze de ceaţă se ţes peste văile adânci
şi se ridică străpunse de razele soarelui,
sub un copac înflorit,
păsările-mi cântă cu vioara unui poem
în cuvinte ce luminează chipuil angelic al femeii
aşezată dezinvolt în iarbă.

O pedepsesc în dragoste

S-a uitat la mine cu coada ochiului
poate chiar în silă,
după ce s-a gândit mai profund
m-a chemat lângă ea să mă sufoce.

Mi-a sechestrat gândurile într-o ambiţie
n-o iert şi o ţin strâns de umeri,
îi fur surâsul şi ochii obraznici,
o pedepsesc în dragoste.

Nu se supără şi se crede învingătoare
are sâni cu miros proaspăt de pâine
care nu-mi lipsesc din priviri,
se coc într-o vară de iubire.

Se deschide într-o floare dimineaţa pe rouă,
în părul ei locuiesc fluturii albi
şi atunci îi număr cuvintele roşii
în petalele trandafirilor îmbobociţi.

Exod în efuziune

E o lume neştiută sau o părere de popor,
o viaţă noduroasă pe care încerci s-o trăieşti
cu timpul femeilor care urcă prin vârstă şi se grăbesc
să numere nopţile cu deschidere la sublim.
Le simt respiraţia de frunză care aşteaptă toamna,
se închid în alte trăiri, alte presimţiri
cu aşteptări stropite de brume reci, ofilire.
Hambarele sunt pline, fânurile coapte strânse acasă,
simt aromă de sâni, trecerea în caleşti domneşti
la ceasuri de seară sărite de pe fix
când vine pe neaşteptate noaptea şi somnul
ca o apă ce-mi fură liniştea şi pleacă
cu căldura lemnului ars în sobele uitării.
E un duh convalescent în patul tău umbros
ce-şi caută sănătatea în gesturi şi necuvinte,
e o formă de viaţă, o flacără vie sau înălţare
care mă cheamă să vâslesc prin eter
şi eu trec peste râuri pe poduri de piatră
spre oraşe cu turnurile înclinate spre apus.
Zilele îşi declină speranţele şi mor pe rând
lăsându-mă cu aceleaşi gânduri arse de secetă
prin praful câmpiilor cu năluci de pustă.
Semne încrustate pe faţa obosită
mă chinuie mereu cu o aură de înţelepciune,
de nu ştiu de-i aparentă ori reală.

Insomnii de lumină

Trec păsările spre ţinuturile gândului cald,
aştept zilele iernii cu frig în cuvinte,
nopţile tăcerii unde abia mai locuiesc.
Înot printre lucruri, le ascult patimile,
mersu-ţi uşor străbate prin amintiri
unde nimeni nu-l simte.
Surâsul răsare ca o umbră de culoare
într-un colţ de odaie lângă oglindă,
mă uit cum se petrece pe fereastră.
Las la o parte ramurile care-mi bat în geam
şi dau vântului presimţirea că vei veni,
să-mi pui scrisul în insomnii de lumină
în care dragostea respiră-n silabe.
Se face tot mai târziu în aşteptare
de nu mai ştiu să disting semnele
şi cine-mi acoperă inima cu palma
în care-ţi citeam destinul.

Un drumeţ răvăşit

Nu cred să fi fost eu cel născut
în ziua hărăzită tăierii porcului,
dar oricum noroc n-am avut,
nici nu m-am plâns
femeilor cu sentimente subțiri
n-au nevoie de înduioșări periculoase.
Am rămas fidel ochilor mei
care văd cum se-ngroapă adevărul
și rămâne afară minciuna.

Am împrumutat cât am putut lumină
și m-am lăsat condus de fenomene
care nu mă chemau la ordine.
Am respirat fiecare păcat cu tristețe
șind peste întâmplări ca peste o apă
în care se scaldă norocul amiezii
până scăpăta soarele după dealuri.

Nimeni nu m-a chemat la cină,
dar am nimerit la tine acasă
un drumeț răvășit
de o iubire sălbatică.

Sub o cupolă depărtată de vis

Oamenii trec, se ascund printre cuvinte
păşesc odată cu timpul lor
călători nepăsători.

Pe drum se lovesc de întâmplări
cu bucurii ori tristeți
pe care le ating cu sufletul
şi le lasă libere.

Orizontul apare de fiecare dată
sub o cupolă depărtată de vis,
cerul se deschide mărinimos,
privesc şi se roagă,
să se mântuie
odată cu pământul.

                           Sibiu,  06.08.2017.   



1 comentariu la acestă însemnare

  1. admin spune:

    Trebuie să cunoașteți că dl G. Manole nu mai este redactor-șef al Rev Luceafărul, din luna martie 2017. Publică într-un online al SC URBAN SERV SA Bt.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5